Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Tanărul pianist Alexandru Cadmiel Boţac susţine un recital la Conservatorul din Luxembourg

Publicat: sâmbătă, 5 Februarie 2011 , ora 10.13
La invitaţia Excelenţei Sale, domnul Vlad Alexandrescu, Ambasadorul Romaniei la Luxembourg, pianistul Alexandru-Cadmiel Boţac - caştigător al Premiului I şi al Premiului Special acordat de Radio Romania Muzical la categoria de varstă 14-18 ani la Concursul Naţional de Pian din cadrul proiectului "Zilele Lipatti" - concertează astăzi in Auditorium-ul Conservatorului din Luxembourg. Programul recitalului ce va fi susţinut de tanărul pianist cuprinde Preludiul şi Fuga in Si bemol major din "Clavecinul bine temperat" de Johann Sebastian Bach, Sonata "Patetica" de Ludwig van Beethoven, "Baccanale" de Constantin Silvestri, dar şi trei opusuri selectate din creaţia compozitorului Frédéric Chopin: este vorba despre Studiul op. 25 nr. 12, Marele Vals Briant op. 34 nr. 1 şi Scherzo nr. 2 in si bemol minor. Iar luni, 7 februarie, Alexandru-Cadmiel Boţac va beneficia, tot cu acest prilej, de un curs de măiestrie interpretativă pe care il va susţine profesorul Jean Mueller de la Conservatorul din Luxembourg.