Vineri, 13 noiembrie: superstițioșii s-ar feri de lansări de discuri în această zi, însă, cum 3 albume importante și interesante se lansează pe 13 noiembrie 2015, se poate spune că este o zi fastă. Vladimir Horowitz – Return to Chicago (un recital susținut la Chicago, în 1986, de celebrul pianist), “Petrică și lupul” de Serghei Prokofiev, în lectura lui Alice Cooper, legendarul rocker, și concerte de Brahms și Bartok înregistrate de violonista olandeză Janine Jansen găsim pe aceste trei albume.

Vladimir Horowitz redescoperit

Vladimir Horowitz s-a stins din viață pe 5 noiembrie 1989; avea atunci 86 ani. Nu-mi dau seama cum l-aș putea descrie mai bine pe Vladimir Horowitz pentru cei care astăzi au sub 30 ani și, cred, știu destul de puține despre acest pianist genial care a marcat inconfundabil arta interpretativă a secolului XX. Poate ca pe un soi de Liszt al secolului XX? Ca pe pianistul care a avut una dintre cele mai îndelungate cariere? (și-a finalizat ultimul disc cu doar 4 zile înainte de a muri, a susținut ultimul recital în 1987, când avea 84 ani). Ca pe pianistul cu una dintre cele mai ample discografii din istorie? Ca pe pianistul care prefera să cânte de obicei duminica după-amiaza, pentru că avea convingerea că atunci publicul este mai atent decât într-o altă zi a săptămânii? (ceea ce e posibil să fie, de fapt, foarte adevărat).

Alături de Arthur Rubinstein, Dinu Lipatti, Wilhelm Kempff, Serghei Rahmaninov, Vladimir Horowitz cred că rămâne unul dintre cei mai mari pianiști ai primei jumătăți de secol XX, dedicat în mare măsură interpretării lucrărilor semnate de compozitori romantici (rămâne, de exemplu, legendară versiunea lui pentru Sonata de Franz Liszt). Un pianist legendar care suscită enorm de mult interes și astăzi: și pentru cei care știu de ce atât de apreciat Horowitz, cât și pentru cei care nu știu, dar sunt curioși să afle. Pentru toți aceștia, este o știre importantă că înregistrarea unui recital susținut pe 26 octombrie 1986 la Chicago de Vladimir Horowitz a fost descoperită în arhiva postului de muzică clasică WFMT și apare pe un disc lansat de Deutsche Grammophon pe 13 noiembrie 2015.

A fost un recital cu semnificații speciale: Vladimir Horowitz a ales ca acel recital să fie cadoul său pentru orașul în care susținuse până atunci aproape 40 de recitaluri și a acceptat ca recitalul să fie transmis în direct la radio. Înregistrarea recitalului a mai fost difuzată apoi o singură dată și a rămas uitată în arhive, până când a fost redescoperită în 2014 și transmisă casei Deutsche Grammophon, cea care a mai publicat, de exemplu, și înregistrarea ultimului recital susținut de Vladimir Horowitz – pe un disc apărut în 2008.

A fost un recital amplu, care vorbește încă o dată despre calitățile excepționalului Horowitz. Iată programul: două sonate de Domenico Scarlatti, două piese și o sonată de Mozart, două studii de Aleksandr Skriabin (Horowitz i-a cântat lui Skriabin însuși când era copil), Arabesca op.18 de Robert Schumann, Sonetul după Petrarca și Soiree de Vienne nr.6 de Franz Liszt, o mazurcă și un Scherzo de Chopin. Pe cele două discuri ale acestui album regăsim și cele două bisuri care au încheiat recitalul, precum și două interviuri cu Horowitz, unul din 1986, altul din 1974.

Deci, un adevărat document de istorie, însă și un album care vorbește despre pasiune, emoție, fragilitate și talent într-o lume care sper să mai pună preț pe aceste calități.

