Actualitatea internațională Înapoi

Se încheie turneul european al ansamblului 'Imago Mundi'

Publicat: vineri, 23 Iunie 2017 , ora 0.00
Astăzi, 23 iunie 2017, se încheie turneul ansamblului "Imago Mundi" în sud-estul și centrul Europei, derulat sub semnul celor 60 de ani care se împlinesc în 2017 de la trecerea în eternitate a lui Constantin Brâncuși. După cele trei concerte care au avut loc, din 18 iunie, la Belgrad, Budapesta și Graz, în finalul turneului ansamblul evoluează la Altes Rathaus din Viena.
Proiectul 'Isvor. Constantin Brâncuși' este dedicat marelui sculptor român, din a cărui viață și operă este inspirat; este o reconstituire (vizuală și sonoră) a lumii lui Brâncuși, de la cea gorjeană, unde s-a născut și format spiritual, la cea pariziană care l-a desăvârșit artistic și cultural. Lucrările ce alcătuiesc programul muzical sunt inspirate de muzica tradițională oltenească (muzica Mariei Tănase, muzica lui Erik Satie - precursor al minimalismului, interesat de muzica lăutarilor români și bun prieten cu sculptorul român) sau, pur și simplu, sunt lucrări inspirate de opera lui Constantin Brâncuși. Muzica este dublată de proiecții foto/video, o instalație în mișcare ce comentează vizual (și completează scenografic) universul sonor imaginat în spiritul și onoarea operei brâncușiene.
Larisa Clempus