Acum: 7.00
Musica viva • Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.50
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 

Apoi: 9.55
Info buletin muzical • Știrile muzicale ale zilei.

 


Festivalul George Enescu - interviu cu dirijorul Roberto Abbado

Seria Mari orchestre ale lumii
13 septembrie, ora 19.30, Sala Mare a Palatului


Bun venit în cadrul celui mai important festival dedicat muzicii clasice din România! Dirijati, în data de 13 septembrie, faimoasa orchestra "Maggio Musicale Fiorentino", unul dintre cele mai valoroase ansambluri de gen din Italia. Întâi de toate, pot sa va întreb care sunt asteptarile dvs. în privinta acestui concert si a publicului nostru?

Stiu ca Festivalul "Enescu" este un foarte faimos, un foarte prestigios eveniment international si mai stiu, de asemenea, ca România are o viata culturala si muzicala de înalt nivel. Am întâlnit, de-a lungul vietii, atât de multi muzicieni români si am descoperit permanent oameni foarte bine pregatiti, excelenti muzicieni! Asadar, asteptarile mele sunt sa gasesc un auditoriu extrem de elevat, pe care un festival atât de important cu siguranta îl merita.


Programul concertului include a doua simfonie a lui Enescu precum si prima simfonie a lui Gustav Mahler. Enescu a creat cele 3 simfonii terminate ale sale înainte de sfârsitul primului razboi mondial. Era o perioada efervescenta, fascinanta din perspectiva componistica - un timp când marea traditie clasica europeana era încercata de afirmarea a numeroase tendinte revolutionare. Pentru ca afinitatea dvs. pentru creatia contemporana este binecunoscuta, cum ati descrie Simfonia a II-a a lui Enescu din aceasta perspectiva?

Simfonia a II-a a fost creata între 1912 si 1914, deci înaintea primului razboi mondial. Enescu a fost o mare personalitate a vietii muzicale internationale, autor al unei muzici complexe în contextul careia Simfonia a II-a ramâne una dintre cele mai elaborate creatii pe care artistul le-a semnat; este gândita pentru o orchestra foarte ampla, într-un stil eclectic, cu influente ale scolii müncheneze si scolii franceze, dar cu o atmosfera, cu o nota, cu numeroase culori ale tarii sale natale. Cel mai important, cel mai dificil lucru pentru un dirijor într-o simfonie ca aceasta este acela de a fi capabil sa tina sub control toate temele pe care lucrarea le are, 6 teme ce se reiau ciclic, a caror expunere începe chiar din deschidere si care evolueaza de-a lungul întregii simfonii. În prima parte sunt prezentate mai multe teme decât în toate celelalte, prima dintre acestea este foarte, foarte ampla - o calitate, de altfel, tipica lui Enescu, la care temele aduc, la prima prezentate, o anumita stare, dar care, pe masura ce muzica evolueaza se transforma, temele sunt supuse unui soi de metamorfoza; asa ca acestea creeaza noi teme pe parcursul expozitiei. În prima parte, foarte original consider ca este al doilea grup tematic al expozitiei, ce aduce culoarea si etosul folclorului muzical românesc - cu adevarat, foarte, foarte frumos! Simfonia, în întregul ei, este fantastica si, repet, extrem de complexa.


Când ati avut primul contact cu muzica lui Enescu? Ce loc credeti ca merita aceasta în contextul componisticii secolului XX si pe care dintre atributele stilului sau îl apreciati cel mai mult?

Muzica lui Enescu reprezinta foarte bine epoca sa, este cosmopolita si - dupa cum am spus mai devreme, asimileaza folclorul muzical românesc într-un limbaj universal de înalta tinuta, cu influente ale scolii müncheneze - acea scoala legata de Richard Strauss dar, de asemenea, de Hans Pfitzner sau Walter Braunfels, de exemplu, afirmati înainte de primul razboi mondial si între cele doua razboaie mondiale. Însa, ceea ce este interesant în cel mai înalt grad ramâne influenta franceza pe care Enescu o datoreaza - în opinia mea, este doar parerea mea personala - anilor de studii la Paris. Am mentionat ca am întâlnit, de-a lungul vietii, multi muzicieni români; exista instrumentisti din tara dvs. care cânta pretutindeni în lume. De la toti acestia stiu cât de minunata, ce fantastica este muzica lui Enescu. În mod special, un prieten al meu, violonistul Eugen Sârbu, m-a familiarizat cu arta marelui compozitor cu multi ani în urma - cam acum 25 de ani, cred.


Ati mai dirijat sau fie doar ati studiat pâna în prezent si alte lucrari semnate George Enescu? Va este cunoscuta, poate, opera "Odipe"  , capodopera sa lirica?

Trebuie sa marturisesc faptul ca nu am mai dirijat pâna acum muzica enesciana, asadar aceasta va fi prima mea experienta dirijorala enesciana. Însa am parcurs, am studiat câteva dintre opusurile sale - de exemplu, vreau sa mentionez minunata opera "Oedipe", pe care am si urmarit-o atunci când, cu câtiva ani în urma, a fost montata în premiera în Italia, la Cagliari; asa ca am cerut partitura, pentru ca "Oedipe" este cu adevarat o opera mare.


Cum ati descrie alcatuirea programului acestei seri? Va propun sa va imaginati ca sunteti un regizor, cel al arhitecturii sale interioare, al scenariului sau imaginar.

