Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Nikolaus Harnoncourt - adio scenei de concert...

Publicat: marți, 8 Decembrie 2015 , ora 16.56

Legendă a dirijatului contemporan, Nikolaus Harnoncourt și-a anunțat retragerea din activitate. Informația a apărut în caietul-program al unor concerte programate recent la Viena, dar care nu au mai avut loc din cauza stării de sănătate precare a lui Harnoncourt - se preciza că artistul se retrage de la conducerea ansamblului său Concentus Musicus și că nu va mai apărea vreodată pe o scenă de concert.
Nikolaus Harnoncourt, care a împlinit în 6 decembrie 2015 vârsta de 86 de ani, a activat ca violoncelist în Orchestra Simfonică din Viena înainte de a fonda, în 1953, Concentus Musicus. S-a impus, în timp, ca una dintre cele mai respectate figuri care au contribuit fundamental la redescoperirea așa-zisei "muzici vechi", fără a ocoli defel repertoriul consacrat.
Catolic fervent și soț devotat partenerei sale de viață, violonista Alice Harnoncourt, Nikolaus Harnoncourt a cultivat o atmosferă caldă, de familie, între muzicienii cu care a colaborat - un fapt deloc comun, se pare. Rămâne în urma sa o imensă operă discografică și influența formatoare asupra câtorva generații de interpreți.