Acum: 15.30
Concerte de 5 stele • primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00
Perpetuum mobile • Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.

 

Apoi: 18.55
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 


Arhivă : 2017 |

Festivalul Enescu 2017. Forumul Internațional al compozitorilor. Interviu cu compozitorul Rolf Martinsson

Vineri, 15 Septembrie 2017 , ora 11.14
 
Bookmark and Share

Rolf Martinsson, venit pe lume în 1 mai 1956 în Suedia, a studiat compoziția la Academia de Muzică din Malmö și la Universitatea din Lund, avându-i profesori pe Brian Ferneyhough, Sven-David Sanstrom, pe Hans Eklund și pe Sven-Eric Johanson, între alții. Începând din anul 1987 predă compoziție, iar din 2002 este director artistic (responsabil cu muzica nouă) al Orchestrei Simfonice din Malmö. Martinsson are în portofoliul său creații orchestrale, concerte, muzică de cameră și corală, dar și muzică pentru teatru radiofonic. În toamna lui 2017 vine la București pentru a susține o conferință, dar și pentru a-și prezenta o creație muzicală: piesa simfonică "Open mind". Cum își descrie limbajul muzical, cum și când a ajuns să-și cunoască propria voce creatoare, dar și de ce orchestrația joacă un rol major în partiturile sale - iată câteva dintre temele discuției noastre telefonice.

Sunteți invitat să participați la Forumul Internațional al Compozitorilor, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Veți susține, cu acest prilej, o conferință, intitulată Ars poetica. Spuneți-ne, care sunt ideile principale pe care le veți expune?

Voi vorbi, de fapt, despre două lucruri diferite - prima temă este "Cum se scrie un concert astăzi, compunerea Concertului pentru clarinet". Eu am scris un astfel de concert pentru Martin Fröst, un renumit muzician suedez, cu care am avut o colaborare foarte strânsă. Așa că voi vorbi despre importanța colaborării cu instrumentistul în timpul creării partiturii. A două temă este "Integrare versus eclectism. O schimbare de mentalitate în compoziție". Aici voi vorbi despre libertatea pe care o ai, în calitate de compozitor, de a-ți asuma riscuri și a scrie în propriul limbaj muzical. Atunci când ești tânăr și studiezi ești legat, blocat, într-un fel, de profesori și de părerile celor din jur. Dar atunci când ai scris deja multă muzică aduni propriile experiențe și asta îți oferă o altă perspectivă. Asta face diferența dintre student și compozitorul profesionist. Mi se pare o temă interesantă, așa că voi vorbi pe marginea ei.

Dar în momentul în care te desprinzi de profesori, nu mai ai îndrumarea nimănui, ești singur, nu te sperie atât de multă libertate?

Dacă ai o educație de 12 ani, nu cred. În general când ai profesori în jur tânjești după independență, vrei să fii singur cu partiturile tale. Sigur, depinde de fiecare, însă în cazul meu - eu am fost fericit cu profesorii mei, însă am fost la fel de fericit să fiu liber.

Împreună cu Sven Helbig și Valentin Gheorghiu veți discuta despre echilibru și exces în compoziție - tema generală a Forumului compozitorilor. Ce înseamnă pt dvs. ideea de echilibru în muzică?

Eu călătoresc mult, am repetiții și concerte și sunt adesea întrebat despre echilibru - e o întrebare pe care o primesc atât de la dirijori, cât și din partea instrumentiștilor din orchestră. Este un echilibru dinamic între grupuri instrumentale, dar și un raport ce se stabilește între solist și orchestră. Mai discutăm adesea și despre echilibrul dintre tempo-uri diferite. Depinde de acustică, de felul în care ajungi la un anume punct din partitură și așa mai departe. Așa că aceste două dimensiuni - dinamică și tempo - sunt foarte importante. Sigur că semnificativ este și echilibrul formal - încerc mereu să găsesc momentul ideal pentru schimbări de caracter și direcție - acestea nu trebuie să vină prea repede sau prea târziu. Sunt aspecte interesant de discutat cu dirijorii experimentați.

Din ce perspectivă priviți ideea de exces în muzică? E excesul un antonim pentru echilibru? E necesar sau e ceva ce trebuie utilizat cu mare grijă?

Cred că excesul este o unealtă necesară pentru a exprima cu claritate o idee și pentru a creea contrast în muzică. Iar în calitate de compozitor ai nevoie de toate uneltele disponibile pentru a nu te bloca în piesele pe care le scrii. Așa că nu mi-am interzis niciodată să apelez la exces atunci când scriu muzică.

Se spune despre compozitori că sunt cei mai buni muzicologi. Credeți că este important pentru un artist să discute despre propriile creații?

