Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Fondatorul Festivalului de la Montreux - în comă în urma unui accident de schi

Publicat: marți, 8 Ianuarie 2013 , ora 11.56
 Claude Nobs, fondatorul și directorul Festivalului de Jazz de la Montreux, se află în comă după un accident de schi, suferit în timpul sărbătorilor de iarnă, au anunțat luni organizatorii festivalului. Claude Nobs, în vârstă de 76 de ani, a fost operat la Lausanne, iar starea lui de sănătate necesită o serie de examinări medicale suplimentare. "Potrivit unei planificări pregătite cu mult timp în urmă", Mathieu Jaton, secretarul general al festivalului, va deveni directorul interimar al evenimentului. Claude Nobs a înființat în 1967 Festivalul de la Montreux, care a devenit foarte repede unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din lume, în cadrul căruia au susținut concerte unele dintre cele mai mari nume ale jazzului. Nobs a lansat festivalul cu un buget de 10.000 de franci elvețieni (8.000 de euro la valoarea de astăzi) cu sprijinul fraților Ahmet și Nesuhi Ertegun de la casa de discuri Atlantic Records din New York, descoperitori ai unui număr impresionant de talente muzicale.