ACUM:
21.10
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Interpretul zilei (R) Mari nume de ieri și de azi
Apoi: 0.00 Interpretul zilei (R)

Discurile anului 2018

Arhiva edițiilor anterioare: 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Simfoniile de Robert Schumann, cu Orchestra Simfonică din San Francisco dirijată de Michael Tilson Thomas - CD Review, 8-11 ianuarie

Bookmark and Share

Între 8 și 11 ianuarie, vă propun, în premieră la Radio România Muzical, un album care cuprinde integrala simfoniilor de Robert Schumann, în interpretarea Orchestrei Simfonice din San Francisco dirijate de Michael Tilson Thomas. Este vorba despre un set de discuri lansat în luna noiembrie a anului trecut, care include înregistrări live, din cadrul unor concerte susținute la sfârșitul anului 2015 și în primăvara lui 2016, reflectate cu entuziasm în cronicile specialiștilor nord-americani. Apreciate de criticii de la San Francisco Chronicle drept magnifice, aceste imprimări pun simfoniile lui Schumann într-o viziune tradițională, echilibrată, cu un deosebit control dinamic, care amintește de versiunile unor dirijori ca Herbert von Karajan, Riccardo Muti sau Wolfgang Sawallish. Despre felul cum abordează aceste lucrări, dirijorul Michael Tilson Thomas spune: "Inspirat de poeții și compozitorii romantici, pe care i-a iubit, Schumann a creat simfonii care spun povești muzicale. Ele nu urmează un program clar, ci sunt drame interioare. Fie că sunt exploratoare sau inspiră siguranță, exaltare sau relaxare, melancolie sau veselie, aceste lucrări strălucitoare sunt un teren propice pentru emoții răscolitoare. Schumann se mișcă între lumi sonore diferite în simfoniile sale. Unele secțiuni sunt cu adevărat masive și sonore. Altele au pasaje solistice sau camerale, sugerând cântece ale muzicii sătești. Deci, cum pot fi toate aceste idei variate redate de orchestrele compacte și ample specifice romantismului?" Dirijorul Michael Tilson Thomas însuși răspunde: "Abordarea mea asupra muzicii lui Schumann este de a varia în permanență numărul de instrumentiști implicați în interpretare. În funcție de situația muzicală, orchestra se poate transforma dintr-un ansamblu masiv într-unul cameral". Regăsim caracteristicile despre care vorbește Michael Tilson Thomas în Simfonia I "Primăvara" de Schumann, o lucrare în care dirijorul pune în contrast, cu mijloacele descrise mai sus, dramatismul specific creației simfonice cu nuanțele delicate și rafinate ale romantismului schumannian.

Simfonia a II-a în Do major a fost schițată începând din decembrie 1845. Compozitorul german și-a petrecut tot anul următor lucrând la orchestrație, dar, din cauza depresiei și a sănătății șubrede nu a reușit să finalizeze piesa până în 19 octombrie 1846. Dispoziția fluctuantă a compozitorului se reflectă și în caracterele contrastante ale celor patru părți. Așa cum spunea Schumann, "muzica Simfoniei a II-a exprimă lumină și întuneric, soare și umbră". După prima audiție care a avut loc la Gewandhaus din Lepzig, sub conducerea dirijorală a lui Felix Mendelssohn, lucrarea s-a bucurat de succes, fiind apreciată de critici pentru profunzimea sa și pentru sonoritățile înălțătoare, uneori optimiste. În prima parte a Simfoniei op. 61, Sustenuto Assai - Allegro ma non troppo, inspirată de preludiile și coralele lui Johann Sebastian Bach, dirijorul Michael Tilson Thomas imprimă Orchestrei Simfonice din San Francisco un sunet plin și somptuos, concentrându-se de asememenea pe pulsațiile ritmice punctate care aduc vigoare discursului sonor. Partea este doua este un Scherzo ce pune în valoare virtuozitatea și disciplina membrilor Orchestrei, care urmează cu acuratețe schimbările de tempo dictate de dirijorul lor. În partea lentă a lucrării orchestra reușește să creeze o atmosferă misterioasă, partidele de coarde conturând expresiv frazele lungi. Iar finalul, Allegro molto vivace este redat cu îndrăzneală și determinare, remarcabile fiind minuțiozitatea și claritatea tehnică din interpretarea muzicienilor.

