Arhivă : 2017 |

Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu violoncelistul Jean Guihen Queyras

Miercuri, 20 Septembrie 2017 , ora 12.59
 
Bookmark and Share

Violoncelistul Jean Guihen Queyras, un personaj cu o biografie foarte diversificată în preocupări și direcții artistice, a figurat la începutul lunii septembrie în prim planul manifestărilor găzduite și de celebra Elbphilharmonie din Hamburg. In deschiderea stagiunii - așa cum era anunțat evenimentul - muzicianul a colaborat și cu un grup coregrafic oferind și o nouă "imagine" asupra Suitelor pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach (acea...Biblie muzicală a tuturor interpreților acestui instrument)în coregrafia semnată de Anne Teresa De Keersmaeker.


Povestea familiei mele reflectă într-o oarecare măsură istoria frământată a Europei de după război: m-am născut în Canada, părinții mei venind din Franța - era epoca imigrației destul de masive a celor care veneau din Franța imediat după război atrași spre Quebec de perspectivele deschiderilor economice din Canada. Părinții mei s-au întâlnit acolo, eu sunt născut acolo, dar rădăcinile familiei mele sunt în Franța. Aveam cinci ani când am plecat în Algeria și - după încă trei - am ajuns în Franța. Abia aici, la vârsta de 9 ani am început să studiez muzică, exprimându-mi clar dorința de a cânta la violoncel. Trebuie să spun însă că muzica a fost mereu prezentă în familia noastră căci părinții ascultau foarte multă muzică clasică, mai ales din perioada Barocului iar fratele meu cânta deja la vioară de câțiva ani înainte să încep eu să cânt. Violoncelul a fost de la bun început pasiunea mea imediată, ardentă și... de necontrolat!


S-a scris despre dumneavoastră că sunteți un"muzician eclectic", probabil pentru că ați acordat mult interes muzicii actuale lucrând și cu ansamblul Intercontemporain, ați înregistrat și creații ale Barocului... A fost propria dumneavoastră opțiune această deschidere foarte largă a paletei repertoriale, a genurilor și stilurilor abordate?

Cred că totul pornește de la temperamentul meu căci încă din perioada studiilor, chiar a celor timpurii (de pe la 13, 14, 15 ani) mi-am exprimat dorința de a explora nu numai piese noi ci și genuri noi muzicale, fiind cel mai curios din clasă, interesat de direcțiile noi ale muzicii contemporane, de toate lucrurile mai puțin obișnuite care se puteau realiza cu acest instrument. Mă fascina faptul că violoncelul putea să cânte, să fie cel mai apropiat instrument de vocea umană dar, totodată putea fi utilizat - de exemplu - și ca o șoaptă, așa cum se întâmpla într-o lucrare a lui Helmut Lachelmann. A fost atunci ceva foarte firesc ca după terminarea studiilor să mă prezint pentru a ocupa un post liber la ansamblul Intercontemporain. In plus, întotdeauna mi-a făcut bine și în plan artistic și în cel personal să am activități diversificate.


Și programul recitalului dumneavoastră ilustrează o astfel de deschidere... Există vreo idee care v-a călăuzit în alcătuirea lui?

Au fost două idei principale în alcătuirea acestui program: mi s-a cerut deja să cânt cea de a doua Sonată pentru violoncel de Enescu, ceea ce a fost o noutate pentru mine - mi se pare o lucrare foarte solidă, foarte solicitantă, foarte complicată (dintre creațiile lui Enescu pe care le-am ascultat îmi o pagină în care merge foarte departe, aproape de abstractizare, aș spune că cei de astăzi ar considera că se apropie cumva de free jazz căci are o manieră de a etala armonii, ritmul este extrem de liber), este o partitură foarte, foarte complexă în care poți regăsi diferite fațete ale componisticii lui Enescu dar, totuși, un fel de legătură, de înrudire cu muzica franceză. Am considerat că a pune înainte Suita franceză de Francis Poulenc - care este un opus francez scris tot în secolul XX dar care se întoarce spre muzica modală franceză din apropierea Evului Mediu - oferă o oarecare perspectivă istorică.

