Discurile anului 2017

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Heads of State: 'Four in one' - Jazzy Hour, 12 octombrie

Album în premieră, lansat în 24 martie 2017

Cum ești sigur că ajungi la jazz-ul bine definit, cu toate particularitățile în prim plan, în plin swing, ca la carte, am putea spune? Sau cum ești sigur că mai poți ajunge la spiritul jazz-ului, în formă continuată în zilele noastre? Alegând cei mai reprezentativi artiști, care zeci de ani au explorat aceeași zonă, formând un stil și o pulsație care ne stimulează în fiecare zi.

Una dintre cele mai elegante expuneri de jazz prin excelență se găsește pe albumul "Four in one", al doilea în formula Heads of State, un adevărat all-star band, cu Gary Bartz la saxofon, Larry Willis la pian, David Williams la contrabas și Al Foster la baterie, adică una dintre formulele de veterani care nu dau niciun semn de suficiență după zeci de ani în atâtea formule spectaculoase, dimpotrivă găsesc calea cea mai directă spre plăcerea pură de a cânta jazz, într-o sesiune cu piese standard și compoziții din partea fiecărui component, înregistrate la prima.

Indiferent de atitudinea unor radicali, care își imaginează că pot redefini total un gen, că pot înlocui totul în jazz, sub privirile indignate ale puriștilor din cealaltă extremă, acest album este vital pentru scena de jazz, pentru că are în conținut tot ceea ce trebuie dus mai departe din esența acestui fenomen care evoluează, se extinde, dar nu se va desprinde niciodată de rădăcini.

Berti Barbera