Robert Schumann a scris cea de-a treia simfonie a sa în luna noiembrie a anului 1850. Compozitorul călătorise cu puțină vreme înainte, împreună cu soția sa Clara, în zona Rinului, iar Simfonia a III-a avea să evoce această superbă regiune a Germaniei, purtând sutitlul "Renana". Schumann se afla atunci într-o stare extrem de rodnică și creativă din punct de vedere muzical, încheind lucrul la celebrul său Concert pentru violoncel și orchestră. La fel ca și prima simfonie a sa, cea de-a treia a fost scrisă dintr-o răsuflare, într-un moment de inspirație maximă și a fost finalizată la începutul lui decembrie 1850, lucrarea având prima audiție două luni mai târziu, în interpretarea Orchestrei Simfonice din Dusseldorf. De atunci, Simfonia Renana a rămas cunoscută drept una dintre cele mai germane creații simfonice; de altfel, Schumann folosește, pentru prima dată indicații germane pentru a denumi fiecare din cele cinci părți ale lucrării. În tema care deschide simfonia ascultătorul își poate imagina curgerea puternicului fluviu Rin, înlănțuirea acordurilor sugerând legănarea unui vas pe valurile râului, senzație redată și de pulsațiile ritmice ale celei de-a doua părți, Scherzo. Un plus de culoare sonoră este dată de influența foclorului muzical german, compozitorul scriindu-i, de altfel, biografului său, că "inspirația muzicii tradiționale ar trebui să prevaleze, pentru a reflecta parfumul muzicii locale". Tot Schumann scria că partea a partea sună ca un "acompaniament muzical pentru o ceremonie solmenă". În această mișcare apar pentru prima dată trombonii, pentru a sugera, cu timbrul lor moale, o atmosferă eclesială și texturi sonore corale. În partea finală revin armoniile strălucitoare, melodiile vesele și rimurile rustice de dans, iar cornii intonează pasaje melodice cu aluzie la elemente sonore preluate din prima mișcare a simfoniei, oferind unitate aceastei lucrări ample care reflectă dibăcia lui Robert Schumann de a crea structuri muzicale masive și complexe. Dorind să ofere Simfoniei a III-a de Schumann sonorități simple și delicate, Michael Tilson Thomas reușește să imprime Orchestrei sale un sunet cald și curat, fără excese dinamice, creând totuși un contrast eficient între nuanțele viguroase din debutul și finalul simfoniei și cele sobre, suave din partea a patra. Interpretarea celoralte două mișcări din interiorul lucrării este similară, creând sonorități primăvăratice care transmit bună dispoziție și optimism.

Simfonia a IV-a în re minor de Robert Schumann este o lucrare cu o orchestrație densă, intensă din punct de vedere emoțional și compactă structural, fiind interpretată fără pauze între cele patru părți. Prima mișcare se deschide cu o introducere meditativă, urmând ca aproape întreg materialul muzical al simfoniei să conțină elemente derivate din aceste măsuri introductive. Cea de-a doua mișcare, Romanza, cu melodii cantabile și lirice, pune în lumină expresivitatea Orchestrei din San Francisco, în special a partidei de viori, care redă delicat pasajele melodice ornamentate. Și în Scherzo-ul ce urmează, ansamblul dirijat de Tilson Thomas pune în prim-plan melodiile de această dată viguroase și vibrante. În final, discursul sonor se schimbă radical: apare pentru prima dată tonalitatea majoră omonimă, iar conținutul muzical este cu totul diferit, într-o amplă paletă de nuanțe sonore redate cu efecte timbrale contrastante de Orchestra din San Francisco dirijată de Michael Tilson Thomas.

Născut în anul 1944 la Los Angeles, Michael Tilson Thomas, unul dintre cei mai respectați dirijori ai momentului, a studiat pianul cu John Crown, dar și dirijatul și compoziția cu Ingolf Dahl la Universitatea de Sud din California. A condus de-a lungul timpului ansambluri de prestigiu din Statele Unite ale Americii și Europa, ca Orchestra Simfonică din Boston, la pupitrul căreia a debutat în 1969, Filarmonicile din Los Angeles și New York, Orchestra Simfonică din Londra. Începând din anul 1995, Michael Tilson Thomas a devenit directorul muzical al Orchestrei Simfonice din San Francisco, pe care o mai dirijaze ca invitat în 1974 și a contribuit la creșterea prestigiului acestui ansamblu. A înregistrat, între altele, o apreciată integrală a lucrărilor orchestrale de Mahler, dar și un set dedicat creației lui Beethoven, primind pentru aceste realizări premii Grand Prix du Disque, Echo Klassik și Grammy. Dirijorul american a fost întotdeauna un înfocat adept al imprimărilor live, dorind să ofere ascultătorilor ocazia de a simți energia brută și vie de pe scenele de concert. Cu un sunet excelent, claritate și o calitate tehnică remarcabilă, înregistrările sale sunt apreciate pentru culorile sonore bine definite, atacurile precise, acuratețea ritmică și frazările largi, dirijorul având o evidentă predilecție pentru structurile sonore grandioase.

Michael Tilson Thomas și Orchestra Simfonică din San Francisco ne propun o interpretare remarcabilă pentru cele patru simfonii de Robert Schumann, pe care v-o recomand și eu între 8 și 11 ianuarie 2017, la "CD Review" de la ora 11.30, în cadrul emisiunii "Arpeggio".


Larisa Clempuș