ACUM:
19.30
Concertele Radio România Muzical
Înregistrări recente din fonoteca noastră.
Urmează: 20.55 Promo
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Știri muzicale din țară Înapoi

La Cluj continuă Festivalul Sigismund Toduță

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 16 Mai 2018 , ora 0.00
La Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj Napoca se află în desfășurare cea de-a patra ediție a Festivalului Sigismund Toduță. Astăzi, 16 mai 2018, are loc la Sala cu orgă a instituției un curs de măiestrie susținut de organistul Martin Sturm între orele 10.00 și 15.00. Apoi, de la ora 17.00 la ora 18.30 se derulează un alt curs de măiestrie, susținut în Sala Vasile Herman de compozitorul Agustin Fernandez.
Seara, de la ora 19.00 publicul este invitat la un concert de orgă și cor, prezentat la Biserica Piaristă de organiștii Alexandru Catău și Noemi Miklos și de Corul Jubilate, dirijat de Mihaela Cesa-Goje. Pe afișul concertului figurează un opus de Sigismund Toduță - Kyrie din Missa pentru cor mixt și orgă, precum și creații de Agustín Fernández, Ralph Vaughan Williams, Knut Nysted, Alexandru Murariu și Gheorghe Dima.
În cadrul aceleiași seri publicul va putea asculta și recitalul de orgă oferit de organistul, compozitorul și improvizatorul Martin Sturm.