Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concursul Internațional 'George Enescu' - semifinala Secțiunii Pian

Publicat: vineri, 21 Septembrie 2018 , ora 0.00

Astăzi, în intervalele 9:00-12:30 și 17:00-20:30 se desfășoară semifinala la Secțiunea Pian din cadrul Concursului Internațional "George Enescu". În această etapă sunt calificați 9 tineri interpreți, trei muzicieni din Rusia, doi din România și câte unul din China, Kazahstan, Japonia și Letonia. Aceștia sunt Anna Grot, Alexander Panfilov, Xuanyi Mao, Oxana Shevchenko, Iulia Marin, Florian Mitrea - pianist care va deschide în 16 octombrie, la Sala Radio, Festivalul 'Moștenitorii României muzicale', organizat de Radio România Muzical, Daria Parkhomenko, Ryutaro Suzuki și Daumants Liepins.

Juriul secțiunii este format din Philippe Entremont - președinte, Hyoung-Joon Chang, Dan Atanasiu, Dana Borșan, Andrei Pisarev, Pascal Rogé, Peter Jablonski și Philippe Dinkel.

Finala, constând în trei concerte cu orchestră, desfășurată cu participarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu dirijate de Vassily Sinaisky, va avea loc duminică, 23 septembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Concertul va fi transmis live de Radio România Muzical.

Lucian Haralambie