Deşi noi auzim mai rar de ei, majoritatea muzicienilor care-şi văd de drum şi se bucură de succes în medii mai eliberate de rigidităţi au o activitate susţinută, marcată de pasiune şi pe cât posibil eficientă într-o piaţă sufocată de balast. Cu atât mai mult avem nevoie să-i cunoaştem şi să le oferim ce merită, intrând astfel în rând cu lumea civilizată a muzicii.

Cyrus Chestnut este genul de pianist care abandonează notele şi foloseşte spaţiile, venind cu un stil clar, puternic, după experienţa avută în grupul de acompaniament a lui Betty Carter. Succesul şi calitatea albumului "Natural Essence", lansat în 2016, l-a determinat să continue în aceeaşi formulă, cu Buster Williams la contrabas şi Lenny White la baterie, cu care formează o legătură specială, uşor sesizabilă dacă ascultă şi alte formule folosite de Chestnut.

În plus, "There's a sweet, sweet spirit" mai atrage prin prezenţa vibrafonistului Steve Nelson, o distinsă contribuţie la splendoarea timbrală a albumului. Veteranii ne delectează cap-coadă, fără pauze de vreun fel, cu un repertoriu cu teme în parte cunoscute, parafraze inteligente şi o generozitate nobilă a improvizaţiei care ne trimite direct la cei mai mari. Dar înainte de orice referire tehnică sau estetică, acest disc ne transmite căldura unei relaţii de sinceră şi nealterată camaraderie.