ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Actualitatea internațională Înapoi

James Levine a fost concediat de Metropolitan Opera din New York

Bookmark and Share
Publicat: marți, 13 Martie 2018 , ora 16.07

James Levine a fost concediat de Metropolitan Opera din New York după ce o anchetă a găsit dovezi care susțin acuzațiile de abuz sexual și hărțuire ce i-au fost aduse renumitului dirijor. Levine a fost suspendat în decembrie 2017, când acuzațiile au fost făcute publice pentru prima oară. Dirijorul de 74 de ani, care și-a făcut debutul la Met în 1971, neagă aceste acuzații.

James Levine a fost numit director muzical al teatrului în 1976, și a demisionat acum doi ani din cauza problemelor de sănătate. El a preluat totuși postul de director de muzical emerit, îndreptându-se spre programele destinate tinerilor artiști.

Reprezentanții Metropolitan Opera au declarat că mai mult de 70 de persoane au fost intervievate în ancheta deschisă în urma acuzațiilor aduse lui James Levine.

"Ancheta a descoperit dovezi credibile cu privire la comportamentul abuziv și de hărțuire sexuală al d-l James Levine, atât înainte, cât și în timpul perioadei în care a lucrat la Met" - se afirmă într-o declarație a teatrului newyorkez. În lumina acestor dovezi, în declarație se concluzionează că: "ar fi necorespunzător și imposibil ca d-l Levine să continue să colaboreze cu Met. "