Acum: 7.00
Musica viva • Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.50
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 

Apoi: 9.55
Info buletin muzical • Știrile muzicale ale zilei.

 


Arhivă : 2017 |

Festivalul International George Enescu 2017. Interviu cu pianista Khatia Buniatishvili

Vineri, 15 Septembrie 2017 , ora 12.34
 
Bookmark and Share

Khatia Buniatishvili a concertat alături de unele dintre cele mai renumite orchestre ale lumii, Orchestra Națională a Franței și Orchestra Filarmonică din Los Angeles fiind doar două dintre exemple, iar pe 16 septembrie va putea fi ascultată, în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu", alături de Orchestra Filarmonică din Israel și de dirijorul Zubin Mehta. Pianista are o activitate concertistică extrem de bogată, iar, până în prezent, a lansat cinci albume cu creații semnate de compozitori precum Serghei Rahmaninov, Frédéric Chopin, Franz Liszt sau Modest Musorgski.

Khatia Buniatishvili, ne bucură foarte mult faptul că vă putem asculta pe 16 septembrie, când vă veți afla pentru prima dată pe o scenă din România, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Concertul dumneavoastră se numără printre evenimentele pentru care biletele s-au epuizat într-un timp record, anume în mai puțin de 10 minute. Care v-au fost gândurile atunci când ați primit invitația de a cânta la București și cum vă simțiți acum, când știți cât de apreciată sunteți de publicul român?

Am fost extrem de fericită în ambele momente pentru că, prima dată, când am primit invitația, am fost foarte bucuroasă să o accept nemaifiind niciodată în România, despre care am auzit foarte multe lucruri frumoase, în special despre oameni, dar și despre istoria țării, care este una foarte intensă și interesantă. În plus, am avut și niște prieteni la Viena, când am studiat acolo, pentru că erau mulți tineri muzicieni români foarte talentați. Și m-am gândit că aceasta este una dintre țările pe care trebuie neapărat să le vizitez și îmi doresc să întâlnesc oamenii de acolo pentru că sunt o persoană foarte emoțională și cred că există similarități între caracterul românesc și cel georgian; mi-am spus că trebuie să descopăr această țară. Am fost foarte fericită, în special datorită faptului că vin cu orchestra pe care o apreciez din tot sufletul și cu care colaborez cam de când aveam 20 de ani și cu un dirijor care este cu adevărat preferatul meu. M-am gândit că este deci, un mod foarte potrivit de a întâlni oamenii din România. Iar când am auzit acum că biletele sunt epuizate, m-am bucurat nespus de mult pentru că tot ceea ce fac pe scenă, o fac pentru oameni, pentru că muzica este scrisă de oameni și pentru ei și cred că atunci când primești o astfel de răsplată din partea publicului, înțelegi că merită să te trezești în fiecare zi, să studiezi și să faci toate aceste lucruri ca pe un serviciu, deși nu îmi place acest cuvânt când vorbesc despre muzică. Realizez că fac ceea ce trebuie și sunt recunoscătoare. Singurul lucru pe care trebuie să îl spun este mulțumesc.


Ve
ți interpreta alături de Zubin Mehta, un dirijor pe care, știu din multe dintre interviurile dumneavoastră că îl admirați enorm și care, după cum probabil știți, este Președintele de Onoare al Festivalului Enescu începând din acest an. Ați putea descrie experiența de a cânta alături de Zubin Mehta? Care sunt calitățile care îl definesc cel mai bine?

Ceea ce îmi place la el este, în primul rând, carisma sa specială. O carismă care nu este deloc egocentristă sau narcisistă, este o carismă care transmite iubire, pace și armonie. Este ceva de care avem nevoie astăzi; de fapt, întotdeauna am avut nevoie de astfel de oameni, dar el este un om care ne face să fim încrezători în ceea ce facem. Iar ca dirijor, atunci când se află pe scenă sau la repetiții, înainte să dea naștere sunetelor, el deja ne oferă această armonie și iubire, creând o stare de spirit împăciuitoare. Este foarte important ce fel de mesaje transmitem oamenilor. Acesta este un prim lucru. Apoi, nu am auzit niciodată un dirijor care să acompanieze cu atât de mare ușurință muzicienii. Putem întâlni mulți alți dirijori care sunt mult mai puțin faimoși și mult mai puțin experimentați, însă au o atitudine mai pretențioasă. Pot spune că diverse lucruri sunt imposibil sau prea dificil de făcut, iar Zubin Mehta nu folosește niciodată acest cuvânt: imposibil. El crede mereu că este foarte important să ascultăm și să înțelegem ce vrea să spună solistul, chiar dacă are el însuși o opinie clară despre un anumit subiect și cred că aceasta face parte din măreția lui. Și în afară de interpretările pe care le realizează, este extrem de cald, iar în ceea ce mă privește, este foarte apropiat de personalitatea mea muzicală.


