Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

În perioada 3-7 august are loc Concursul Internațional de Canto din proiectul Succes

Publicat: marți, 4 August 2020 , ora 12.36

În perioada 3-7 august 2020 se derulează, în organizarea Universității Naționale de Muzică din București, Concursul Internațional de Canto din cadrul proiectului artistic și educațional "Succes". Competiția are loc online, în prima etapă, eliminatorie, fiind acceptați 29 de cântăreți din 15 țări, de pe 5 continente. Concursul are două etape, concurenții interpretând, în fiecare dintre ele, câte o arie și câte un lied.
Juriul este alcătuit din personalități emblematice ale lumii muzicale naționale și internaționale, îndeosebi reprezentanți ai unor teatre lirice, manageri, directori artistici, agenți și maeștri ai artei interpretative. Premiile sunt în valoare totală de 5000 Euro, acordate sub forma unor granturi pentru dezvoltarea carierei (suport pentru participarea la concursuri, audiții, casting-uri, proiecte, festivaluri, cursuri, master-classes etc.). Vor fi acordate și Premii speciale, precum și un premiu pentru cel mai bun tânăr maestru acompaniator.

Din 5 august accesul publicului la filmările etapei întâi va fi posibil, gratuit, prin intermediul canalului YouTube "Success - UNMB - International GrandPrix of Romania". În aceeași zi vor fi comunicate rezultatele, pe pagina de Facebook a concursului: International Grand Prix of Romania "Trophaeum Artis Cantorum". Finala, organizată de asemenea online, va fi oferită publicului tot gratuit, pe 6 august, de la ora 20.00, pe același canal Youtube.

Irina Cristina Vasilescu