Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Trei discuri lansate la nivel internațional

Publicat: vineri, 28 August 2015 , ora 0.00
În 28 august 2015 apar în magazinele din întreaga lume trei discuri semnate de nume importante ale artei interpretative actuale: violonista Anne Sophie Mutter, pianistul Daniil Trifonov și violonistul Itzhak Perlman. Toate vor putea fi ascultate în perioada următoare la Radio România Muzical.

The Club Album se intitulează albumul pe coperta căruia apare celebra violonistă germană Anne Sophie Mutter, care în septembrie poate fi ascultată live, pentru prima dată, și în România, într-un concert din cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Albumul a fost captat în timpul unui concert live susținut de Anne Sophie Mutter la Berlin, pe scena clubului Neue Heimat, un loc foarte căutat de publicul tânăr, renumit pentru aparițiile lui DJ și VJ de prestigiu. Concertul a făcut parte din proiectul Deutsche Grammophon "The Yellow Club" și a cuprins piese scurte celebre interpretate de Anne Sophie Mutter alături de ansamblul său, Mutter's Virtuosi. "The Club Album" poate fi ascultat la Radio România Muzical marți, 22 septembrie, de la ora 11.00, în cadrul rubricii CD Review.

Tot în 28 august 2015 se lansează și noul disc al pianistului rus Daniil Trifonov, considerat o adevărată senzație la nivel internațional, continuator al marii tradiții al școlii ruse de pian. Înregistrat alături de Orchestra Simfonică din Philadelphia, condusă de Yannick Nezet Seguin, discul cuprinde cele trei seturi de variațiuni scrise de Rahmaninov pe teme de Paganini, Corelli și Chopin, alături de variațiunile semnate chiar de Trifonov, intitulate Rahmaniana. În noiembrie 2015, Daniil Trifonov va susține o serie de 5 concerte alături de Orchestra Filarmonicii din New York, cu Rapsodia de Rahmaninov pe o temă de Paganini, dirijor fiind românul Cristian Măcelaru. Noul disc al lui Daniil Trifonov poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 28 septembrie, de la ora 19.00.

În 31 august, binecunoscutul violonist american Itzhak Perlman împlinește 70 ani și își aniversează ziua de naștere cu un nou CD, primul după 16 ani în care nu a mai lansat niciun alt nou album solistic. Alături de prietenul său de o viață, pianistul Emanuel Ax, Itzhak Perlman interpretează sonate de Gabriel Faure si Richard Strauss. Discul poate fi ascultat la Radio România Muzical pe 12 octombrie, de la ora 19.00.

Toate albumele prezentate sunt incluse și în cadrul campaniei Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2015.