Nu cred că sunt subiectiv dacă declar că tocmai am ascultat unul dintre cele mai bune albume ale anului 2017. Cel puţin în ceea ce priveşte propria-mi percepţie, aliniată la actualitatea fenomenului, legată de ce înseamnă un album de muzică nouă, modernă prin tot ce are, concepţie, producţie şi tratare instrumentală.

Trebuie să folosim o denumire nouă, adaptată şi puţin forţată, cum ar fi "post-jazz"? Nu cred, e nevoie de o trupă precum Kneebody pentru a ne oferi o sonoritate ideală atunci când jazz-ul, electronica, funk-ul şi improvizaţia evoluată se întâlnesc în aceeaşi piesă, pentru un nou tip de explorare muzicală. Instrumentiştii folosesc aceleaşi note, dar nu într-un mod previzibil, formal, ci cu intenţia de a ne forma spaţii, de a ne trasa o hartă a gândirii lor muzicale. Kneebody preiau specificul cvintetului de jazz şi-i adaugă efecte electronice şi pedale aplicate suflătorilor şi altor tonuri, în orchestraţii inteligente şi solo-uri post bop. De altfel, unul dintre cele mai captivante aspecte ale acestui album este balanţa fin reglată între instrumentele tangibile şi cele sintetice, între acustic şi electronic.

"Anti-Hero" este o lucrare muzicală actuală, care îşi atinge scopul creativ fără a sfida vădit vreo convenţie. Tot ce avem de făcut este să primim noul cu ceva mai puţină crispare. Nu întotdeauna înseamnă ceva rău sau superficial.