ACUM:
10.00
Grădina de... sunete
Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Urmează: 11.55 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2019

Arhiva edițiilor anterioare: 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Crosscurrents Trio: 'Good Hope' - Jazzy Hour, 19 noiembrie 2019

Bookmark and Share

Album lansat pe 11 octombrie 2019

Întâlnirea dintre est și vest pe platforma jazz-ului nu mai este demult o noutate, există deja un catalog abundent în capodopere în care cele două lumi își găsesc legături sonore și emoționale. Din când în când însă, apare un ansamblu cu o relație unică, oferind un cumul de valoare și măiestrie care pur și simplu nu poate fi nici imitat nici repetat.

Doi vechi colaboratori, basistul Dave Holland și saxofonistul Chris Potter formează un trio numit Crosscurrents, alături de maestrul tabla Zakir Hussain, inițiatorul acestui proiect amplu, destinat fuziunii culturale. Și iată o nouă formă elevată de exprimare în trio, intimă și de o frumusețe rarisimă. Relația dintre bas și percuție este foarte apropiată, virtuozitatea naturală precum respirația permițând chiar schimbul de roluri: Holland își dezvoltă posibilitățile ritmice iar Hussain intră în jocul melodic, dublând uneori liniile celor doi parteneri. Potter este principala componentă melodică, cu libertate ritmică și vervă improvizatorică. Cei trei se prezintă în culme de inspirație, iar întâlnirea dintre ei trebuia să aibă loc cândva, spre binele nostru.

Fiecare piesă de pe "Good Hope", albumul lansat în 2019 este un joc fluid în trei, cu linii perfect legate, fiecare moment de delectare fiind urmat de altul, într-o doză consistentă, oferind bucuria receptării relaxate a unui sunet complex, profund exprimat prin degete și stare. Permanent, dinamica de trio se reflectă în cursivitatea cu care, prin rotație, un muzician se completează cu "ceilalți doi" și în generozitatea cu care cei trei se completează. Deschiderea lor permite muzicii să încorporeze și să dezvolte toată înțelepciunea sonoră a acestui tip de asociere, foarte bine organizat, dar care dă senzația de libertate. Rarisim, după cum spuneam.

Berti Barbera