Da, așa cred. Trebuie să fi capabil să reflectezi asupra propriei tale creații. Este, de fapt, ceea ce faci chiar în procesul compunerii, dar e esențial să poți discuta și cu alți compozitori, pentru a-ți putea dezvolta propriul limbaj și stil și, desigur, pentru a învăța de la alții.

Există un moment în cariera dvs. de compozitor, sau o creație anume, datorită căreia ați putut spune: "acesta sunt eu"? Cu alte cuvinte - când v-ați găsit propria voce creatoare?

Da, chiar există o piesă anume. Mi-am început studiile de compoziție la începutul anilor 1980 și le-am încheiat în 1985. Apoi am petrecut exact 10 ani încercând să îmi găsesc propriul limbaj muzical - mă bazam, desigur, pe ce mă învățaseră profesorii mei, dar și pe improvizațiile și aventurile mele creatoare. Dar abia în 1995 m-am găsit. A primit o comandă din partea Orchestrei Simfonice din Malmo și am decis să nu mai scriu muzică experimentală. Am vrut să scriu din nou muzică tonală, realizând însă un echilibru cu cea atonală. Atunci am deschis, deci, o ușă cu totul nouă în scriitura mea, iar de atunci înainte

m-am declara compozitor. Nu înainte! Piesa se numește Dreams și așa a început cariera mea, pentru că scriu în continuare muzică în care tonalitatea și atonalitatea coexistă și îmi place foarte mult, pentru că este parte din muzica pe care o aud înăuntrul meu.

Am ascultat și eu cu multă plăcere opusurile dvs., oprindu-mă mai ales asupra înregistrărilor realizate de soprana Lisa Larsson, cu care lucrați foarte des. Într-un interviu artista spunea că din punctul ei de vedere esența muzicii dvs. se găsește în emoție, pe care o exprimă din plin. Dvs. care ați spune că este esența muzicii pe care o creați?

Sunt de acord cu felul Lisei de a vedea muzica mea, pentru că atunci când am început să colaborez cu ea - ne-am întâlnit în 2010 iar din 2012 am început să scriu pentru ea - mi-am schimbat puțin stilul. Trebuia să scriu muzică cu text, având la bază poeme, am discutat, de asemenea, despre voce și posibilitățile ei, despre schimbări de culori - despre tot, de fapt! Iar pentru a putea exprima ceea ce eu simțeam că este firesc pentru poemele respective, am scris și mai multă muzică tonală. Aș răspunde, așadar cu cuvintele: frumusețe, culoare, improvizație, orchestrație echilibrată și poate și emoție.

La București vom asculta și noi una dintre compozițiile dvs. - o piesă simfonică ce se numește Open mind. Prima ei audiție a avut loc în Estonia acum mai bine de 10 ani. Descrieți-ne un pic piesa, vă rog, poate începând cu semnificația titlului!

Titlul face referire la deschiderea către diverse limbaje muzicale. În jurul anului 2005 - când a fost scrisă piesa - eram hotărât să găsesc un nou tip de limbaj, mai eficient. O altă semnificație este legată de ideea de "concert opener" (piesa ce se cântă în deschiderea unui concert) - pentru că partitura a fost comandă pentru a deschide un concert al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Suedeze. Piesa durează 10 minute și conține și ea un dialog între tonalitate și atonalitate. Am lucrat foarte mult la orchestrație, încercând să găsesc instrumentele potrivite fiecărei teme, fiecărei stări. Și pentru că vorbesc foarte mult despre culoare și orchestrație - trebuie să vă spun să sunt surd, nu aud cu urechea dreaptă. Am fost mereu așa, nu e ceva ce am pierdut. Încă din copilărie am fost nevoit să învăț să citesc pe buze atunci când era gălăgie, pentru a înțelege ce mi se spunea. Acum, când compun, simt că pot folosi această abilitate și în orchestrație. Deoarece este ușor pentru mine să aud când flautul și clarinetul cântă la unison, de exemplu. Așa că adesea ideile mele vin și din sfera orchestrației, a culorii, ci nu din cea a materialului muzical.

Vă mulțumesc pentru că ne-ați împărtășit aceste lucruri. La ce lucrați acum?

Compun două partituri în paralel. Una este o altă piesă pentru Lisa Larsson - un opus pentru soprană și orchestră în care folosesc poeme de William Blake; o să existe și o versiune semi-scenică a acestei piese, ceea ce mă bucură foarte tare, pentru că cealaltă partitură la care lucrez este o operă completă, o comandă a Operei regale din Stockholm. Libretul are la bază romanul lui Joseph Conrad, Amy (Foster). Am deja foarte multe idei în privința punerii în scenă, așa că e foarte bine că lucrez în paralel la o piesă pentru Lisa Larsson, ce va fi semi-scenică. Aceste partituri îmi vor ocupa anii ce vor urma, deci!

Irina Cristina Vasilescu