Concertul pentru pian de Schumann. O lucrare pe care a
ți interpretat-o de multe ori și pe care o veți cânta și la București. Are o semnificație specială pentru dumneavoastră?

Cred că fiecare lucrare pe care o cântăm are o semnificație specială în viețile noastre pentru că, în primul rând, aleg lucrări numai dacă îmi plac cu adevărat și pentru că fiecare piesă îi spune interpretului o poveste, care este poate legată de momentul în care compozitorul a scris acel opus, de starea lui de atunci. Cred că cel mai indicat mod de a ajunge la gândurile unui compozitor este să îi cântăm lucrările și este vorba despre mult mai mult decât o informație grafică pe care o citim în cărți. Deci cred că avem în vedere ceea ce piesa însăși ne spune. Iar pe de altă parte, tu, ca interpret, ai la rândul tău o viață care se derulează în timp ce studiezi acea lucrare iar, în timp ce o cânți pe scenă, există și lucrurile care se petrec în viața ta. Cred că este vorba, așadar, despre amintire, a ceea ce s-a întâmplat în viața mea, în timp ce cântam această piesă, dar și în viața compozitorului, în timp ce o scria. Așa că sunt multe amintiri și o paletă de emoții care se amestecă pentru ca, la final, să ofere o înfățișare nouă lucrării. De aceea versiunile mai multor interpreți asupra aceleiași piese sunt atât de diferite.


Propun să vorbim, dacă sunte
ți de acord, despre pianista Khatia Buniatishvili dintr-o perspectivă mai generală. Mulți dintre noi am spune că aveți un stil interpretativ extrem de personal, unic. Și am putea lua drept exemplu Tablourile dintr-o expoziție de Mussorgski, pe care le-ați inclus în albumul Kaleidoscope. Cum ați ajuns la această versiune interpretativă? Ce anume v-a inspirat?

Cred că un artist este cineva care își realizează fanteziile și face acest lucru într-un mod foarte personal. De aceea arta este atât de subiectivă. Așa că, cred că este foarte important ca atunci când un muzician este în fața partiturilor sale, să își găsească propria abordare și propria înțelegere asupra acelei piese. Tot ce vrei să găsești într-o lucrare este în partituri, nu este în alte interpretări. Nu poți afla ce a vrut compozitorul din alte interpretări. Deci de fiecare dată este aproape un ritual. Iau partiturile, le deschid și le citesc, le aud, le ating și înțeleg ce dorește compozitorul. Nu există, desigur, niciun pic de obiectivitate în acest proces, dar este foarte important să îți găsești propria înțelegere. Și asta este ceea ce am făcut în Mussorgski, am fost inspirată de muzica scrisă în partitură, de semne, de ceea ce voia să îmi transmită, pentru că atunci când deschizi notele, compozitorul vorbește numai cu tine. Acest lucru este genial în privința compozitorilor, faptul că sunt atât de personali. Există ceva care rămâne doar în relația dintre interpret și creator.


Am aruncat o privire pe pagina dumneavoastră de internet
și am ajuns la concluzia că, în prima jumătate a lunii septembrie, aveți nu mai puțin de 7 concerte, deci, aproximativ un concert la fiecare două zile. Și să nu uităm de faptul că aproape fiecare se desfășoară într-o țară diferită. Cum reușiți să țineți pasul cu un astfel de program și să vă schimbați dispoziția de la un repertoriu la altul atât de rapid?

Schimbarea dispoziției se întâmplă într-o secundă, de îndată ce auzi muzica. Dar cum reușesc să călătoresc și cumva să rămân eu însămi și să rămân în viață și liniștită cred că ține puțin de riscul de a te lansa pur și simplu într-o situație și de a face față când totul se petrece atât de rapid și volumul este atât de mare. Prea multe emoții, călătorii, concerte, lucruri noi și fără timp pentru tine. Este riscant să te avânți în așa ceva, desigur, dar trebuie să îți dorești să faci acest lucru, iar eu mi-am dorit cu siguranță. Și nu m-am gândit care ar putea fi urmările, m-am avântat pur și simplu în această situație și apoi am învățat cum să supraviețuiesc, și prin asta mă refer la cum să îmi găsesc o stare de calm interioară în tot acest ritm nebunesc al vieții mele. Și cred că mă descurc destul de bine să ating acest calm.


Alături de concerte, recitaluri
și înregistrări, vă faceți întotdeauna timp pentru proiecte umanitare. Aș vrea să vă întreb care sunt valorile pe care le prețuiți și le apărați cel mai mult?

