Acum: 17.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Urmează: 20.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Apoi: 22.30
Jazzy hour cu Berti Barbera (R)

Arhivă : 2017 |

Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu violonistul și dirijorul Dmitri Sitkovetsky

Sâmbătă, 9 Septembrie 2017 , ora 10.43
 
Bookmark and Share

La Sala Radio, sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 13:00, ne reîntâlnim cu maestrul Dmitri Sitkovetsky în dubla ipostază de violonist și dirijor al Orchestrei Filarmonicii "George Enescu". Concertul este inclus în seria "Muzica secolului al XXI-lea".


Maestre Sitkovetsky, bine ați revenit în România și pe scena Festivalului Internațional "George Enescu". Ce amintiri vă leagă de această serie?

Am atât de multe amintiri frumoase... precedentele două ediții plus cea de anul acesta sunt unele total diferite și asta pentru că de fiecare dată sunt într-o altă postură. În 2013 am fost solistul Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra; am cântat atunci Capriciul Român pentru vioară și orchestră de George Enescu. Era ultimul concert din festival. Apoi, în 2015, am venit cu ansamblul meu - New European String Chamber Orchestra - o experiență extrem de satisfăcătoare pentru că am evoluat pe scena Ateneului Român. Iubesc acea sală de concerte. Am prezentat atunci lucrări de Șcedrin, Ceaikovski și Șostakovici, dar și o partitură semnată de Vlad Maistorovici, care era membru al orchestrei la acea vreme. Atunci am fost interpret și dirijor. Iar la ediția din acest an vin în calitate de dirijor, în mare parte cel puțin, al Orchestrei Filarmonicii "George Enescu". Singurul lucru care nu se schimbă niciodată este atașamentul meu față de România, de ceea ce reprezintă Enescu și de acest minunat festival pe care îl aștept cu nerăbdare.


De ce ați acceptat această postură - dirijor al Orchestrei Filarmonicii "George Enescu" și cât de bine cunoașteți ansamblul?

Am luat hotărârea după o discuție cu Mihai Constantinescu. Nu am lucrat până acum cu acești muzicieni, dar am citit o serie de cronici favorabile. Va fi prima colaborare cu un ansamblu din România din postura de dirijor. Am venit până acum fie ca solist, am susținut recitaluri, am făcut parte din juriul Concursului Internațional "George Enescu"; acum voi petrece mai mult timp la București, ceea ce mă bucură, și voi avea șansa să cunosc modul de lucru al muzicienilor din România. Bineînțeles, întâlnesc interpreți români în toate colțurile lumii; oameni extraordinari care sunt prezenți în majoritatea orchestrelor din Germania, Statele Unite... Cum spuneam, va fi primul concert susținut din postura de dirijor în fața unui ansamblu din România și am așteptări foarte mari de la ei. Programul este foarte solicitant, cu lucrări de virtuozitate și trebuie să dea randament maxim, în special secția de percuție a orchestrei. "Parabola concertantă" de Rodion Șcedrin, spre exemplu, este mai degrabă un dublu concert pentru violoncel și timpan. Acesta din urmă are un rol extrem de important; asta i-am spus și solistului - violoncelistul Zlatomir Fung - să îl privească mai degrabă ca pe un dialog purtat între violoncel și timpan. Sunt sigur că voi găsi în orchestră un percuționist foarte bun.


Ce anume face ca aceste lucrări să fie potrivite pentru alcătuirea unui program de seară Enescu?

Reprezintă cu succes muzica semnată de compozitorii contemporani. Avem lucrări de Rodion Șcedrin care este cel mai important compozitor rus al zilelor noastre. La fel, Arvo Pärt, muzician estonian cunoscut în întreaga lume, care se distinge prin stilul său de compoziție. În același program este inclusă și partitura de virtuozitate semnată de George Balint. Am avut de ales dintre mai multe lucrări scrise de compozitorii români, dar am găsit ceva unic în scriitura lui George Balint și de aici alegerea mea. Interesant e că nu ne-am cunoscut niciodată; doar am citit partitura și am corespondat prin e-mail până acum. Iar Iain Bell cred că este unul dintre cei mai talentați compozitori contemporani de operă. Este un muzician tânăr pe care l-am cunoscut după o colaborare a lui cu Julia Sitkovetsky, fiica mea care este soprană. Opera lui, "Madama de gheață" este foarte reușită. Îmi amintesc că soprana Diana Damrau a interpretat rolul principal la premieră.

Este un program echilibrat, cu muzica a patru compozitori care puși împreună realizezi că sunt complementari. Cu excepția lui Bell, toți se remarcă prin felul în care fac uz de instrumentele de percuție. De altfel, Șcedrin este considerat un maestru al orchestrației și asta se datorează și rolului pe care îl are percuția în lucrările sale. Cea mai cunoscută creație a sa - aranjamentul cu totul special al suitei "Carmen" compuse de Georges Bizet - este o lucrare pentru orchestră de coarde și percuție. În opinia mea, poate fi considerată și un model de compoziție în ceea ce privește percuția.


