Acum: 17.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Urmează: 20.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Apoi: 22.30
Jazzy hour cu Berti Barbera (R)

Arhivă : 2017 |

Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu violonistul Frank Peter Zimmermann

Joi, 14 Septembrie 2017 , ora 11.31
 
Bookmark and Share

Luni, 11 septembrie, artistul a cântat concertul de Beethoven împreună cu Royal Philharmonic London sub bagheta lui Charles Dutoit, în cadrul seriei Mari orchestre ale lumii.


Frank Peter Zimmermann: "Concertul pentru vioară de Beethoven
este Muntele Everest al tuturor concertelor!"


Gentilețe în atitudinea
sa față de ceilalți, dar și foarte multă rigoare profesională, exigență în tot ceea ce privește aspectele muzicale, calm și echilibru... Așa aș începe o schiță de portret (în doar câteva tușe) a violonistului Frank Peter Zimmermann; l-am regăsit după aproape două decenii de la precedenta sa vizită la Festivalul Enescu (când a cântat sub bagheta lui Serge Baudo)! După vreo oră și jumătate de repetiție cu Royal Philharmonic Orchestra și dirijorul Charles Dutoit a acceptat cu multă amabilitate un interviu; interlocutor sincer, deschis, Frank Peter Zimmermann a mărturisit că a lăsat o perioadă "să se odihnească" Re majorul lui Beethoven și l-a reluat - cu o altă perspectivă - începând din luna mai a acestui an.


Am mai fost odată la București în 1998 în cadrul Festivalului - îmi amintesc că în acel program am cântat împreună cu orchestra din Iași; m-am dus la Iași cu trenul și am avut întâi un concert acolo și apoi am venit la București, pe scena festivalului.


Aveți așadar amintiri legate de această manifestare muzicală; în actuala ediție interpretați concertul de Beethoven… V-am urmărit în repetiție cât de implicat sunteți și în momentele orchestrale. În opinia dumneavoastră, pune această partitură mereu asemenea dificultăți ale dialogului violinei soliste cu ansamblul?

Odată cu trecerea anilor am ajuns să solicit să am câte două repetiții integrale deși toată lumea crede sau pare să știe această lucrare… Dar așa cum am învățat în timp, chiar și de la Sergiu Celibidache pe care am avut prilejul de a-l cunoaște foarte bine, orice muzică are nevoie de multă pregătire… Sunt atât de multe idei muzicale în partitura solistică, iar eu cânt și pasajele de tutti în care mă alătur orchestrei… Doresc ca ansamblul să sune ca un cvartet de coarde, ca o muzică de cameră, așa cum de fapt ar trebui să se audă toate lucrările lui Beethoven, indiferent că este vorba despre Simfonia a IX-a, despre un cvartet de coarde sau altă partitură, fiecare dintre ele ar trebui abordată pur și simplu ca muzică de cameră, iar pentru a ajunge astfel sunt necesare multe repetiții și timp mai mult. În cazul lui Beethoven nu poți face compromisuri; la fel ca și la Bartok - muzica este ca o stâncă de granit și trebuie să treci cu mintea ta prin acest zid și abia așa reușești să obții acest efect pe care autorul l-a dorit. Cred că în cazul lui Mozart te mai poți adapta - trebuie desigur să îi cunoști bine stilul… dar la Beethoven trebuie să muncești din greu pentru a reuși, așa cum a făcut și el pentru propriile partituri, la care a lucrat luni întregi și uneori chiar ani pentru a atinge forma și ideile adecvate. Se simte acest lucru în muzica lui și atunci și tu - ca muzician - trebuie să treci prin acest proces.


Deci, din punctul dumneavoastră de vedere, acest opus beethovenian este mai degrabă o simfonie concertantă?

Este în mod cert o simfonie cu vioară, cu un fel de "violino obligato"; partitura viorii este foarte importantă dar dacă tot ceea ce se întâmplă în jurul ei nu se "potrivește" atunci rezultatul nu este deloc satisfăcător. S-au schimbat multe în zilele noastre și în felul de a aborda stilistic muzica lui Beethoven: mult mai puțin vibrato, mult mai multă implicare a arcușului în această "coregrafie" și formă a liniilor muzicale… Sunt elemente care apar deosebite față de aspectele specifice interpretărilor din secolul XX…

Sunt atât de multe versiuni diferite de interpretare a acestei lucrări… Eu am cântat acest concert de vreo 250 de ori, cu foarte multe orchestre realmente mari și cu dirijori celebri, dar mi-a devenit din ce în ce mai clară idea că avem de a face cu o lucrare CLASICĂ, nu cu un opus romantic; Beethoven a trăit la începutul perioadei romantice dar - categoric - nu a fost nici Wagner și nici Richard Strauss dar câteodată este interpretat astfel! De fiecare dată când ascult Beethoven - chiar și în acest atât de liric Concert pentru vioară - eu aud …Revoluția franceză!

"Sturm und Drang" (Furtună și avânt), acel spirit ilustrat în literatura germană a vremii?

Da, da. Absolut!


Unde este "furtuna" aici?

Unde? Urmăriți tutti-urile cu acele momente nebunești… Tocmai am terminat repetiția și am insistat pe acele două măsuri de tutti din final - între apogiaturile și arpegiile viorii - care tot repetă o formulă simplă dar pregnantă… Este atât de multă furtună, atât de multă furie aici! Se spune acum că Beethoven suferea de sindromul Asperger, care îl făcea să se enerveze foarte tare adesea, să arunce cu lucruri, să se poarte urât cu cei din jurul său… Se simt asemenea momente în foarte multe dintre lucrările pe care le-a scris.


