Acum: 17.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Urmează: 20.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Apoi: 22.30
Jazzy hour cu Berti Barbera (R)

Arhivă : 2017 |

AUDIO. Festivalul Enescu 2017. Forumul Internațional al compozitorilor. Interviu cu compozitorul Iain Bell

Duminică, 10 Septembrie 2017 , ora 11.04
 
Bookmark and Share

În vârstă de 37 de ani, britanicul Iain Bell și-a dedicat creația (cel puțin până acum) vocii, compunând opere, lieduri sau cântece pentru voce și orchestră. Opusurile sale au fost interpretate pe scenele unor instituții renumite din Viena, Houston, Cardiff, New York, dar și la Frankfurt, Munchen și în orașul natal al compozitorului, Londra. În toamna aceasta Bell este invitat să ia parte la Forumul Internațional al Compozitorilor, un eveniment înscris în agenda Festivalului Internațional George Enescu - dezbaterea "Echilibru și exces în compoziție" va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 16.00, la Universitatea Națională de Muzică din București. Intrarea este liberă, însă este necesară o înscriere prealabilă.

 Am stat de vorbă prin telefon cu artistul londonez, îndrăgostit de vocea de soprană și motivat în creație de exprimarea propriilor emoții. În cadrul festivalului i se va cânta și muzica - un fragment din prima sa operă, A Harlot's Progress.

În toamna aceasta veniți în România. Va fi prima dvs. vizită în țara noastră?

Da, și sunt foarte încântat, pentru că România este una dintre țările pe care de ani de zile vreau să le vizitez - Bucureștiul, în special, pentru că are o istorie culturală atât de bogată.

Sunteți invitat să luați parte la Forumul Internațional al Compozitorilor, în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu". Împreună cu artiști străini ca Magnus Lindberg, Zygmunt Krauze, dar și români, ca Adrian Pop și George Balint, veți discuta despre echilibru și exces în compoziție. Ce anume reprezintă pentru dvs. ideea de echilibru în muzică? E ceva ce vă străduiți să obțineți în compozițiile pe care le creați?

Eu am scris foarte multă operă, așa cum poate știți. Iar echilibrul, în special în teatrul liric, este esențial atât pentru structura dramatică, pentru ritmul derulării acțiunii, cât și pentru storytelling. Trebuie să știm când să apelăm la momente lirice, dramatice, când să avem momente melodice și când cromatice. Păstrăm atitudinea potrivită pentru timpul potrivit. Așa că echilibrul este crucial. La fel de important este, însă, excesul. Pentru că atunci când scrii momente foarte dramatice, ca scene de nebunie, cum am scris eu, trebuie să ai încrederea necesară folosirii excesului; trebuie să folosești toate culorile pe care le ai la dispoziție. Uneori poți fi foarte subtil, delicat și blând și apoi să echilibrezi situația cu clipe de exces.

Probabil că aceste idei trebuie avute în minte și în relația cu libretul, având în vedere că aproape întotdeauna compozitorii de operă folosesc subiecte din literatură, crează, adică, pe baza a ceva ce există deja.

Absolut! De la libret începe totul! Recent am început lucrul la o nouă operă, a cărei premieră va avea loc peste doi ani, în 2019, la Opera Națională Engleză. Subiectul îl are protagonist pe Jack Spintecătorul. Întâlnirile pe care le ai cu regizorul și libretistul la început, când planifici acțiunea și ritmul ei, sunt momente-cheie, absolut necesare alcătuirii structurii arhitecturale a operei. Dacă în operă nu dezvolt la momentul potrivit anumite relații dintre personaje, dacă nu dezvălui secrete la timp, dacă structura ce reiese din text, din cuvinte, nu e acolo, muzica nu are ce să urmeze.

Cât de mult le permiteți colaboratorilor dvs. să intervină în această primă etapă?

Există o vorbă care spune că "e nevoie de un întreg sat pentru a scrie o operă". În ceea ce privește participarea mea - eu primesc libretul, sugerez textul, pe care apoi îl pun pe muzică, pentru ca la final să orchestrez totul. Așa că tot ceea ce auziți în plan muzical îmi aparține în întregime. Sigur că în serile de spectacol intervine o întreagă echipă, ce se îngrijește de lumini, costume, decoruri și regie. Așa că eu sunt important doar în această etapă, de compunere a operei. Dar sunt multe alte persoane implicate încă de la început: compania de operă care îți propune o anume idee, apoi libretistul, totul încheindu-se cu publicul. Pentru că abia după ce publicul ascultă creația, ea devine o piesă de teatru liric. E un proces enorm, deci, în care responsabilitatea ce îmi revine este sunetul.

Se spune că cei mai buni muzicologi sunt compozitorii, iar la Forumul Compozitorilor de la București se vor dezbate diverse teme. Credeți că este important pentru un creator să discute despre propriul produs artistic?

