Acum: 12.30
Jazz á la carte • Jazz de week-end, pentru toți.
Urmează: 13.00
Info buletin muzical • Știrile muzicale ale zilei

 

Apoi: 13.04
Promo RRM • Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

 


Arhivă : 2017 |

Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu dirijorul Riccardo Chailly

Vineri, 15 Septembrie 2017 , ora 10.23
 
Bookmark and Share

În această ediție de festival, Riccardo Chailly conduce Filarmonica della Scala în concertele din 14 și 15 septembrie încadrate în seria "Mari orchestre ale lumii".


Maestre Chailly, cu toții putem urmări pe internet orice concert care se difuzează în transmisiune directă, observând astfel trăirile dirijorului, reflectate pe chipul sau. La dumneavoastră am remarcat întotdeauna un zâmbet cald, lăsând impresia unui artist parcă fericit că este împreună cu muzica. Așa este?

Când sunt mulțumit de interpretare, da! Altfel, nu este nici un zâmbet. Muzica este ca o aventură spirituală iar zâmbetul de la sfârșit este consecința calității ridicate a interpretării, care răspunde așteptărilor mele.


Calitatea performanței muzicale, în ce constă, de fapt?

Câtă vreme lucrezi cu un instrument care este ființă umană, omul care își schimbă starea zilnic - poate fi obosit, în opoziție cu o stare bună - în fiecare zi, deci, te întâlnești cu diferite calități ale performanței și asta chiar poate avea farmec. Recent am fost în festivalul Proms de la Edinburgh cu Orchestra Filarmonicii Scala și o parte din programul de la București- Enescu, Bartok și Respighi. Muzica a fost foarte apreciată, iar muzicienii sunt foarte doritori ca publicul să le afle calitățile individuale ce fac identitatea acestei orchestre.


Sunteți, maestre, un om norocos, cred, cu asemenea moștenire de talent din familie. Tatăl dumneavoastră, Luciano, era compozitor, realiza programe muzicale la televiziunea italiană RAI, apoi a fost, o vreme, în conducerea teatrului Scala... Apropo de zâmbetul dumneavoastră și energia bună (de care se vorbește), credeți că sunt și rezultatul acestor șanse, de exemplu, să auziți la Scala, copil fiind, muzica lui Mahler cu Zubin Mehta, să fiți asistentul lui Claudio Abbado la 19 ani, să conduceți orchestra de a Scala la 25 de ani?

Cu siguranță, au fost mai multe oportunități să mă dezvolt, de foarte tânăr, văzând atâția mari muzicieni. Pentru mine a fost un punct de plecare excelent. După aceea, însă, am găsit propriul drum, strict individual. La început, influențele sunt bune dar mai târziu trebuie să te desprinzi, fără a te mai lasă influențat și neuitând tot ceea ce ai auzit până atunci. Provocarea este ca în fiecare zi să fii deschis la tot ce este nou, plecând de la Beethoven și Brahms până la muzica contemporană.


Dirijatul - a fi un mare dirijor - implică și un dar, un talent natural. George Enescu spunea că doar 1% este inspirația, talentul iar restul de 99% înseamnă muncă, efort.

Absolut! Are dreptate, absolut. Cu diferența că Enescu era un talent incredibil, pianist, violonist, compozitor și... dirijor. Eu sunt doar dirijor. Când trebuie să pui toate darurile naturale în gesturi pentru a exprima tot ce știi, gândurile - în fața orchestrei, cam asta înseamnă... școală de dirijat. Nu cred că altfel poți să conduci o orchestră. Dirijatul este o profesie foarte compexă, este nevoie să treci, cum spuneam, printr-o școală de dirijat. Este adevărat deci, că 99% trebuie să fie muncă și doar 1% talentul. Enescu avea dreptate. Munca înconjoară darurile talentului!


Maestre, tatăl dumneavoastră obișnuia să spună mamei dvs, când erați copil și va jucați, cântând și mai ales dirijând:"Lasă-l, Riccardo glumește cu muzică!" Astăzi mai glumiți cu muzică?

Sunt capabil încă să mai glumesc cu ea, pentru că muzica a făcut parte din viața mea încă de când m-am născut. Primul lucru pe care mi-l amintesc (eram foarte mic), îl vedeam pe tata compunând la pian, noaptea. Scria lucrări simfonice, operă, muzică de cameră. Eu aveam confidență, deja, cu sunetele, aveam zilnic întâlniri cu această... plăcere de a lucra cu sunetele, lucru care căpătase deja importanță în viața mea.


Istoria vieții dumneavoastră este împletită constant cu istoria Teatrului alla Scala... teatrul, oamenii, orchestrele, cântăreții. Dacă vă întoarceți la băiațelul care a crescut în teatrul Scala, cum priviți acum, retrospectiv?

Îmi plăcea să ascult muzica baletului scris de tatăl meu, balet numit "Fantasma del Gran Hotel", pe textul lui Dino Buzzati și cam de-atunci am fost prezent, tot timpul, în Scala. Îmi plăcea să mă duc în sala să ascult și să-mi imaginez că eu dirijez... Și acum îmi place să mă documentez în privința trecutului ei. Trecutul teatrului Scala a fost atât de bogat, de impresionant încât însuflețește și prezentul! Când dirijăm acolo "Giovanna D'arco", "Madama Butterfly", "La gazza ladra", parcă simțeam ceva din rădăcinile trecutului. Opera, se spune, s-a născut la Scala...


Acum despre Filarmonica della Scala, maestre. Cum ar fi un... portret al acestui tânăr ansamblu de doar 35 de ani?

Sunetul orchestrei Filarmonica de la Scala este unul foarte personal, ușor de identificat și pornește de la partida de coarde. Îmi displace ceea ce se spune deseori despre sunetul, despre sonoritățile orchestrelor. Se întâmplă câteodată să fie așa, în înregistrări dar nu sunt de acord cu asta când se cânta live. Amprenta identității este dată de calitatea interpretării, de fiecare dată!


Programul pe care l-ați ales pentru Festivalul Enescu de la București este ca o călătorie prin Europa: plecați din Rusia, până în România, Ungaria și va întoarceți acasă, la Roma. Să începem cu Ceaikovski. Știu că vă place, așa cum ne place tuturor. Dirijându-l însă pe David Garett, în concertul de Ceaikovski, cum vi se pare, cum îl găsiți pe acest tânăr violonist implicat în proiecte de tip crossover, un tânăr cu multă originalitate?

Ne-am cunoscut acum doi ani, într-un concert cu Filarmonica della Scala și am cântat concertul de Max Bruch. Am colaborat excelent, David este un tânăr căruia îi place să discute foarte serios cu dirijorul în ceea ce privește interpretarea. De aceea mă aștept să repetăm această experiență de succes și la București.


Cât despre Șostakovici, ce ne spuneți? În Festivalul "George Enescu", la această ediție se cânta destul de mult Șostakovici.

Sunt aproape sigur că noi vom cânta cea de-a XII a simfonie pentru că mi se pare că a fost neglijată deși este una dintre cele mai bune lucrări ale lui Șostakovici. Cred că această simfonie are un loc important în dezvoltarea ideilor lui ca și compozitor. Sunt impresionat în ceea ce privește frumusețea primei mișcări și a emoției pe care o transmite cea de-a treia parte.


Rapsodia a doua de Enescu, maestre Chailly, este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite creații enesciene. Cum găsiți această lucrare a... tânărului compozitor român?

Am cântat-o acum vreo 3 săptămâni la Edinburgh, în festival. A avut succes la public! Mie îmi place pentru că este o combinație între muzica populară și viziunea sa armonică. Misiunea noastră este să căutăm direcții cromatice noi, care ies la iveală din tonalitatea inițială. Se aud acolo alămurile, pe care Enescu le iubea foarte mult și pe care le-a dezvoltat continuu, armonios.


Ce ne spuneți despre colaborarea cu Julian Rachlin?

Am cântat deja la Edinburg în festival. Este un violist magnific. Am făcut împreună concertul de Bela Bartok în orchestrația originală. Iar ascocierea Enescu-Bartok cred că este o combinație ideală între cei doi compozitori, pentru Festival.


Am citit - și este emoționantă - scrisoarea pe care ați primit-o din partea orchestrei Gewandhause din Leipzig. Vă lipsește Leipzig, după anii petrecuți acolo?

A fost o poveste foarte frumoasă a vieții mele, o perioadă frumoasă, că și cele petrecute la Amsterdam și Berlin. Acum am posibilitatea de a dezvolta relația cu Filarmonica della Scala și pot aprofunda repertoriul lor din ultimii ani, ceea ce înseamnă deschiderea și către muzică de secol xx și muzică contemporană.


Sunteți italian, maestre Riccardo Chailly deci... vă plac cerul, marea, soarele... V-ați întors la Milano, la Scala pentru că ați vrut sau pentru că așa trebuia să fie?

Nu, nu pentru că s-a întâmplat. Am venit să găsesc o anumită liniște. Pentru mine a fost o întoarcere foarte naturală, un pas către noi experiențe muzicale.


Cu Respighi, va întoarceți "acasă". Cum simțiți, că italian, această muzică?

Este o parte importantă a repertoriului italian. Este însă puțin neglijat, Respighi - din păcate - dar cred că se va "întoarce" pentru că noi, la Scala îi dedicăm în această stagiune un album întreg, la casa DECCA. Și nu doar cu "Pinii din Roma", ci și cu câteva compoziții necunoscute, care sunt mai mult spirituale, religioase și care reflectă alte aspecte ale personalității acestui mare compozitor, Ottorino Respighi.

Interviu realizat de Mihaela Soare