ACUM:
17.00
Glissando (R)
Clasic, jazz & more estival.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Actualitatea internațională Înapoi

S-a stins din viață violoncelistul Vladimir Orlov

Bookmark and Share
Publicat: luni, 8 Aprilie 2019 , ora 11.17
Violoncelistul și profesorul Vladimir Orlov s-a stins din viață lunea trecută, în 1 aprilie, la Toronto. Muzicianul era în vârstă de 90 de ani.
Vladimir Orlov s-a născut în 1928 la Odessa, iar în 1943 s-a stabilit, împreună cu familia sa, în România. A urmat cursurile Conservatorului din București, iar în 1947 a debutat alături de orchestra filarmonicii bucureștene, sub bagheta dirijorală a lui Constantin Silvestri. S-a aflat pe podiumurile celor mai importante concursuri de interpretare, de la București, Varșovia și Geneva. În perioada 1964-1971, a fost membru al Orchestrei Filarmonicii din Viena. În 1971, s-a stabilit în Canada și a devenit profesor la Facultatea de Muzică a Universității din Toronto. A susținut un număr impresionant de recitaluri și concerte, devenind unul dintre cei mai importanți violonceliști din America de Nord.
Ana Diaconu