O artistă duală (în sens pozitiv), pianista Alice Sara Ott ne-a obișnuit în ultimii ani cu o serie de proiecte ieșite din canoanele clasice. Mă refer la albumul "Scandale", realizat împreună cu pianistul Francesco Tristano sau la "The Chopin Project" din 2015, pentru care a colaborat cu Olafur Arnalds, compozitor islandez cunoscut pentru experimentele sale în sfera muzicii electronice. Dar în egală măsură ea rămâne fidelă și repertoriului tradițional și adaugă unei remarcabile discografii ce cuprinde Studiile transcendentale de Liszt, Sonate de Beethoven, Concertele pentru pian și orchestră de Ceaikovski și Grieg, un nou album cu muzică franceză.

"Nightfall" a fost lansat în 24 august 2018 de Yellow Label afiliată casei de discuri Deutsche Grammophon. Alice Sara Ott este artist Deutsche Grammophon de 10 ani, și își continuă cu succes peregrinările muzicale, de această dată incluzându-i în orizontul preocupărilor sale pe Claude Debussy, Erik Satie și Maurice Ravel. O stare crepusculară a căutat să surprindă în muzica pe care o interpretează Alice Sara Ott, acel moment de întrepătrundere a zilei cu noaptea, a luminii cu întunericul.

Un aer nostalgic are acest album "Nightfall" în viziunea pianistei Alice Sara Ott, care și-a propus să descifreze mistere și să creeze imagini interioare pornind de la "dihotomia sentimentelor și trăirilor umane, totul pe fondul unei atmosfere nocturne". Chiar dacă repertoriul ales nu are în mod special acest profil nocturn, pianista își propune să-l lectureze în acest registru. Este o artistă care după un debut spectaculos, își construiește pas cu pas o carieră solidă într-un teritoriu în care performanța este maximă. Și chiar în acest domeniu, al muzicii pentru pian semnate Claude Debussy se confruntă cu o concurență acerbă - întrucât în acest 2018, în care s-au împlinit 100 de ani de la dispariția compozitorului francez au apărut o serie de albume cu totul remarcabile realizate de nume cu o rezonanță uriașă : Maurizio Pollini, Daniel Barenboim și noua revelație a lumii pianistice - coreeanul Seong Jin Cho, senzațional în Suita bergamască, Imagini, și în Colțul copiilor.

Desigur repertoriul diferă în cea mai mare parte în aceste albume nou apărute, însă putem detecta un punct de întâlnire în Suita bergamască. Nu vă propun să comparăm, doar să descoperim personalitatea fiecărui muzician în parte - acum fiind vorba doar despre Alice Sara Ott și despre noua sa pasiune pentru muzica franceză. Desigur se distinge celebrul Claire de lune, din Suita bergamască, piesă favorită, interpretată cu transparențele implicite și o detașare subtilă. Altminteri , discursul muzical se conturează cu claritate, dezinvoltură tehnică, într-o abordare directă, cu sinceritate și o nuanță de melancolie. Melancolie amplificată în muzica lui Erik Satie. Pianista a ales două Gnossiennes, între care este intercalată o Gymnopedie, interpretate în nuanțe infinitezimale venite de departe, dintr-o lume parcă înghețată în câteva armonii obscure.

Cum prezintă pianista germano-niponă, ultima sa apariție discografică? "Un album foarte personal în care îmi evoc momente de lumină și strălucire, dar și momente de întuneric și îndoială. Cu o lună înainte de a intra în studio-ul de înregistrări, am experimentat lumea sumbră din "Gaspard de la nuit" - tatăl meu a suferit un atac de cord căruia abia i-a supraviețuit. În ciuda acestui final norocos, au fost ore și zile în care am realizat cât de strâns sunt interconectate viața și moartea . Și faptul că nu poate exista lumină fără întuneric și speranță fără frică. Și câteodată granițele dintre ele se estompează, ca în albumul Nightfall".

O redescoperim pe Alice Sara Ott într-o demonstrație tehnică strălucită, în Scarbo, ultima piesă a ciclului "Gaspard de la nuit" de Maurice Ravel, unul dintre cele mai dificile episoade din literature pianistică și în egală măsură extrem de inspirată în Ondine, prima dintre piesele acestei suite. Iar în final tensiunile se dizolvă în "Pavana pentru o infantă defunctă" tot de Ravel, în opinia pianistei, o căutare a tinereței eterne, în esență o meditație lipsită de emfază. Reținem această primă incursiune în sfera muzicii franceze a pianistei Alice Sara Ott care propune un demers crepuscular captând fine reverberații psihologice, cu luminile și umbrele inerente.