ACUM:
16.30
Poveștile de succes ale muzicii
Interviuri-reper cu muzică
Urmează: 17.00 Armonii preclasice (R) O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 18.00 Planeta jazz De la swing la stilul anilor 2000, marile nume ale jazzului.

Actualitatea internațională Înapoi

Se încheie turneul Corului 'Madrigal' în Franța și Elveția

Bookmark and Share
Publicat: luni, 3 Decembrie 2018 , ora 0.00
Luni, 3 decembrie 2018, se încheie turneul pe care Corul Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin l-a susținut din 27 noiembrie în Franța și Elveția. Primele trei concerte au avut loc la Paris, în deschiderea Sezonului Cultural România - Franța 2019. Turneul internațional al ansamblului dirijat de Anna Ungureanu se va încheia în Elveția, cu un concert la sediul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale din Geneva.
Imediat după revenirea în țară, Corul Madrigal va începe tradiționalul turneu național de Crăciun, alături de sute de copii din Programul Național Cantus Mundi. În perioada 8 - 20 decembrie, publicul din București, Slatina, Brașov, Cluj și Ploiești va avea ocazia să asculte cele mai frumoase colinde și cântece specifice sărbătorii nașterii Domnului, în interpretarea Corului Madrigal.
Larisa Clempuș