Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul Naţional "Isvor" al formaţiei "Imago Mundi" a ajuns la final

Publicat: sâmbătă, 29 Octombrie 2011 , ora 12.34
Formaţia de muzică veche "Imago Mundi" incheie, pe scena Filarmonicii "Oltenia" din Craiova, turneul naţional "Isvor" - inceput in data de 8 octombrie, in Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Itinerariul turneului "Isvor" - care dă şi numele albumului in curs de apariţie al grupului "Imago Mundi" - a cuprins oraşe precum Oradea, Satu-Mare, Bistriţa, Timişoara, Mediaş, Sinaia şi Piteşti. Ultimul concert din cadrul acestei serii va avea loc de la ora 19,00, fiind completat de proiecţii video mixate live, privite ca "intervenţii contemporane asupra unui background incărcat de tradiţii şi istorie". Lucrările ce alcătuiesc programul muzical sunt, in parte, preluate din cultura tradiţională romanească, dar şi titluri selectate din creaţia lui Dimitrie Cantemir, toate integrate intr-un program muzical-vizual in care instrumentele vechi specifice spaţiului cultural al ţării noastre se imbină cu instrumente clasice moderne - precum flautul, oboiul, vioara şi chitara.