Programul este clar articulat în jurul lui Enescu si al ideii de compozitori care au trait în climatul cultural al timpului sau. Mahler, în mod evident, este diferit în multe privinte, calea sa a fost alta decât cea a lui Enescu, însa cei doi au si puncte în comun, cum ar fi afinitatea pentru acest stil vienez, sud-german. Sunt fericit sa dirijez a doua simfonie de George Enescu pentru ca este o creatie de importanta majora, probabil nu foarte des cântata; iar motivele tin de dificulatea lucrarii, de cât de solicitanta este pentru orchestra, pentru instrumentisti; ca si toate simfoniile lui Mahler, de altfel, care sunt, de asemenea, deosebit de complexe, însa diferenta este ca cele din urma sunt prezente foarte adesea pe afisele de concert, fac parte din repertoriul curent, iar muzica lui Enescu nu este înca, în afara României, atât de populara.


Simfonia I de Gustav Mahler reprezinta alegerea dvs. pentru programul serii? Este Mahler unul dintre compozitorii dvs. preferati?

Simfonia a II-a de Enescu a fost o alegere a organizatorilor festivalului "George Enescu" iar Simfonia I de Mahler a aparut ca urmare a unei idei comune, pe care eu am sugerat-o directorului artistic al Orchestrei "Maggio Musicale Fiorentino", maestrul Paolo Arcá. Am ajuns împreuna la concluzia ca aceasta este o buna pereche pentru lucrarea enesciana. Am lansat formula de program la Bucuresti si celor care raspund de Festivalul "Enescu" le-a placut foarte mult.


Fara îndoiala, Simfonia I este una dintre cele mai cunoscute creatii ale lui Mahler, profund romantica, o constructie muzicala complesitoare. Care este viziunea lui Roberto Abbado asupra acestei lucrari?

Este începutul unui lung drum la care Gustav Mahler a pornit odata cu acest opus. Deschiderea simfoniei se face într-un mod cu totul original, prin comparatie cu tot ceea ce a fost compus înaintea lui Mahler. Începutul, pe sunetul la, explodeaza la instrumentele de coarde într-un ambitus de 5 octave. Se creeaza o atmosfera unica, dar total artificiala. Peste acest sunet artificial auzim sunete naturale: pasari, fanfare ale trompetelor, fanfare de corni cântate însa de clarineti - aparent o greseala. Este începutul unei noi modalitati de a imagina o simfonie, de a concepe sonoritatea unui ansamblu simfonic. Deci, avem de-a face cu o opera cu dubla semnificatie: a legaturii cu tot ceea ce a fost înaintea ei, nu numai în muzica clasica, în muzica în general si, în mod evident, a angajamentului fata de viitor. Mahler a avut un soi de telescop cu care a fost în stare sa priveasca spre ce va fi... Foarte importanta a fost, de asemenea, si viata sa personala, lumea lui intima, precum importante au fost copilaria, cântecele copilariei - iar partea a III-a a Simfoniei I ramâne un exemplu de mars funerar compus plecând de la o muzica traditionala, tema fiind un cântec din folclorul copiilor. Avem, din nou, o lucrare foarte complexa, diferita de a lui Enescu si, în acelasi timp, înrudita cu aceasta din anumite puncte de vedere.


Sa discutam si despre Orchestra "Maggio Musicale Fiorentino", ansamblul care cânta sub bagheta dvs. în acest concert. Ce calitati au facut ca formatia sa fie în acelasi timp unica si reprezentativa pentru spatiul italian?

Orchestra are o îndelungata traditie, este un ansamblul cu care am colaborat în mod constant si frecvent de la începutul anilor '90. Îi iubesc - sunt muzicieni minunati, care formeaza o formatie virtuoza, care cânta cu o pasiune latina specifica si, în acelasi timp, cu deplina acuratete în asa fel încât detaliilor le este acordata importanta pe care o merita. Însa ceea ce ma surprinde mereu placut este cât de flexibil si cât de rapid pot raspunde intentiilor dirijorului membrii acestui ansamblu.

Am realizat multe la Florenta, cu Orchestra "Maggio Musicale Fiorentino" - atât concerte simfonice, cât si opera. Ultimul concert pe care l-am sustinut în compania lor a fost la mijlocul lunii martie 2009, cu un program interesant si nu foarte comun - Mahler, Adagio din Simfonia a X-a, Simfonia nr. 39 de Mozart si apoi, în a doua parte, Misa "Nelson" de Haydn. Am facut si creatii de tinerete ale lui Verdi - "Attila" si "Lombarzii"... Ultima opera la a carei prezentare am colaborat cu ei a fost "Phaedra" a lui Hans Werner Henze, acum un an, în premiera italiana; o creatie lirica minunata, pentru orchestra mica, ce a primit recent Premiul "Abbiati".


O distinctie de mare prestigiu în Italia...

Da, este premiul Asociatiei Nationale a Criticilor Muzicali din Italia, care voteaza cu totii pentru desemnarea acestui premiu - sunt aproximativ 100, 150; eu am primit, de asemenea, Premiul "Abbiati" pentru dirijat pe anul 2008 si una dintre motivatii a fost chiar spectacolul cu "Phaedra" pe care l-am condus.


Interviu realizat de Stefan Costache