Dar versiunea dumneavoastră relevă mult echilibru - s-a putut observa în întreaga repetiție cum
urmăriți acest aspect…

Da, căci Concertul pentru vioară mi se pare cel mai luminos, cel mai appolinic dintre opusurile sale! De fapt, cam tot ceea ce a scris în tonalitatea Re major a fost ceva deosebit pentru el. Nici nu sunt foarte multe lucrări pe care le-a realizat în această tonalitate: este acea incredibilă Missa Solemnis, care este deja dintr-o altă lume, este cu adevărat divină, mai sunt apoi câteva sonate pentru pian scrise mai la tinerețe, un cvartet de coarde, o sonată pentru vioară… Ar mai fi și cea de a doua sa simfonie… Dar Re major-ul degajă un sentiment aparte, o stare deosebită. În germană spunem: "haben"… fără de grijă, liniștit… Ceva similar cu o frază de tipul: "lumea este atât de frumoasă, trebuie să ne bucurăm de ea!" Acesta ar fi Re major-ul la Beethoven… Are o lumină - cred este probabil cea mai luminoasă tonalitate în muzică - în general, nu numai la Beethoven; apoi vioara sună cel mai bine în Re major, cu toate armonicele sale… Beethoven a avut ideea de a scrie pentru vioară în această tonalitate, iar mulți dintre compozitorii de după el au luat acest exemplu; Ceaikovski, Brahms, Prokofiev au scris și ei pentru vioară tot în Re major!


La ce versiuni de Cadenzav-ați oprit acum?

De-a lungul anilor am schimbat de mai multe ori opțiunile mele, dar acum m-am întors la ceea ce a scris Fritz Kreisler; categoric nu sunt în stilul beethovenian - deoarece este în mod evident o manieră romantică de abordare, foarte "virtuoso" ca stil - dar felul în care preia ideile muzicale (în prima dintre cadenze, bunăoară), alăturând de exemplu ambele teme principale ale părții respective mi se pare magic, ceva de asemeni genial! Așa că m-am întors la Cadenzele lui Kreisler, chiar dacă am cântat multe altele cândva; mi se par totuși cele mai bune. Pentru versiunea pianistică a acestui concert Beethoven a scris chiar el cadenze, care însă nu mi se pare că se potrivesc prea bine atunci când sunt preluate la vioară. Așa că - din păcate - nu știu care ar fi varianta perfectă… Stilistic, cadenzele lui Kreisler nu se potrivesc acestui concert, dar sunt așa de des utilizate și sunt pagini muzicale atât de frumoase…


Vorbiți-ne vă rog despre violina pe care cântați: se știe că pentru o perioadă a trebuit să schimbați acest Stradivarius cu un altul… V-ați întors la cea pe care putem să o numim "cea mai iubită"?

Da, această "iubită" s-a întors la mine anul trecut, după diferite negocieri desfășurate înainte ca ea să revină cu adevărat la mine! Povestea a fost următoarea: vioara mi-a fost împrumutată timp de mulți ani de către o instituție bancară care - în urma falimentului - a trebuit să vândă toate investițiile sale de valoare în domeniul artei, incluzând și picturile și această vioară. Nu am reușit să ajungem la o înțelegere deoarece se cerea o sumă care era într-adevăr mult prea mare, chiar după ce a fost consultat un specialist în domeniu care a argumentat că prețul solicitat era mult prea ridicat… Nu s-a găsit cineva care să îl poată plăti dar până la urmă guvernul statului în care eu locuiesc - Nordrhein-Westfalen (un land din vestul Germaniei) - a decis să cumpere această vioară și mi-a încredințat-o mie. Este cu adevărat VOCEA mea, a fost vocea mea din anul 2001… Am cântat pe instrumente foarte bune pe parcursul acestor doi ani în care am fost forțat să o dau înapoi, dar când - în sfârșit - am primit-o înapoi mi-am dat seama în doar câteva minute că mi-am recăpătat Vocea! Este o vioară specială, nu numai pentru că a fost instrumentul pe care a cântat Fritz Kreisler, ci și pentru că are un echilibru deosebit, incredibil între sunetul splendid, appolinic, dulce al registrului său înalt și nuanțele întunecate (apropiate poate de sunetul unui Guarneri) al corzii sale grave, Sol. Sunt cu adevărat foarte fericit să pot cânta pe acestă vioară, pe care o simt ca o parte a trupului meu!


Îmi asum acum riscul de a pune o întrebare foarte subiectivă: există vreunul dintre concertele pentru vioară pe care le iubiți în mod special, mult mai mult decât alte partituri?

Categoric Beethoven este cel mai reușit, cel perfect! Desigur, trebuie bine construit împreună, cu orchestra, dirijorul și violonistul. Acesta este Muntele Everest al tuturor concertelor! Mai sunt și altele - și trebuie să mărturisesc că iubesc cel de-al doilea concert de Bartok, pe care îl consider la același nivel ca cel de Beethoven, dar, desigur, într-un alt limbaj. Mai sunt și alte piese foarte frumoase, așa cum este primul Concert de Prokofiev, primul de Szymanowski… Îmi place foarte mult să când Concertul pentru vioară de Schumann, care este o lucrare incredibilă: are desigur și unele momente mai slabe dar și altele în care mi se pare mult mai puternic decât cel de Brahms. Am cântat mereu Concertul de Brahms, la fel de mult ca și cel de Beethoven, dar nu l-aș așeza alături de cele ale lui Beethoven sau Bartok. Consider că opusul lui Brahms este unul extraordinar, dar este foarte mult o... replică, o copie a concertului lui Beethoven.

Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu