Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Thomas Hengelbrock - câștigător al Premiului 'Karajan'

Publicat: miercuri, 18 Martie 2015 , ora 16.14

A fost acordat, la Festspielhaus, în Baden-Baden, Premiul "Karajan" pentru muzică pe anul 2015, care i-a revenit violonistului și dirijorului german Thomas Hengelbrock. Distincția este însoțită de suma de 50 000 de euro pe care beneficiarul are obligația să-i folosească, așa cum prevede statutul premiului, pentru susținerea carierei tinerilor artiști.
 Hengelbrock este o personalitate în domeniul interpretării muzicale fundamentate istoric, fondator și director artistic al Orchestrei și Corului "Balthasar Neumann". Născut în 1958, el i-a succedat, în 2011, lui Christoph von Dohnányi ca dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Hamburg iar în urmă cu 4 ani a debutat în Festivalul de la Bayreuth, conducând un spectacol cu "Tannhäuser".


Inițiat în 2003, Premiul "Karajan" a mai revenit, în timp, violonistei Anne-Sophie Mutter, Filarmonicii din Berlin, pianistului și dirijorului Daniel Barenboim și, în 2014, Filarmonicii din Viena.

Ștefan Costache