Acum: 17.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Urmează: 20.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Apoi: 22.30
Jazzy hour cu Berti Barbera (R)

Arhivă : 2017 |

Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu compozitorul Magnus Lindberg

Sâmbătă, 9 Septembrie 2017 , ora 10.55
 
Bookmark and Share

Vineri, 8 septembrie, în cadrul seriei Muzica secolului XXI, Cvartetul Mercury interpretează și o lucrare a compozitorului finlandez Magnus Lindberg

D-nule Lindberg, la București veți susține o conferință cu titlul "Ars poetica", în care veți vorbi despre ce presupune compunerea unui concert în zilele noastre. Vă veți concentra pe Concertul pentru clarinet, un opus pe care l-ați scris în urmă cu aproape 15 ani. Care vor fi ideile principale pe care le veți atinge în discursul dvs.?

Desigur, forma de concert este una cu care am lucrat deja de ceva timp. Dintre genurile muzicale (simfonice, camerale etc.) concertul se înscrie într-o linie specială, având și o istorie enormă, legată de marii compozitori din trecut. Voi vorbi despre lucruri generale: cum abordăm forma de concert astăzi, care este rolul dialogului dintre solist și orchestră, cum percepi ideea de virtuozitate în părțile solistice, cât de adânc trebuie să mergi în inima unui instrument, cum tratezi orchestra ș.a.m.d. Cred, deci, că există numeroase subiecte de discuție.


Împreună cu alți creatori importanți veți discuta, apoi, pe marginea temei generale a Forumului Internațional al Compozitorilor: "Echilibru și Exces". Cum se regăsesc cele două concepte în creația dvs.?

Echilibrul - atâta vreme cât scrii pentru instrumente acustice și pentru spații acustice - reprezintă una dintre marile provocări (cum faci ca instrumentele să se facă auzite?, cum scrii muzica în mod echilibrat?). Desigur există întotdeauna posibilitatea de a folosi amplificatori de sunet - un alt aspect interesant și demn de discutat, legat de echilibru. Eu am folosit, în muzica mea, mijloace electronice, însă marea majoritate a opusurilor mele nu apelează la ele. Echilibrul este un factor foarte important, deoarece dacă scrii muzică pentru muzicieni și pentru ascultători dar efectul nu este audibil, atunci nu mai are sens să scrii.


Și ideea de exces? Eu, una, când mă gândesc la exces în muzica dvs. îmi vine în minte Kraft (piesă compusă pentru un grup de soliști și orchestră simfonică între anii 1983 - 1985, o comandă a Festivalului de la Helsinki).

Da, Kraft e, desigur, excesivă! Întrebarea aici ar fi "Care este tipul de expresie pe care vrei să-l exprimi?" Cred, de exemplu, că atunci când Beethoven și-a compus simfoniile, ele trebuie să fi părut extrem excentrice și pline de exces, la acea vreme. Chiar și astăzi au un mare impact asupra ta atunci când le asculți bine cântate. Excesul poate însemna orice are înainte un "foarte" - foarte tare, foarte slab, foarte rapid sau foarte lent - cu condiția să prezinți muzica în așa fel încât ascultătorul să o înțeleagă, să îi menții viu interesul. Cred că acesta este cel mai periculos lucru pentru un compozitor astăzi - să ții ascultătorul interesat. Dacă ascultătorul tău e plictisit e un semn rău, nu cred că menirea compozitorului este să plictisească oamenii. Ideea mea adevărată și sinceră despre muzică este că ea trebuie să aibă puterea să fascineze ascultătorul.


Muzica dvs. are această capacitate extraordinară de a fi, pe de o parte, extrem de complexă (mă gândesc, de exemplu, la foarte sofisticatul dvs. sistem armonic), pe de altă
parte foarte directă, aș spune chiar accesibilă în cel mai plăcut mod. E, deci, această calitate, ceva ce vă preocupă în mod conștient și constant?

Da, cred că așa ar trebui să stea lucrurile în general; pentru că dacă te gândești la o mașină modernă, toate sistemele și motorul ei sunt foarte complicate, însă mașina merge ca unsă, te duce dintr-un loc în altul în condiții bune. Așa că sunt de părere că și în muzică lucrurile pot fi foarte complexe ca expresie, în profunzime, însă dacă rezultatul sună și el complex și nu comunică - atunci există o problemă cu muzica respectivă. Ideea că înțelegi muzica este o chestiune de semantică, însă mențirea unui ascultător fascinat este vitală pentru muzică. Mare parte din vocabularul muzicii clasice a fost abandonat de compozitorii contemporani și eu nu văd nici un motiv pentru care ei nu ar putea folosi în continuare aspecte ale muzicii tonale (sigur, într-un context și fel diferit). Eu unul nu scriu muzică tonală, deși nu mi-e teamă să folosesc acorduri, ce vin din muzica tonală. Pentru mine ceea ce contează este un amestec de expresie și încercarea sinceră de a crea ceva ce are sens atât pentru ascultător, cât și pentru interpret. Deci: muzica poate fi foarte complexă, însă eu nu vreau ca ea să și sune complex. Cred că acesta este un aspect foarte important al creației astăzi: oricât de complicat ar fi sistemul pe care compozitorul îl folosește, ar trebui să existe și un nivel foarte direct al transmiterii mesajului către ascultător. E foarte important.

Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu