Arhivă : 2017 |

Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu violonistul Nicolas Dautricourt

Vineri, 15 Septembrie 2017 , ora 13.39
 
Bookmark and Share

"Prix Georges Enesco" SACEM și "Révélation Classique de l'ADAMI" la Midem de Cannes, Nicolas Dautricourt este, fără îndoială, unul dintre cei mai străluciți și îndrăgiți violoniști francezi".("Le Monde" - iulie 2015)

Invitat să se alăture prestigioasei Societăți de Muzică de cameră de la Lincoln Center din New York, violonistul Nicolas Dautricourt a evoluat pe cele mai mari scene internaționale: "Kennedy Center" din Washington, "Alice Tully" din New York, "Wigmore Hall" din Londra sau "Ceaikovski" din Moscova. Nicolas Dautricourt este apreciat în mod deosebit, pentru angajamentul său, îi place mai ales muzica de cameră pe care o practică, în compania unor artiști de marcă... este pasionat de muzica de jazz, pasiune care-i oferă ocazia de a colabora în mod frecvent cu muzicieni precum: Jean-Marie Ecay, Nelson Veras, Jean-Philippe Viret, Jean-Marc Jafet, Antoine Hervé, Dominique Fillon, Pascal Schumacher, inclusiv cu acordeonistul Richard Galliano în Cvartetul "Tangaria" și în Proiectul "Piazzola forever"...


Asistăm la o premieră în data de 17 septembrie, sau sunteți deja familiarizat cu publicul din România?

Nu cunosc prea bine România, am mai fost acum 10, 15 ani într-un mic turneu cameral, cu Sextetul de Brahms. Atunci am cântat la Cluj, la Timișoara, la București, dar nu cunosc prea bine România. Am mulți prieteni români, sunt muzicieni foarte buni, personalități de o mare sensibilitate.


Sunteți câștigătorul unui premiu SACEM care poartă numele lui George Enescu. Ce însemnătate are acest premiu? Reflectă cumva o relație aparte între dumneavoastră și muzica creatorului român, sau onorează o evoluție violonistică ieșită din comun?

Premiul "George Enescu", atunci când îl primim în Franța, este un premiu onorific, nu este câștigat în urma unui concurs tradițional, este o distincție. Mă gândesc că se numește George Enescu pentru a omagia faptul că el a trăit la Paris, a studiat și a locuit aici, nu are nici o legătură cu mine, cu atașamentul meu față de Enescu. Pe de altă parte, sunt un mare admirator al muzicii sale, dar premiul nu are nici o legătură cu aceasta. Dar eu sunt un iubitor al muzicii lui Enescu.


Care este istoria acestei întâlniri
între dumneavoastră și muzica lui Enescu? Și, dacă se poate, spuneți-ne câteva cuvinte despre "Proiectul Enesco" pe care îl propuneți publicului francez?

Ca mulți violoniști, îl cunosc pe Enescu prin Sonatele sale pentru vioară, mă refer în special la cea de-a treia Sonată pe care am interpretat-o. Acum doi ani am descoperit Octetul, nu-l cunoașteam, dar astfel m-am îndrăgostit încă o dată de muzica lui Enescu... îl voi cânta în Spania, într-un festival. Cred că este o creație absolut extraordinară și pentru mine reprezintă una dintre cele mai valoroase lucrări din întregul repertoriu cameral. Și când ne gândim că Enescu l-a compus când avea 19 ani, este absolut incredibil. Am decis împreună cu prietenii mei să ne implicăm într-un Proiect "Enescu": În prima parte a concertului vor fi lucrări semnate de compozitori apropiați lui Enescu - ca Massenet și Fauré care i-au fost profesori, de asemenea Strauss pentru că îl frecventa, puțin Bartok, cânt și Sonata de Eugene Ysaye dedicată lui Enescu, apoi după pauză, interpretăm Octetul de Enescu. La început povestesc detalii despre viața compozitorului român, citesc mici texte, scrisori, astfel publicul îl descoperă pe acest muzician extraordinar - întâi prin intermediul unor mici lucrări care nu îi aparțin, apoi, în partea a doua Octetul, capodopera pe care o cunoaștem.


Sunteți discipolul maestrului Jean-Jacques Kantorow. Ați fost studentul lui la Conservatorul din Paris. Care sunt cele mai dragi amintiri legate de personalitatea sa? Cele mai valoroase noțiuni
pe care vi le-a transmis?