Cred că într-o perioadă dominată de mass-media, în care comunicarea cu grupuri mari de oameni are loc mai ales în mediul online, devine din ce în ce mai important să fii capabil să descrii ceea ce faci. După părerea mea, însă, nu trebuie să faci asta într-o manieră muzicologică, în care să analizezi partiturile în profunzime. Eu pot avea și astfel de conversații cu oamenii, însă scriind strict operă și lied, îmi place să vorbesc despre ceea ce mă inspiră și ce anume m-a mânat să fac anumite alegeri. Cred că oamenii răspund mult mai profund la noțiuni legate de emoție și dramatism, le e mai ușor să se simtă aproape de subiect prin intermediul sentimentelor, al emoțiilor, decât s-ar simți dacă aș vorbi despre forma de sonată, inversiuni sau serialism. Amândouă aspectele sunt importante, însă cred că e mai bine ca accentul să cadă pe emoție.

Compozițiile dumneavostră includ întotdeauna vocea umană. Aveți vreo preferință timbrală în acest sens?

Ador să scriu pentru vocea de tenor. Am scris o operă cu un singur personaj, cântat de un tenor - a doua mea operă, o adaptare aColindului de Crăciun al lui Charles Dickens. Mi-a plăcut foarte tare să compun această operă, însă trebuie să spun că tipul de voce pe care îl prefer este cel de soprană, mai ales cea foarte înaltă. Am o relație foarte apropiată cu soprana de coloratură Diana Damrau, pentru care am scris multe cicluri de lieduri, am lucrat foarte mult împreună. Ceea ce îmi place foarte mult la vocile de soprană, mai ales la cele foarte înalte și lejere, este capacitatea dinamică. Diana, de exemplu, poate să facă un crescendo și un diminuendo pe același sunet. Mi se par extraordinare aceste culori dinamice. Pentru mine vocea de soprană de coloratură este un mijloc de expresie, ci nu unul "sportiv" sau pur ornamental. Așa că ador vocea flexibilă de soprană; dar nu pentru sunetele înalte, care sigur că pot fi tulburătoare, captivante, ci pentru capacitățile dinamice.

Vom asculta una dintre partiturile dvs. și la București, tot cu voce de soprană.

Da, veți auzi scena nebuniei din A Harlot's Progress, prima mea operă, a cărei premieră a avut loc la Theater an der Wien în 2013. Opera este bazată pe tablourile lui William Hogarth din anii 1730, la fel ca The Rake s Progress. Este povestea unei tinere fete care vine la Londra, trebuie să devină, din nefericire, prostituată, i se întâmplă lucruri foarte rele și grave: are un copil ilegitim, ajunge în închisoare și moare de sifilis. Aici, la final, avem o scenă a nebuniei ce durează 15 minute, pentru că unul dintre simptomele sifilisului este nebunia. Am folosit aici ca mijloc de expresie dramatică vocea de soprană de coloratură.

Ați menționat The Rake's Progress și mă gândeam că fiecare creator are legături mai strânse sau mai slabe cu perioade ale trecutului. Există un compozitor sau compozitori anume de care vă simțiți legat în mod special?

Cred că pentru un compozitor britanic din zilele noastre este foarte dificil să nu fie influențat, într-un fel sau altul, de Benjamin Britten - mai ales dacă scrie operă. El a eliberat forma de operă de ceea ce fusese ea înainte de 1945, adică înainte de Peter Grimes. Tradiția britanică de operă era în mare parte (cu excepții, desigur) pastorală, foarte blândă, aproape ca opereta. Odată cu Britten am avut parte de mult mai mult verism, cu persoinaje întunecate, în a căror psihologie se intră în profunzime. Așa că din punct de vedere dramatic am foarte mult respect pentru Benjamin Britten. În egală măsură iubesc foarte mult ce a făcut Alban Berg cu orchestra, orchestrațiile sale sunt fenomenale; iubesc, de asemenea, culorile extraordinare și neobișnuite din muzica lui Henri Dutilleux și îl mai ador și pe Ligeti.

Iar în sfera muzicii vocale mai intime - liedul, pe cine admirați?

Nu m-am gândit niciodată la asta. E o întrebare foarte bună. Mărturisesc că îmi plac compozitorii englezi de la începutul secolului 20: Vaughan Williams, Roger Quilter. Sigur că și Schumann, Schubert și Brahms sunt extraordinari, dar dacă ne gândim la cântec în general (cu acompaniament de orchestră sau nu) cred că nimeni nu se compară cu Mahler. Cântecele sale sunt un exemplu pentru noi toți.

Pentru că am ajuns în acest punct, în care vorbim despre trecut și despre influențe - cât de important considerați că este astăzi să fii original? Și este suficient să-ți găsești propria voce artistică pentru a fi original?

Cred că scopul nostru este să ne găsim propria voce. E minunat când, după o premieră sau un concert cu o partitură scrisă de mine, mi se spune că piesa respectivă mă reprezintă. Cea mai mare satisfacție pe care o poți avea este să îți găsești propria modalitate de a-ți exprima sufletul prin muzică, deși înaintea ta au scris atâtea și atâtea genii. Pentru mine, o persoană motivată mai ales emoțional, aceasta este atât cheia, cât și scopul creației. Am niște colegi fenomenali, care sunt orientați mult mai mult către partea academică a muzicii, iar pentru ei scopul se poate să fie altul. Avem, fiecare dintre noi, țeluri diferite. Al meu este să îmi conturez propria voce și să fiu original, deși acest lucru nu e o țintă în sine; eu încerc să reflect cât de mult pot ceea ce simt.

Irina Cristina Vasilescu