În partea a II-a evocăm spiritul vienez urmărind și aici o călătorie în timp. Vom termina cu Brahms (sonata sa care vine ca un pandant la creația lui Enescu): marea sonată - aici nu este cea de secol XX ca în prima parte ci marea sonată romantică. Inaintea ei însă vom cînta piesele de Alban Berg, care reprezintă chintesența spiritului vienez al perioadei mai târzii; este deci și aici un fel de călătorie în timp dar în sensul opus, căci nu plecăm dinspre Evul Mediu pentru a ajunge în veacul XX ci pornim din secolul XX pentru a ajunge să-l regăsim pe Brahms - compozitorul german prin naștere dar atât de vienez prin spiritul său.


Cunoșteați deja alte creații camerale enesciene?

De fapt, destul de puține... Știam desigur Sonatele sale pentru vioară - care sunt mai des cântate decât cele pentru violoncel și pe care le ador (mi se par extraordinare!); personal am avut șansa de a cânta Octetul de Enescu - l-am interpretat de altfel anul acesta în cadrul festivalului meu din sudul Franței "Rencontres musicales de Haute-Provence" cu un frumos succes (Octetul este în mod evident o capodopera absolută, o creație cu adevărat extraordinară)... Eu cred că Sonatele pentru vioară și Octetul sunt mult mai...accesibile și mai ușor de înțeles de la bun început. Vă mărturisesc că am avut satisfacția de a fi cunoscut deja aceste muzici înainte de a fi abordat cea de a doua sonată pentru violoncel - în care compozitorul se află deja într-o lume a sa, câteodată te simți într-un spațiu al abstractului - este o muzică atât de modernă...


Sunteți coleg de generație cu pianistul Florent Boffard, alături de care susțineți acest recital...

Florent Boffard este un muzician extraordinar pe care l-am întâlnit cu mulți ani în urmă în cadrul ansamblului "Intercontemporain". Am pentru el o admirație nemărginită și - chiar dacă nu am susținut foarte multe recitaluri ca duo - am cântat multă muzică de cameră împreună, am colaborat mult în perioada în care făceam parte din "Intercontemporain". Suntem foarte apropiați, buni prieteni și...dacă îmi amintesc bine, mi-a meționat că ar fi pentru prima dată când vine la București iar eu mă bucur mult să-i pot fi alături la întâlnirea dintre publicul de la București și acest muzician extraordinar.


Sunteți foarte implicat în proiecte muzicale diverse; printre acestea se numără și "Rencontres musicales de Haute-Provence"...

Este un festival de muzică de cameră care se desfășoară mereu în ultima săptămână a lunii iulie iar anul viitor vom sărbătorii trezeci de ani de la prima sa ediție! Imaginați-vă, am început - împreună cu fratele meu violonist - pe când eram amândoi studenți... iar acum festivalul nostru a ajuns la "maturitate"! De-a lungul timpului au mai fost interpretate aici pagini de Enescu - mă refer la Sonatele sale pentru vioară - iar anul acesta am inclus pentru prima oară Octetul.


Discografia dumneavoastră acoperă o plajă stilistică foarte largă, începând cu Suitele pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach...

Suitele de Bach au fost acum mult timp, reprezintă o înregistrare de acum 10 ani... Aminteați de "eclectism" în ceea ce mă privește... De fapt ultimul meu disc este unul de world music, realizat la casa Harmonia Mundi împreună cu doi percuționiști care folosesc instrumente de percuție tradiționale în Iran - zarb , alături de un muzician grec care cântă la lyra, un instrument tradițional care care și un corespondent în Turcia - kemençe... Pe acest disc cântăm mai ales muzică din zona Mării Mediterane și l-am intitulat Thrace, căci evocă spațiul mai multor țări, o regiune deschisă practic mai multor culturi. Avem aici de fapt muzici foarte, foarte diferite.

Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu