Acum: 7.00
Musica viva • Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.50
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 

Apoi: 9.55
Info buletin muzical • Știrile muzicale ale zilei.

 


Arhivă : 2017 |

Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu dirijorul Rumon Gamba

Duminică, 24 Septembrie 2017 , ora 10.36
 
Bookmark and Share

Dirijorul britanic Rumon Gamba vine pentru prima oară ȋn România pentru concertul programat cu Orchestra Filarmonicii "Banatul" din Timișoara ȋn seria "Muzica secolului al XXI-lea" de la Sala Radio, sâmbătă 23 septembrie ora 13.00.


Domnule Rumon Gamba aveți o mare plăcere să dirijați muzica zilelor noastre.Vă amintiți când ați dirijat prima oară o astfel de creație?

Prima oara a fost ȋn perioada studiilor mele de dirijat; era o componentă importantă din programa de studiu, aceea de a lucra cu tineri colegi compozitori și de a cunoaște cele mai recente muzici ale lor, ceea ce a ȋnsemnat pentru mine o experientă foarte bună.


Acum, la 44 de ani, aveți o carieră impresionantă , aș aminti doar cele 50 de albume discografice din portofoliul dumneavoastră. Vorbiți-mi despre perioadele ȋn care ați dirijat ȋn Islanda, Suedia și Danemarca. Care au fost cele mai importante prime audiții prezentate cu Orchestra Simfonică a Islandei sau la Opera Norlands din Umea, dar și cu Orchestra Simfonică din Aalborg?

A fost minunat să lucrez ȋn țările nordice. Islanda este splendidă, acolo am avut primul meu mandat de director muzical. Sunt oameni foarte deschiși la noutăți, faptul că nu au o tradiție ȋndelungată , de secole, ȋi fac să fie mult mai receptivi la muzica zilelor noastre. Pentru mine a fost o cale minunată să explorez acolo toate laturile muzicii simfonice. La fel s-a ȋntâmplat și ȋn Suedia și Danemarca; așadar, am ȋntâlnit oameni foarte receptivi, deschiși și am avut prilejul să investighez permanent.


Dirijați constant orchestrele BBC și ați apărut de multe ori ȋn Festivalul BBC Proms cu programe ȋndrăznețe promovând muzica nouă. Sunt convinsă că mulți compozitori vă cer să-i dirijați. Care sunt criteriile dumneavoastră de selecție?

Greu de spus! Uneori e vorba despre piese comandate, piese noi, ale unor compozitori cu care am mai lucrat, alteori aleg din creațiile unor personalități de vârf, cu care am un dialog ȋn prealabil. Astăzi se scriu multe lucrări bune!. De obicei am ȋncredere ȋn instinctul meu. Mă las ghidat de instinct și aleg după ce-mi spune sufletul.


Aveți un repertoriu imens. Cunoașteți muzica lui Enescu ?

Sigur că o știu, dar n-am dirijat-o niciodată. Sunt impresionat de opera Oedip pe care am văzut-o anul trecut la Londra.


Veniți pentru prima oară ȋn România?

Da.


Cunoașteți muzicieni români?

Ȋn orchestrele din Danemarca am ȋntâlnit minunați muzicieni români, ȋmi amintesc de câțiva violiști; deasemenea am lucrat Dan Dediu, un compozitor profund. Mulți români am ȋntâlnit ȋn toată lumea, cu un suflet minunat pe care-l iubesc.


Câteva cuvinte să-mi spuneți despre programul pe care-l prezentați ȋn festival cu Orchestra Filarmonicii "Banatul"din Timișoara."Open Mind" (2005) de Rolf Martisson necesită multă virtuozitate.

Da! Rolf Martissons este compozitor suedez și exploatează la maxim posibilitățile orchestrei. Este o piesă plină de virtuozitate, dar și de culori . Are melodii frumoase și armonii speciale. Se poate spune că piesa privește spre trecut, spre romantism


Cum apreciați Concertul pentru pian (1960)de Valentin Gheorghiu?

Ȋmi place foarte mult concertul. Este o lucrare pregnantă, inventivă, calități esențiale pentru muzica de azi. Simt ȋn acea lucrare o combinație ȋntre stareaa emoțională atașată de tradiție și limbajul progresist.Va fi foarte interesant să o interpretăm.


Lucrarea lui Sven Helbig are un nume simpatic, "Simfonii de buzunar".

Pocket ȋnseamnă ceva mic. Sunt 12 piese mici sub forma unor cântece pentru orchestră; ele ȋncearcă să găsească adâncimile muzicii simfonice ȋn fiecare piesă. Este o lucrare foarte ușor de ascultat, plină de lirism dar și de ritmicitate cu sonorități minunate Toate cele trei lucrări merg foarte bine ȋmpreună.

Interviu realizat de Monica Cengher