Pentru următoarea întrebare țin cont de faptul că sunteți și un organizator de festivaluri. Cum priviți această serie de concerte - "Muzica secolului XXI" - ca parte a Festivalului Internațional "George Enescu"?

Este o inițiativă foarte bună, importantă. Da, este legată de Vladimir Jurowski, muzician care de anul acesta este noul director artistic al Festivalului "Enescu". El este foarte activ pe scena muzicii contemporane; foarte multe lucrări noi sunt prezentate în primă audiție cu el la pupitru. Cred că e important să cunoaștem muzica scrisă pe parcursul vieții noastre. Muzica pe care noi o interpretăm este de foarte multe ori marginalizată de cei tineri; i-am auzit spunând "da, cântați doar muzică scrisă de niște albi bătrâni și morți de sute de ani". Dar nu e adevărat în totalitate. Da, avem tendința de a relua parcă la infinit anumite lucrări, chiar anumite interpretări și asta se întâmplă și pentru că așa ni se solicită. În Statele Unite, cu situația politică actuală, simt că organizatorii de concerte sunt din ce în ce mai conservatori decât au fost în ultimele două decenii. Ei sunt de părere că doar marii compozitori atrag publicul la sala de concerte; situația nu e foarte diferită nici la Londra. La Opera Regală, spre exemplu, indiferent de numărul de reprezentații ale aceluiași spectacol scris de Wagner, Verdi sau Mozart, sala va fi mereu plină și asta indiferent de prețul biletelor. Sper să revenim la o vreme ca aceea în care a trăit Mendelssohn. El, pe lângă faptul că era compozitor, era și un promotor al colegilor de breaslă. Secolul al XIX-lea a fost al compozitorilor, iar secolul al XX-lea a aparținut intepreților. Ei au luat prim-planul; au făcut aproape orice pentru a deveni mai cunoscuți, pentru a câștiga mai mult... pentru a fi "de succes". Acum trebuie să găsim un echilibru între vechi și nou. Între capodopere și promovarea continuă a partiturilor noi. Acesta era și rolul interpreților - să cânte muzica nouă, cea pe care noi o numim acum "clasică". Dacă ar fi să comparăm muzicienii cu actorii, cei din urmă ar fi în avantaj. De fiecare dată actorii sunt cei care joacă în piese noi, în filme noi, care spun povești noi. Actorii învață constant un material nou, întotdeauna caută roluri noi, provocări noi. Asta era și datoria unui interpret, nu să reia un program foarte bine lucrat. Aici trebuie să se schimbe ceva și cred că așa va fi pentru că la un moment dat se va pierde dorința de a reasculta aceleași și aceleași partituri. Bine, asta doar dacă nu schimbi ceva în interpretare și faci o lucrare foarte cunoscută să pară ceva total nou. Dar sunt rare cazurile...

Revenind la Festivalul "Enescu", o serie care propune de fiecare dată numele cele mai importante la nivel mondial și programe pe măsură, cu un muzician cum este Vladimir Jurowski în frunte, cred că ar trebui să se folosească de acest fundament extrem de stabil pentru a dezvolta o serie cum este "Muzica secolului XXI", tratată foarte serios pentru că este important nu doar pentru prezent, ci și pentru viitor.


Vorbim tot despre muzica secolului XXI. Cu o zi înainte de concert veți participa și la Forumul Internațional al Compozitorilor, din nou, o nouă propunere a Festivalului Internațional "George Enescu". În opinia dumneavoastră, ce aduce nou un astfel de eveniment pentru muzica zilelor noastre atunci când ne referim la compozitori, tinerii muzicieni, interpreții consacrați, dar și la public?

Gustul publicului se dezvoltă și în funcție de organizatorii de concerte și de interpreți. Atunci când sunt invitat să dirijez o orchestră fac două sau trei propuneri de program. De cele mai multe ori sunt tentați să aleagă varianta cu cele mai cunoscute partituri pentru a fi siguri că publicul va fi interesat. Așa percep ei lucrurile, dar de foarte multe ori nu sunt bine informați. Sunt cazuri în care seri cu program integral Arvo Pärt s-au desfășurat cu casa închisă. Se întâmpla în Statele Unite în urmă cu câțiva ani, atunci când dirijam în festivaluri de acolo. Este un public și pentru muzica contemporană. Poate sunt subiectiv... Am crescut în preajma compozitorilor. Până să plec de la Moscova l-am urmărit foarte de-aprope pe Șostakovici și am fost la toate premierele lui; sunt norocos pentru că l-am cunoscut pe Tōru Takemitsu la un festival de la Berlin. Am avut un concert, după care am stat la povești până la 4 dimineața, dar nu despre muzică, ci despre filme. Alfred Shnitke a fost compozitor în rezidență al unuia dintre festivalurile pe care le-am organizat în Finlanda. Am dorit întotdeauna să lucrez cu un compozitor pentru fiecare ediție - Krzysztof Penderecki, Rodion Șcedrin și mulți alții... Krzysztof Meyer a fost compozitor în rezidență la festivalul din Seattle. Muzica contemporană este foarte ofertantă, dar aici intervine și rolul interpreților; ei sunt responsabili pentru modul în care lucrarea nouă este recepționată de către public. Sunt muzicieni care ezită să pregătească lucrări noi. Da, este mult mai simplu să cântăm Ceaikovski sau Beethoven, dar nu e atitudinea corectă. De aceea și preferințele publicului au fost afectate. Vin la concert cu ideea că "după lucrarea contemporană de la începutul programului ne putem bucura de muzică"; e complet greșit! E o atitudine învechită de care trebuie să ne debarasăm. Dar, repet, toată lumea trebuie să fie implicată și chiar și atunci tot va dura până simțim schimbarea.


