Acum: 21.00
Scena europeană • Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30
Sunete contemporane • Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.

 

Apoi: 0.00
Adagietto • În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

 


Arhivă : 2017 |

Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu pianistul Viniciu Moroianu

Sâmbătă, 9 Septembrie 2017 , ora 13.03
 
Bookmark and Share

Viniciu Moroianu - laureat cu premiul al II-lea al primei ediții de după 1989 a Concursului Internațional "George Enescu" (a fost reluarea competiției, după o lungă pauză). Era în 1991... Actualmente un pianist cu numeroase apariții concertante și camerale în țară și în străinătate, titularul unei clase de interpretare pianistică la Universitatea de Muzică din București, Viniciu Moroianu a fost - exact un sfert de veac - membru în juriul competiției internaționale ce poartă numele lui Enescu. În ediția 2017 a festivalului apare pe afiș cu un opus semnat de Dinu Lipatti - muzician a cărui personalitate a fost omagiată în lume în acest an, cu prilejul centenarului nașterii sale. De altfel, Viniciu Moroianu este nu numai un interpret, ci și un cercetător al creației și activității lui Dinu Lipatti, preocupările sale concretizându-se și în teza sa de doctorat, dar și în editarea unor pagini ale marelui artist născut în martie 1917.


Mă bucur și mă simt onorat să revin pe scena Festivalului Internațional "George Enescu", o manifestare de un asemenea uriaș prestigiu mondial. Revin cu o lucrare de patrimoniu din creația lui Dinu Lipatti, o partitură pe care am mai cântat-o într-o ediție precendentă a festivalului, o lucrare în care cred foarte mult și care merită să aibă un loc stabil în stagiunile de concert atât la noi, cât și pe alte meridiane.


Așadar Simfonia concertantă op.5 pentru două piane și orchestră de coarde de Dinu Lipatti...

O lucrare care s-a cântat în general rar în toate deceniile care au urmat compunerii sale, în anul 1938. Personal am mai interpretat-o alături de Luiza Borac, de Vlad Dimulescu, dar și de alți pianiști. Este o lucrare destul de greu de "montat" și de programat: a fost o problemă uriașă inclusiv cu materialul de orchestră până... foarte de curând! Am avut bucuria să o cânt în festival cu celebra Academy of St.Martin in the Fields în urmă cu vreo șase ani și iată că acum am ocazia să o cânt din nou cu un ansamblu de elită - Camerata Salzburg. M-aș bucura să fie și ei - așa cum au fost și alții - fermecați de această lucrare, de scriitura ei, de punerea sa în pagină, de factura orchestrală, de dialogul viu și incitant cu cei doi parteneri și să o țină minte pentru a o mai programa și altă dată.


Care a fost reacția ansamblului londonez al Academy of St. Martin in the Fields în privința acestei partituri?

Lucrarea "s-a montat" destul de repede (pentru a folosi termenii regiei de operă) însă i-a captivat; atunci au fost două concerte (spre deosebire de actuala ediție) - unul la Ateneu și încă unul în minunatul Castel "Cantacuzino" de la Bușteni și sigur că lucrarea a "crescut" de la o repetiție la alta; a fost un dirijor spaniol - Jaime Martin, iar parteneră pianistică mi-a fost Luiza Borac. Aș spune că membrii orchestrei au cântat cu mai multă plăcere, pe măsură ce lucrarea s-a finisat și a apărut în toată frumusețea ei.

Este de altfel o muzică foarte bine scrisă, inspirată, cântată pentru prima oară de autor cu acea minunată pianistă Clara Haskil - parteneră ocazională a lui Lipatti și apoi cu viitoarea lui soție, cu Madeleine Cantacuzino. Din câte știu eu, Lipatti a fost mereu la "pianul 2" - a cedat doamnelor primul pian... Este o muzică scrisă la 21 de ani, captivantă și foarte inventivă ca mijloace componistice, foarte moderne aș spune pentru acea epocă: acel neoclasicism, acele armonii aspre, acel politonalism stravinskian, aspectele repetitive sau elementele de muzică aleatorică, chiar de jazz (care se purtau în epocă)... Tot ce reprezenta orientarea de avangardă a muzicii (exceptând serialismul) fusese asimilat de Lipatti în anii petrecuți la Paris, care au succedat școlii lui Mihail Jora; ceea ce a rezultat nu mi se pare deloc o muzică eclectică ci foarte "adunată", ca un fel de neo-baroc (cum scriau în acea perioadă Albert Roussel sau Martinu sau Honegger și în primul rând Stravinski, în perioada sa neo-clasică iar muzica lui Lipatti se poate compara cu acestea, fără să pară depersonalizată). Este o muzică scrisă nu numai cu aplomb, ci și cu multă autoritate de către un tânăr foarte stăpân pe mijloacele componistice; punerea în pagină mi se pare uluitor de matură, dovedind un autor nu numai inspirat ci și foarte... cult, care asimilase până la acea vârstă o știință componistică deosebită. Comparând această Simfonie concertantă și Concertino-ul scris cu aproape 2 ani înainte (la doar 19 ani) se poate observa îndrăzneala și maturizarea crescândă, de la un an la altul!

În plan interpretativ, sunt desigur probleme de asamblare și de respirație comună - ne-a pus tuturor de fiecare dată!!! - însă sper ca această nouă colaborare să fie în spiritul și litera scriiturii lui Lipatti...


A fost, desigur, ideea organizatorilor de a alătura astfel două generații de laureați ai Concursului "Enescu" în această lucrare...

Am știut încă înainte să înceapă competiția de pian de anul trecut că miza acelui concurs era și un viitor parteneriat pentru această lucrare, pe care urma să îl am eu - ca membru al juriului - cu cine ar fi câștigat premiul I. În ceea ce o privește pe Viktoria Vassilenko (gândindu-mă acum la evoluția ei din septembrie 2016) suflul și pregnanța din Sonata de Prokofiev pe care a interpretat-o atunci într-o etapă anterioară finalei îmi dau speranța că se va adapta bine atât spiritului liric, doinit al părții secunde a lucrării lui Lipatti, cât și vervei, sevei, umorului și vivacității pe care le are de asemenea această muzică. De altfel, Simfonia concertantă de Lipatti a mai fost interpretată și în Bulgaria: eu am cântat-o cu o colegă de generație din țara vecină la Gabrovo.

De fiecare dată când reiau această partitură o redescopăr! Să sperăm că acest Centenar Lipatti este un bun prilej ca lumea să își reamintească nu numai de marele pianist Dinu Lipatti, ci și de întreaga sa moștenire componistică, ce are niște realizări majore care își așteaptă drumul spre scena de concert și spre inima și sufletul publicului!

Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu