Acum: 1.00
Notturno • Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00
Allegro... de weekend • Un matinal clasic, într-un tempo vivace.

 

Apoi: 9.45
Info buletin muzical

Arhivă : 2017 |

AUDIO. 13 septembrie - Ateneul Român și Sala Palatului

Joi, 14 Septembrie 2017 , ora 2.06
 
Bookmark and Share

Ansamblurile Radio România au evoluat cu succes miercuri, 13 septembrie 2017, pe scena Sălii Palatului într-o nouă zi de Festival Internațional "George Enescu" în care primul recital a fost susținut de violonistul Renaud Capuçon si pianistul Jérôme Ducros.

Lucian Haralambie a fost la cele două evenimente.


"Totul foarte franțuzesc; extrem de elegant, extrem de delicat, chiar și prezența scenică. O seară frumoasă!"

"Îmi pare rău că în sonatele astea care sunt cel puțin la fel de dificile atât pentru vioară, cât și pentru pian, pianistul este totdeauna eclipsat. Îmi pare foarte rău! Pianistul de astă seară mi s-a părut absolut remarcabil."

Sunt câteva dintre opiniile de după recitalul susținut miercuri, 13 septembrie 2017, la Ateneul Român de violonistul Renaud Capuçon și pianistul Jérôme Ducros în prima parte a celei de-a 12-a zile a Festivalului Internațional "George Enescu". Pentru întâlnirea cu publicul din România, cei doi au ales muzică de Dvorak, Enescu, Grieg și Bartok.

A urmat, la Sala Palatului, unul dintre evenimentele acestei ediții - o nouă seară a marilor orchestre ale lumii, în care în prim-plan au fost ansamblurile Radio România. Dirijate de Lawrence Foster, Orchestra Națională și Corul Academic Radio au prezentat, în versiune de concert, Opera "Mathis der Maler" de Paul Hindemith. Celor două ansambluri li s-a alăturat și grupul soliștilor, dintre care remarcații serii au fost contralta Stella Gregorian, basul Falk Struckmann, soprana Brigitte Pinter și Lester Lynch, cel care a interpretat rolul principal.

A existat însă și o mică dezamăgire - o parte din public. Mai multe aflăm din declarația acordată de muzicolog Valentina Sandu-Dediu:

"Aș începe discursul elegant și pilda de educație refinată pe care a dat-o Lawrence Foster adresându-se publicului românesc, public care tocmai părăsea încet-încet sala, dar nu în pauze, ci în timp ce se cânta… Și, iată, între tabloul al treilea și al patrulea, Lawrence Foster s-a întors și a povestit cu bonomie întâlnirea lui cu Hindemith și apoi a lăudat rezistentul și entuziastul public românesc. Nici o urmă de reproș, ci o mare eleganță și o dovadă de educație superioară pe care mi se pare că nu mulți dintre noi o mai înțelegem azi. Este un moment de glorie al ansamblurilor radio și merită foarte multe felicitări - și orchestra, și corul. Lawrence Foster este minunat! Așa cum s-a luptat ani de zile să ducă muzica lui Enescu în lume, tot la fel vine și oferă publicului românesc ceva ce nu știa."

Despre pregătirea acestui concert ne-a vorbit violoncelistul Răzvan Suma, directorul Orchestrelor și Corurilor Radio:

"Sunt foarte mândru de Orchestra Națională Radio, de felul cum s-au prezentat, felul cum s-au pregătit, felul cum au repetat… la început cu dirijorul Cristian Oroșanu. Bineînțeles, vorbim aici și despre Corul Academic Radio care a trecut prin același purgatoriu al repetițiilor. Rezultatul este unul extraordinar! Văd un nivel de soliști extraordinar, vocile sunt absolut perfect alese și prezența lor este una spectaculoasă; dirijorul este la un nivel la care, bineînțeles, mă așteptam, dar știința acestei opere dificile m-a dat pe spate, cum se spune. Cred că Festivalul Enescu este un beneficiu extraordinar pentru cultura românească, un beneficiu pentru toate grupurile acestea care vin și din exterior, și din interiorul țării și, din punctul meu de vedere, nu pot să spun decât că apreciez invitația primită de către Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio și sper să fie o mulțumire de ambele părți."

La final, ascultăm declarația dirijorului Lawrence Foster:

"Nu mi-am imaginat o asemenea surpriză. Această orchestră este una de top atunci când vorbim de ansamblurile radio europene. Bucuria de a lucra cu ei a fost enormă. Corul… s-a văzut că au iubit această partitură, deloc ușoară. A fost o plăcere să revin. Am simțit căldura publicului. Mulțumesc! Festivalul Enescu este cel mai interesant și cel mai reușit din lume la ora actuală."