Ați afirmat într-un interviu că pentru dumneavoastră "nu a existat altă variantă în afară de a fi muzician". V-ați gândit vreodată ce altceva ați fi ales?

Da, chiar încerc să fac cât mai multe lucruri și nu legate de muzică pe măsură ce înaintez în vârstă. Anul acesta este unul aniversar pentru mine. Se împlinesc 40 de ani de când am plecat din Uniunea Sovietică și 3 decenii de când locuiesc la Londra. Am semnat primul volum, din păcate doar în limba rusă, alcătuit din două părți. Prima cu o serie de interviuri și a doua cu transcrieri ale emisiunilor pe care le-am realizat în care eu îi intervievez pe colegii mei.

Am fost preocupat de alte arte și întotdeauna am fost curios; mă uimesc oamenii cărora le lipsește această calitate. Dacă nu aș fi fost muzician, probabil că aș fi fost un scriitor sau un explorator. Poate actor... nu știu, oricum ceva legat de arte și în mod sigur o activitate în care să fiu înconjurat de oameni. Asta se datorează, cred, faptului că în copilărie am stat în preajma marilor artiști ai spațiului sovietic.


Ați amintit de cele 4 decenii trecute de la emigrarea în Statele Unite ale Americii. Prin ochii acelui tânăr interpret, care erau diferențele dintre cele două școli - cea sovietică și cea americană?

Atunci era foarte dificil să deosebești cele două școli pentru că, trebuie să recunosc, o mare parte dintre muzicienii care m-au îndrumat erau formați în școala rusă. Diferența ar fi următoarea: în școala rusă studiul era extrem de riguros, iar repertoriul era foarte bine gândit pentru dezvoltarea emoțională a fiecărui copil. Concertul pentru vioară de Mendelssohn, spre exemplu, eu l-am cântat abia la 16 ani. În zilele noastre nimeni nu vrea să înțeleagă că este o capodoperă a unui geniu scrisă cu 3 ani înainte să moară. E corect că Mendelssohn avea doar 35 de ani când a terminat concertul, dar era deja un compozitor matur. Este o lucrare mult mai dramatică decât lasă impresia. Revenind la școlile vremurilor noastre, copiii cântă de foarte mici lucrări extrem de complicate. Sistemul rusesc era "spartan"; nu puteai să sari anumite etape. Cântai studii și capricii până le transformai în opere de artă, abia atunci îți erau la îndemână formele complexe. Aud acum despre violoniști de 12 - 13 ani că fac concertele de Ceaikovski, Brahms sau Beethoven. Eu nu am cântat Beethoven până la 25 de ani. Tatăl meu a fost unul dintre cei mai buni violoniști ai secolului trecut și nu a apucat să cânte Beethoven; s-a stins la 32 de ani și nu a crezut că e pregătit pentru un asemenea concert. Cei mici nu au experiența emoțională pentru așa ceva și aici, din nou, compar cu arta teatrală. Cine ar distribui în rolul în rolul Hamlet un tânăr de 15 ani, sau Regele Lear, sau Othello? E absurd! Da, va învăța toate replicile dacă are o memorie bună, dar nu le va cunoaște însemnătatea până la o anumită vârstă. Așa stăteau lucrurile atunci când venea vorba de sistemul rusesc. Toți ne doream să cântăm concertele mari, dar știam că avem de muncit până vom ajunge acolo.


Când ați decis că vreți să fiți în fața orchestrei din postura de dirijor?

A trebuit chiar să mă stăpânesc o vreme. Mi-am văzut o parte dintre colegi ajungând în fața ansamblului, dar nepregătiți și am realizat că nu era momentul. Debutul a avut loc la festivalul din Finlanda pe care l-am organizat vreme de 10 ani. Condițiile de acolo mi-au permis să pot lucra așa cum îmi doream și să formez un grup care să mă reprezinte, cu jumătate dintre muzicieni din spațiul rusesc și jumătate din vestul Europei. A fost o ofertă pe care nu o puteam refuza. Restul a venit de la sine. Recunosc, acea orchestră pentru un dirijor a fost ca un Stradivarius pentru un violonist. Foarte multe lucruri le-am învățat de la Yuri Simonov; el mi-a dat câteva sfaturi importante.


Aveți un mesaj pentru publicul și muzicienii Festivalului Internațional "George Enescu"?

Este un loc de întâlnire grozav pentru muzicieni și aștept cu nerăbdare să revăd o parte dintre colegii de breaslă. Simt că va fi un nou succes și sper să rămână la același nivel pe care îl cunosc de la ultimele ediții.

Interviu realizat de Lucian Haralambie