Alice Cooper și Prokofiev

“Compozitorii de muzică clasică sunt încă mai nebuni decât mine” declara recent Alice Cooper. Într-adevăr, șocant dacă te gândești că vine din partea lui Alice Cooper, unul dintre cei mai cunoscuți rockeri din zona heavy metal, preocupat să șocheze cu orice preț (chiar aruncând cu găini în public de pe scenă!).

Alice Cooper este starul de pe un nou album cu „Petrică și lupul” de Serghei Prokofiev, această lucrare muzicală din 1936 dedicată copiilor. Alice Cooper narează o versiune contemporană a poveștii, gândită pentru copii de 5-8 ani care trăiesc în era tehnologică (apropo, există un album muzical, sub formă de fișiere audio sau CD, dar și o aplicație pentru ipad interactivă). Și se poate auzi muzica lui Prokofiev, interpretată de Orchestra de Tineret a Germaniei, dirijor Alexander Shelley, dar și fragmente muzicale din alte piese aparținând repertoriului clasic. Ce se poate asculta este de fapt un fel de teatru radiofonic, un monolog acompaniat de muzică foarte bine aleasă. Și combinând și cu aplicația în care copiii pot să interacționeze cu personajele, alegând corect temele muzicale, cred că rezultă un instrument numai bun pentru a-I atrage pe copii către muzica clasică.

Mi se pare lăudabil și faptul că staruri din alte zone muzicale decât cea clasică aleg să susțină într-un fel sau altul muzica clasică. Iar un proiect de tipul celui realizat de Alice Cooper cred că are mai mult impact pentru promovarea muzicii clasice decât prezentarea unei opere rock cu acompaniament orchestral clasic (mă gândesc la “Quadrophenia” lui Pete Townshend, lansată tot anul acesta).

Albumul poate fi ascultat luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, la Radio România Muzical, în reluare duminică, 6 decembrie, de la ora 13.05. Va fi difuzată versiunea originală în limba engleză, un cadou potrivit pentru cei mici de Sf. Andrei și Moș Nicolae. 

Janine Jansen interpretează Brahms și Bartok

Am văzut-o prima dată pe o scenă românească în septembrie 2015, când Janine Jansen a apărut în cadrul Festivalului Enescu și a încântat (fără să exagerez) cu interpretarea ei pentru Concertul nr.1 pentru vioară și orchestră de Bela Bartok, realizată alături de Orchestra Regală Concergebouw din Amsterdam, dirijată de Andris Nelsons.

Janine Jansen: o violonistă olandeză considerată o super-vedetă a muzicii clasice actuale, cea care a înregistrat albumul care rămâne cel mai bine vândut și în prezent pe itunes (Concertele Anotimpurile de Vivaldi, apărute și în colecția “Dilemei vechi” dedicată tinerilor celebri din Festivalul Enescu 2015). O violonistă puternică și fragilă în același timp, introspectivă și totuși, strălucitoare, o vedetă fără aere de vedetă, o femei e frumoasă care, pur și simplu, cântă excepțional la vioară.

Janine Jansen își lansează în 13 noiembrie 2015 cel mai nou album al ei, pe care regăsim același Concert nr.1 de Bartok pe care l-a cântat și la București în septembrie, alături de unul dintre cele mai importante concerte pentru vioară și orchestră din întreaga literatură dedicată acestui instrument: impunătorul concert de Brahms, pe care doar acum, după ce a depășit 35 ani, Jansen s-a încumentat să-l abordeze pe disc.

Cele două concerte au fost înregistrate în concerte live: Concertul de Brahms, alături de Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma, cel de Bartok, cu Orchestra Simfonică din Londra, sub bagheta același dirijor, Antonio Pappano, admirat și la București, la precedentele lui apariții în Festivalul Enescu, pentru pasiunea pe care o insuflă viziunii sale interpretative.

Așa că pentru cei care vor să conserve amintiri frumoase din Festivalul Enescu 2015, dar și pentru cei care doresc versiuni interpretative contemporane de cea mai bună calitate pentru două opusuri fundamentale din literatura viorii, iată un album interesant, apărut sub sigla casei Decca, cu care Janine Jansen are un contract exclusiv.