Vedeți, eram atât de tânăr pe atunci, nu eram prea matur pentru a învăța foarte multe lucruri. Istoria mea este mai specială. Am început să iubesc vioara, nu de foarte mult timp, doar de vreo 10 ani, înainte am făcut multe alte lucruri… limbi străine, jazz. Ceea ce îmi amintesc în ceea ce-l privește pe Jean-Jacques Kantorow este faptul că îți permitea o mare libertate în maniera în care cântai, și continuând să-mi perfecționez tehnica, am putut să-mi păstrez un anume grad de libertate în interpretările mele.


Interpretați adesea Sibelius, ați realizat integrala lucărilor pentru vioară și pian de Karol Szymanowski, declarați că iubiți muzica lui Rahmaninov și în egală măsură sunteți pasionat de jazz. Cântați jazz cu Richard Galliano, Antoine Hervé și alții asemenea. Cum se împacă cele două lumi? Cum conlucrează într-o carieră, observăm extrem de solicitantă?

Da, am iubit nenumărați compozitori, succesiv. Iubesc muzica în sens larg, nu consider, ca mulți alții, că muzica clasică este, forțat spus, cea mai frumoasă muzică din lume. Nu consider, ca cei care iubesc jazzul, că jazzul este cea mai frumoasă muzică din lume. Cred că există o mare muzică, există o muzică clasică de o mare valoare, dar și o muzică clasică mai slabă. La fel în jazz, există lucruri extraordinare, dar și mai puțin valoroase, la fel în "varieté", în pop, sunt lucruri notabile, de același nivel pentru mine ca în muzica clasică și în jazz. Cum să consiliem toate acestea ? Eu însumi fac maximum pentru a-mi găsi identitatea în fiecare dintre aceste lumi. Nu sunt un profesionist în jazz, deși mi-ar fi plăcut acest lucru. Cânt de mult timp, cânt des, încerc să o fac cât mai bine posibil, dar mai am multe lucruri de învățat. Abordarea în jazz în raport cu tempo-ul, ritmul, cu pulsația, este atât de diferită față de muzica clasică, dar sunt într-un moment al vieții în care am sentimentul că cele două lumi interacționează, vorbesc una cu cealaltă. Este un sentiment atât de agreabil. Cred că sunt pe calea cea bună, dar mai am mult de lucru.


Călătoriți în lumea întreagă, traversați experiențe muzicale de o mare diversitate, cum ați caracteriza evoluția interesului pentru muzica de cameră a secolului XX din perspectiva publicului actual?

Este greu de spus, cred că variază mult, este foarte diferit de la un artist la altul. Mie îmi place mult să comunic cu publicul, prin intermediul viorii, sau vorbind, sau interpretând stiluri diferite. Am sentimentul că avem aproape același succes în toate țările, în fața publicului - și desigur când cânt bine, toată lumea este mulțumită, când cânt mai puțin bine …asta e. Spre exemplu, am fost de curând la un Festival în Africa de Sud, erau mulți oameni care nu prea cunoșteau muzica noastră occidentală. Le-am propus un repertoriu foarte variat, cred că oamenii sunt sensibili în fața varietății. Am cântat cu o orchestră cele două Humorești de Sibelius, ca bis un Tango de Piazzola, în care am improvizat. Exista și o baterie, o schimbare de stil care, cred, poate seduce publicul tânăr, publicul nou… ceea ce s-a și întâmplat.

Legat de întrebarea precedentă, cum se împacă cele două lumi, muzica clasică și jazz-ul - ceea ce îmi place mie în jazz este că nu avem partitură. Cred că este foarte important în muzică să încerci să te eliberezi de partitură și să creezi propria muzică. Aspirăm, ne inspirăm din partitură, fără ca ea să ne conducă, să fie cea care comandă. Nu partitura comandă, ci momentul, sentimentul. Când am o partitură în muzica clasică adesea apare o problemă. Îmi este greu să dau frâu liber imaginației, ceea ce în jazz este mult mai ușor. Mi-aș dori să existe aceeași manieră de abordare și în muzica clasică și în jazz, lăsând să vorbească inima și sentimentul.


Ce semnificație are pentru dumneavoastră faptul că participați în Festivalul Internațional "George Enescu"?

Sunt foarte mulțumit, foarte mândru, pentru că știu că este un festival important, este magnific, foarte mulți prieteni vor fi acolo - David Grimal, de asemenea mulți dintre artișii noștri, Jean Guihen Queyras, Orchestra Națională. Foarte mulți muzicieni mari sunt implicați, știu că este un festival de mare anvergură și sunt foarte fericit și onorat pentru că particip, pentru că aveți o atât de frumoasă sărbătoare.

Interviu realizat de Marina Nedelcu