Cred că cea mai importantă valoare pentru noi, oamenii, este aceea că putem să râdem, să ne bucurăm. Deci cred că tot ceea ce fac, nu contează dacă este un proiect caritabil, social, un discurs politic sau ceva despre muzică, în final este important să fim capabili să răspândim iubire, să și primim, dar să oferim cât mai mult posibil. Mottoul meu principal a fost acela de a dărui cât mai mult și celorlalți. Pentru că am crescut în Georgia anilor 1990, în vremuri foarte dificile și am văzut și auzit lucruri cu care este greu să trăiești în memorie și care sunt foarte dificil de depășit, iar acea persoană din anii '90 încă există în interiorul meu. Cum ne aflam de multe ori în situații în care aveam nevoie de ajutor, mă gândesc mereu la oamenii care au nevoie de ajutor. Aceasta a fost motivația mea. Mă gândeam mereu că atunci când o să cresc și voi avea poate succes, voi putea, la rândul meu, să ajut oamenii. Aceasta a fost motivația mea în carieră; altfel, nu mi-aș fi dorit niciodată o carieră, nu am fost o persoană care să își dorească celebritatea. Ceea ce m-a mânat a fost furia pe care o simțeam, frica, sărăcia pe care le-am văzut. Cred că acesta este principalul scop, să ne ajutăm unii pe alții, să dialogăm mai mult, să recurgem mai puțin la violență și mai mult la înțelegere și comunicare.


Anul acesta sărbătorim centenarul pianistului român Dinu Lipatti. Vă este familiar acest nume?

Îmi este familiar. Eu nu ascult prea mulți pianiști în viața mea de zi cu zi, dar am această amintire cu Dinu Lipatti, de când eram o tânără adolescentă, anume că l-am auzit undeva interpretând o lucrare de Bach. Îmi amintesc unde eram și faptul că am fost profund atinsă de această interpretare și am întrebat cine era, iar cineva mi-a răspuns că este Dinu Lipatti. Îmi amintesc că după aceea, când eram întrebată care sunt pianiștii mei preferați, îl numeam mereu și pe Dinu Lipatti, chiar dacă ascultasem o singură piesă, nici măcar pe aceea în întregime. A fost suficient pentru mine să înțeleg cine era acest muzician. Cred că nu ai nevoie de o viață întreagă să realizezi atunci când ceva este special. E suficient dacă înțelegi numai mici părți din întreg, care îți încălzesc sufletul. Aceasta a fost impresia mea când l-am ascultat pentru prima dată pe Dinu Lipatti.


A
ți lansat o serie de albume, Motherland și Kaleidoscope numărându-se printre cele mai recente. Ați înregistrat Liszt, Chopin, Mussorgski, Rahmaninov și ați colaborat, totodată, și cu trupa Coldplay la ultimul lor album. Alături de toate acestea, ce putem regăsi în colecția dumneavoastră discografică?

Colecția mea discografică este un dezastru pentru că ne aflăm cu toții în epoca în care nu mai știm dacă să ascultăm CD-uri sau muzică de pe internet. De obicei alegem ce este mai confortabil. Eu înțeleg că trăim într-un ritm alert dar știu, de asemenea, că sunt două lucruri foarte diferite. Spun acest lucru pentru că atunci când ascultăm muzică pe tabletă, atunci când călătorim, de exemplu, muzica îți acompaniază viața, ceea ce este un lucru foarte frumos. Dar ascultând un CD este diferit, înseamnă să îți găsești timp acasă, pe care îl rezervi pur și simplu audiției. Este ca și cum ai merge la concert, însă într-un mod mult mai intim pentru că nu există public în jur, este momentul în care îți acorzi timp să te așezi și să asculți muzica. La mine am spus că este dezordine pentru că nici nu știu exact ce putem găsi. Eu nu stau aproape niciodată liniștită să ascult muzică, dar încerc acum să găsesc timp pentru acest lucru. Deci, cred că dacă ne uităm cu mare atenție, găsim genuri muzicale foarte diverse: muzică clasică, dar nu destinată pianului, pentru că am atât de mult pian în viața mea, încât sunt mai interesată de muzici simfonice și uneori de operă. Pentru o lungă perioadă de timp, jazzul nu se număra printre preferințele mele. Mama și bunicul meu iubeau această muzică atât de mult încât eu nu am mai fost atât de atrasă; chiar dacă improvizam, nu îmi doream să fac acest lucru la un nivel profesionist. Acum sunt însă destul de atrasă de muzicieni precum Keith Jarrett. De asemenea, putem găsi Coldplay în colecția mea, îmi place foarte mult să îi ascult; este o muzică ce ajunge la mine și mă motivează să mă mișc și să dansez. Cred că niciun gen muzical nu este mai bun decât altul; cred că depinde de interpreți, de compozitori și cred că muzica clasică era, la rândul ei, ceva nou în vremea respectivă, așa că este foarte important să găsim acum noi muzici care ne plac. Totul este foarte divers și cred că muzica bună este pur și simplu muzică bună, ceva care ne atinge, ne face să realizăm că trăim, ne motivează să ne mișcăm. Acesta este cel mai important lucru pentru că muzica este un cumul de emoții și este esențial ca ea să ne trezească uneori, să ne facă să ne concentrăm mai mult asupra sentimentelor noastre, să ne lăsăm atinși și să îi atingem pe ceilalți. De aceea există muzica.


Interviu realizat de Ana Diaconu