Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Recital Eduard Stan la Bruxelles

Publicat: duminică, 6 Decembrie 2015 , ora 0.00
La Muzeul instrumentelor muzicale din Bruxelles va avea loc astăzi, 6 decembrie 2015, recitalul susținut de pianistul Eduard Stan. Manifestarea reprezintă un omagiu adus personalității lui George Enescu și un moment ce marchează Ziua Națională a României.
„Mă simt onorat să dedic recitalul meu amintirii lui George Enescu, personaj inegalabil pe firmamentul muzical european, cu ocazia celor 60 de ani de la trecerea în neființă a geniului român. Contextul acestui concert, organizat în jurul Zilei Naționale a României, mă emoționează cu atât mai mult cu cât îmi readuce aminte de locurile iîn care am copilărit, în Brașovul meu iubit, la poalele muntelui", declară Eduard Stan.
Sonata op. 42 în la minor de Franz Schubert, Barcarolle de Frederic Chopin și Suita a doua pentru pian în Re major de George Enescu sunt lucrările din programul interpretat de pianistul Eduard Stan.