Dinu Lipatti văzut de elevii săi - a doua rubrică dedicată memoriei pianistului-profesor. Astăzi, fragmente din cel mai recent interviu, datat 29 septembrie 2010, cu unul din foştii lui studenţi: Bela Siki, pianist şi profesor american de origine maghiară, născut la Budapesta şi stabilit la Seattle. Cum l-a întâlnit Bela Siki pe Dinu Lipatti?

În 1947, am plecat din Ungaria pentru a merge în Elveţia, unde primisem o bursă de studiu cu Edwin Fischer. La sosirea mea, în septembrie, am vrut ca mai întâi de toate să vizitez Geneva, mai ales micul muzeu din incinta Conservatorului, care expunea mărturii ale şederii lui Franz Liszt în oraş în 1835 - 1836. Un bun prieten maghiar mi-a servit drept ghid. Când să plecăm din muzeul de la etajul al doilea al Conservatorului, ne-am lovit de un domn scund, cu ochi mari şi negri. După obişnuitele scuze, ne-am continuat drumul şi l-am întrebat pe prietenul meu cine era acel domn, întrucât părea că-l cunoaşte. S-a uitat la mine şi m-a întrebat: nu-l ştii? Este Lipatti! Nu auzisem până atunci numele acela, aşa că l-am întrebat: Şi cine este Lipatti? Mi-a răspuns: dacă nu ştii, îţi spun că predă aici şi îţi mai spun că trebuie să vii cu mine acasă să-ţi pun un disc cu el. Am mers în apartamentul prietenului meu şi am ascultat o imprimare cu coralul "Iisus rămâne bucuria mea" de Bach. Am avut pur şi simplu un şoc. Niciodată nu mai auzisem pe cineva cântând la pian aşa! M-am întors la hotel şi am început să mă gândesc ce să fac - Edwin Fischer mă aştepta, dar cu acel domn scund voiam eu să studiez. După o noapte de nesomn, hotărârea mea era luată: voi rămâne aici şi voi fi elevul lui Lipatti - fără să-mi dau seama că el vorbea doar română şi franceză, iar eu doar maghiară şi germană.

Care a fost relaţia dintre elevul Bela Siki şi profesorul Dinu Lipatti?

M-am prezentat la examenele de la Conservatorul din Geneva şi am fost admis la clasa lui Lipatti. Aşa început totul. Din primul moment mi-am dat seama cât de norocos eram. Mă trata mai degrabă ca pe un coleg decât ca pe un elev. Am învăţat de la el să caut muzica, şi, de pe pagina tipărită, să o reconstruiesc cât mai aproape posibil de felul în care o auzise compozitorul înainte de a o fixa în semnele notelor muzicale. În 1949, l-am întrebat pe Lipatti dacă ar putea să-mi acorde încrederea de a-i cânta una din lucrările sale. Mi-a dat atunci o piesă pe care o scrisese în România drept cadou de zi de naştere pentru profesoara lui, Florica Musicescu - Sonatina pentru mâna stângă, o lucrare scurtă dar excelentă pe care am cântat-o şi am înregistrat-o de nenumărate ori. Din nefericire, nu am studiat cu Lipatti decât un an, spre bucuria mea însă m-a acceptat în cercul lui intim, mergeam frecvent la el acasă şi îi cântam repertoriile noi.

Cine este Dinu Lipatti pentru Bela Siki?

Lipatti era un gentleman în adevăratul sens al cuvântului; provenea dintr-o familie distinsă şi era extrem de manierat. Când l-am întâlnit eu, avea doar 30 de ani, dar mi se părea că vorbesc cu cineva mult peste vârsta medie - intelectul şi măiestria lui erau desăvârşite. Din martie 1950, a început să meargă la tot felul de tratamente, şi eu îl duceam cu maşina. Însă nu făceau decât să-l vlăguiască şi mai mult. Când ne întorceam acasă la el, aveam de urcat patru etaje pe scări, şi aproape că trebuia să-l duc eu în braţe. La jumătatea drumului era un scaun unde se putea aşeza să se odihnească un pic. Acolo mi-a spus într-o zi că nu mai are mult de trăit, că nu-i pare rău că moare, dar că e îngrijorat că o lasă pe Madeleine singură. Ce se va face ea? Iată ce fel de om era Lipatti. Când ne-a părăsit, unul din cei mai mari ne-a părăsit.