Acum: 17.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Urmează: 20.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Apoi: 22.30
Jazzy hour cu Berti Barbera (R)

Arhivă : 2017 |

Festivalul International George Enescu 2017. Interviu cu violonista Anne Sophie-Mutter

Vineri, 8 Septembrie 2017 , ora 20.59
 
Bookmark and Share

Anne-Sophie Mutter s-a născut la Rheinfelden in Baden. Și-a început cariera internațională de solistă în 1976, la Festivalul de la Lucerna, iar un an mai târziu a debutat la Salzburg în cadrul Concertelor Whitsun sub bagheta lui Herbert von Karajan. De altfel 2017 marchează aniversarea a 40 de ani de la debutul ei oficial, la numai 13 ani.

De atunci faima ei a crescut, artista devenind renumită pe plan internațional. Pe lângă repertoriul tradițional, și-a încântat în permanență publicul cu opusuri noi, iar muzica de cameră o preocupă în egală măsură ca lucrările concertante. De asemenea, se folosește de popularitatea câștigată pentru proiecte caritabile și sprijină dezvoltarea tinerilor muzicieni cu talent excepțional. Discografia sa este impresionantă prin cantitate, calitate și diversitate, Anne-Sophie Mutter fiind de patru ori laureată a Premiilor Grammy.

Nu mi-am propus ca dialogul nostru telefonic (purtat înainte de venirea sa la București) să se transforme într-un portret Anne-Sophie Mutter; am preferat să aprofundăm, în bunul spirit german, o singură temă: programul prezentat anul acesta în Festivalul Enescu.


Anne-Sophie Mutter, în ultimii ani v-ați concentrat asupra interpretării Concertului în la minor de Antonín Dvoűák, pe care v-ați propus să-l promovați intens în întreaga lume. Când l-ați interpretat prima dată și ce anume v-a atras atenția înspre partitură?

Sigur că am început să cânt Concertul de Dvoűák atunci când eram foarte tânără, pentru că aceea a fost perioada în care am pus bazele repertoriului meu clasic și romantic. Se întâmpla pe când aveam între 11 și 16 ani. L-am cântat foarte des și când eram foarte tânără. Eram fascinată de structura piesei, ce este influențată, bineînețeles, de marele violonist Joseph Joachim, pentru care Dvoűák a revizuit piesa și pe care l-a așteptat doi ani pentru a primi comentariile asupra compoziției. Ceea ce nu știam când am început să studiez partitura, este că Joachim nu a cântat acest concert niciodată, de fapt. Cred că unul dintre motive este faptul că există câteva momente foarte dificil de interpretat chiar și acum, în zilele noastre, momente care probabil păreau imposibil de cântat în perioada aceea, în care nu se cânta pe corzi de metal. Capacitatea sunetului viorii nu era, deci, atât de mare ca astăzi, iar dificultatea interpretării Concertului de Dvoűák vine și din densitatea orchestrației. Adesea vioara cântă în registrul grav, iar secțiunea de instrumente de suflat se află, melodic, deasupra solistului, iar asta face lucrurile dificile și pentru dirijor. De aceea mă bucur cu atât mai mult că în acest repertoriu la pupitrul Orchestrei Simfonice din Pittsburgh se află Manfred Honeck, un minunat șef de orchestră. E o colaborare foarte bună, mai ales că am mai cântat acest repertoriu, am făcut și o imprimare, cu orchestra Filarmonicii din Berlin. În plus, Manfred a fost el însuși violonist și violist, așa că știe foarte bine care sunt momentele în care solistul are nevoie de ajutor din partea dirijorului și creează, astfel, o stare de transparență.

Celălalt motiv pentru care Joseph Joachim nu a cântat niciodată Concertul de Dvoűák este (cel puțin așa cred) contextul personal: în perioada în care compozitorul revizuia partitura în concordanță cu cerințele lui Joachim, instrumentistul trecea printr-un divorț. Cred că nu putea să se concentreze, de fapt, pe muzică, în acele luni. Deci aspectul vieții private a lui Joachim l-a împiedicat pe acesta să cânte concertul ce îi fusese dedicat. Mai e adevărat și faptul că încă de la început partitura este foarte dificilă: e ca și cum o soprană ar ieși pe scenă și ar trebui să cânte direct momente de coloratură ca cele din aria "Reginei Nopții" de Mozart. Imediat după introducerea orchestrală vioara are două cadențe mici ce țintesc către cele mai înalte sunete pe care le poți cânta pe acest instrument. Sunt probleme tehnice foarte speciale - toate posibile motive pentru care concertul este cântat rar. Mai intervine aici și o chestiune de structură fizică a interpretului - dacă ai mâini mari, cu degete care nu sunt atât de micuțe ca ale mele, poate fi foarte inconfortabil să cânți în registrul acut al viorii. Așa că uneori e un avantaj să fii femeie!


Pare nedrept că Joachim nu a apucat să cânte concertul lui Dvoűák, mai ales dacă ne gândim că violonistul a ajutat atât de mulți alți compozitori importanți să-și scrie capodoperele concertante.

