Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Începe, în 1 octombrie, Concursul 'Chopin' de la Varșovia

Publicat: luni, 28 Septembrie 2015 , ora 15.24

 80 de muzicieni din 20 de țări vor lua parte, începând din 1 octombrie 2015, la cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional "Frédéric Chopin" de la Varșovia, printre cele mai respectate competiții dedicate pianului. Se desfășoară începând din 1927, o dată la 5 ani, fiind, deci, unul dntre cele mai vechi concursuri internationale de interpretare și, totodată, probabil cel mai prestigios dintre cele dedicate unei singure personalități.
 Din juriu fac parte, între alții, patru dintre câștigători: Martha Argerich (în 1965), Yundi Li (2000), Adam Harasiewicz (în 1955) și Garrick Ohlson - 1970. Alături de ei - Dmitri Alexeev, Philippe Entremont sau Nelson Goerner. Competiția propriu-zisă va fi, de altfel, prefațată de două concerte oferite de membri ai juriului: pe 1 octombrie, Martha Argerich și Nelson Goerner iar în 2 octombrie - Garrick Ohlson, ca soliști ai Orchestrei Filarmonicii din Varșovia.
 Timp de 23 de zile va fi, de fapt, celebrat geniului poetic al pianului numit Chopin, toate cele 4 runde presupunând exclusiv piese semnate de compozitorul romantic polonez - ceea ce înseamnă că cei zece finaliști vor prezenta, fiecare, aproape 3 ore din muzica sa. Câștigătorul va intra în posesia Medaliei de Aur și a 30 000 de euro, poziția I fiind însoțită de numeroase propuneri pentru apariții în concerte. Casa "Deutsche Grammophon" va lansa, apoi, pe 6 noiembrie, un album ce se vrea o oglindă a întregii ediții.
 Bineînțeles, interesul pentru concurs este impresionant, Institutul Fryderyk Chopin primind, anul trecut, peste 450 de înscrieri din întreaga lume. Pe baza analizării înregistrărilor înscrise au fost selectați 160 de pianiști pentru runda eliminatorie, ce s-a consumat în luna aprilie, la Varșovia. Dintre aceștia, juriul a decis o listă cu 77 de concurenți, care se vor lupta pentru laurii competiției: 15 sunt polonezi, 14 din China, 12 reprezintă Japonia, 9 - Coreea de Sud, 6 - Rusia, 4 - Statele Unite ale Americii. Indonezia, Grecia, Uzbekistan și Ungaria au câte un reprezentant, însă printre competitori nu se numără vreun român. Participanților le sunt acoperite cheltuielile pentru transport, cazare, fiecare beneficiind de un instrument electronic în camera de hotel și de un pian de studio la Universitatea de Muzică "Chopin" din Varșovia. Rezultatele vor fi aflate în seara de 20 octombrie. Concursul va fi transmis live, pe site-ul său, în condiții de super-înaltă definiție audio - grație unei tehnologii inovatoare, ce însemnă o rezoluție de 24 de biți pe secundă, la o frecvență de 96 KHz.

Ștefan Costache