Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Corul de Copii Radio, într-un concert dedicat Centenarului, la Universitatea Politehnica

Publicat: joi, 13 Decembrie 2018 , ora 0.00
Corul de Copii Radio, Corul Sound al Casei de Cultură a Studenților și Corul Canticum concertează în această seară, de la ora 19:00, în Aula Nouă a Universității Politehnica din București. Universitatea sărbătorește anul acesta 200 de ani de la înființare și va găzdui concertul intitulat „Centenar-bicentenar” în „Aula Nouă” - o sală cu o capacitate de 1200 de locuri - spațiu în care au loc, începând din această toamnă, evenimente academice și culturale.
Concertul dedicat Centenarului Marii Uniri și Bicentenarului UPB – intitulat „Celebrăm istoria prin artă”, va reuni cele trei coruri dirijate de Voicu Popescu și Răzvan Rădos, care vor prezenta atât muzici din repertoriul coral românesc menit să rememoreze anii de glorie ai reîntregirii României, cât și colinde și melodii celebre din repertoriul internațional.
Ana Diaconu