Absolut! A ajutat, cu siguranță, la dezvoltarea concertului pentru vioară într-o piesă ce poate fi cântată, în ceva frumos, ceva ce funcționează. Dacă ne gândim doar la finalul concertului de Dvoűák, există o temă minunată aici, și o dumka (dans slav) - realizăm că piesa este plină de exuberanță și se încadrează perfect în stilul muzical al lui Dvoűák. Uneori repertoriul are creșteri și descreșteri de popularitate, ca valurile - unele piese dispar, iar eu cred că a sosit timpul ca acest concert să reapară. A fost întotdeauna în umbra superbului Concert pentru violoncel al lui Dvoűák (în mod neobișnuit, pentru că de obicei repertoriul pentru vioară este cel care umbrește opusurile de violoncel). Dar acum e cazul ca cele două să se afle la același nivel de apreciere.


Vă amintiți când l-ați cântat prima dată?

Nu, dar ce îmi amintesc cu mare plăcere este un turneu cu regretatul Sir Neville Marriner și cu Academia St.Martin in the Fields, împreună cu care am cântat Concertul de Dvoűák. Asta se întâmpla în urmă cu cel puțin 30 de ani. Iar apoi piesa a dispărut și din repertoriul meu, pentru că am fost copleșită de opusuri noi. Știți cum e, ca muzician încerci mereu să găsești și repertoriu nou, chiar dacă el vine din secolele al XVIII-lea sau al XIX-lea. Concertul a reapărut în viața mea acum câțiva ani și mă simt foarte aproape de el. E o partitură plină de emoție, culoare, e o lume de limbaj muzical melancolic într-un fel unic.


Concertul conține și multe elemente folclorice. Vi se pare că atmosfera lui generală e una pozitivă, sau e mult prea diversă pentru a putea fi caracterizată astfel?

Exact! Arta este întotdeauna colorată, chiar dacă monocrom. Chiar și în tablourile pictorului Mark Rothko, unde există doar două culori; evident, nu e la fel de colorat ca un tablou de Monet, să spunem. În felul său unic, Dvoűák, mereu influențat de dansurile slave, crează o muzică de o melancolie aparte, ce aduce o profunzime emoțională extraordinară piesei. Dar există și momente de mare bucurie, de exuberanță, ca de exemplu în ultima parte a concertului, furiante. Aș spune că aici echilibrul dintre întuneric și lumină este perfect. Iar aspectul general melancolic este foarte des pus în evidență de elementele amuzante, voioase și chiar triumfătoare, aș spune.


Sunteți unul dintre cei mai activi muzicieni ai zilelor noastre, vă folosiți faima în beneficiul unor acțiuni cu scop caritabil și susțineți, de asemenea, tinerii muzicieni foarte talentați. Poate că asta are legătură și cu numele dumneavoastră. (Mutter înseamnă mamă în limba germană). Simțiți nevoia să îi protejați pe cei mai tineri?

Da (râde), trebuie să fi fost ceva la nivel subliminal, ceva ce m-a făcut să pun bazele primei mele fundații pe când aveam numai 21 de ani. Însă am fost fascinată în general de colegii mei muzicieni. Am avut marele noroc de a cânta cu Herbert von Karajan când aveam numai 13 ani și el a devenit mentorul meu. Am avut parte și de o minunată profesoară de vioară, Aida Stucki, care ne-a părăsit acum câțiva ani, din păcate. Ea devenise realmente cea mai apropiată prietenă a mea, era o femeie și o muziciană nemaipomenită! Având parte de acești mentori m-a ajutat să devin, la rândul meu, un mentor bun, la un moment dat din viața mea. De aceea, în urmă cu 20 de ani, am fondat o altă fundație, care ajută cordarii (instrumentiștii care cântă la instrumente cu coarde) din întreaga lume. De atunci am alcătuit și propriul nostru ansamblu de coarde, Mutter's Virtuosi. Facem și comenzi pentru compozitori, care scriu special pentru noi, cumpărăm instrumente pentru tinerii muzicieni, eu sunt profesorul lor, mergem împreună în turnee și așa mai departe. Sunt foarte puțini cei pe care reușim să-i ajutăm, dar facem asta la un nivel foarte personal. Cred că aceasta este cea mai bună cale de a călăuzi un artist - lucrurile trebuie să fie construite pentru acea persoană anume și pentru acel moment din viața ei.


Cum arată agenda dumneavoastră pentru următoarele luni?

Toamna aceasta pregătesc un moment aniversar, ce va marca împlinirea a 85 de ani de viață ai lui Krzysztof Penderecki (vârstă pe care compozitorul o împlinește anul viitor). Deschidem deja stagiunea cu cea de-a doua lui sonată pentru vioară și pian, pe care a scris-o pentru mine în anul 2000. Este o piesă teribil de grea, sunt 35 de minute de cântat fără oprire, așa că ne pregătim, eu și Lambert (Orkis) de aproape un an pentru interpretarea ei. Partita nr.2 pentru vioară solo de Bach, în re minor, este, de asemenea, în program. Apoi voi cânta o parte dintre piesele lui John Williams, minunatul compozitor de muzică de film, într-un aranjament pentru vioară și orchestră. 

Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu