Votează discul de muzică clasică al anului 2014

Saxofonista Amy Dickson - albumul 'Catch me if you can': Discuri în premieră, 21 aprilie 2014

Scor : 3.67 ( 6 voturi)

O lume sonoră cu multiple influențe, un amalgam de sonorități contemporane, cu unele influențe jazzistice datorate compozitorilor John Williams, Michael Kamen și Mark Knopfler. Protagonista discului Catch me if you can, apărut la Sony Classical și lansat pe 27 ianuarie 2014 este saxofonista australiană Amy Dickson, cea despre care presa internațională nu contenește să scrie la superlativ. "Ea are un ton particular și neobișnuit, voluptuos și ispititor, fin ca o atingere de mătase; frazarea este superb arcuită, iar controlul dinamicii extrem de subtil" - scria, dupa albumul său de debut revista Gramophone.

Dincolo de abordarea unui repertoriu consacrat, Amy Dickson se arată a fi o susținătoare a creatiilor contemporane, interpretand adesea lucrari scrise special pentru ea sau realizând aranjamente după lucrări dedicate altor instrumente.

Ultima lucrare de pe acest disc îi aparține unuia dintre fondatorii legendarului grup Dire Straits - Mark Knopfler. Este vorba de celebra partitura a muzicii din filmul Local Hero, un succes al anului 1983, intr-un aranjament semnat de australianca Jessica Wells.

O muzică încântătoare prin picturalitatea sa, o partitură îmbogătită prin tonul extrem de expresiv al saxofonului căruia Amy Dickson stie atât de bine să îi exploreze valențele.

Liliana Staicu


Nume, prenume

Localitatea

Vârsta


Comentariu