Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Angela Gheorghiu deschide noua stagiune a Orchestrei Simfonice din Anvers

Publicat: sâmbătă, 22 Septembrie 2018 , ora 0.00

Soprana Angela Gheorghiu este starul ce deschide în această seară, printr-un concert de gală, stagiunea Orchestrei Simfonice din Anvers. După ce, anul trecut, invitat a fost tenorul Juan Diego Florez, de această dată publicul flamand o poate urmări pe artista română oferind pagini de Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini, cu participarea tenorului Teodor Ilincăi.

La conducerea Orchestrei simfonice din Anvers se va afla un alt artist român - Ciprian Teodorașcu. Evenimentul are loc la Sala Regina Elisabetha din capitala Flandrei.

Ștefan Costache