Arhivă : 2017 |

AUDIO. Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu pianistul și compozitorul Valentin Gheorghiu

Joi, 21 Septembrie 2017 , ora 12.30
 

Sâmbătă 23 septembrie, la Sala Radio de la ora 13:00 vom asculta un program contemporan ce include Concertul pentru pian și orchestră de Valentin Gheorghiu. Este un opus de referință din componistica noastră ce va fi interpretat de Luiza Borac și Orchestra Filarmonicii "Banatul" din Timișoara împreună cu dirijorul britanic Rumon Gamba.


Stimate maestre Valentin Gheorghiu, concertul dumneavoastră pentru pian traversează deceniile cu fruntea sus și nu și-a alterat nicicând puterea de seducție. L-ați compus într-o perioadă scurtă de timp, într-o perioadă lungă? Știu că acest concert a venit după cele două simfonii și numeroase muzici de cameră.

Au trecut foarte mulți ani, nici nu știu când. Îmi pare rău că au trecut, dar între timp am avut ocazia să văd că, totuși, după 60 de ani de când l-am scris, merge încă, se poate asculta cu plăcere. N-aș vrea să fiu egocentrist, dar îmi face plăcere să ascult în special Andantele, care este foarte sensibil și are poezia lui. Nu vreau să mă laud acum fiindcă nu-mi stă în caracter, dar… În primul rând vreau să mulțumesc mult de tot Luizei Borac, care sunt sigur că o să-l cânte foarte frumos și o apreciez foarte, foarte mult - este o pianistă deosebită - și Orchestrei din Timișoara, de care mă leagă multe amintiri.


În perioada anilor '60, când ați compus acest concert pentru pian, erați mai mult compozitor sau pianist?

Vă spun cu toată sinceritatea… Eu am fost mai degrabă compozitor decât pianist, dar compoziția se face în decursul unei vieți întregi și după ce nu mai ești atunci începe lumea să spună că e bună sau proastă. Eu m-am considerat muzician și le-am făcut pe amândouă în același timp. Bineînțeles, turneele pe care le aveam… te împiedică să stai liniștit și să te ocupi de o lucrare pe care o naști, ca să spun așa, și o așterni pe hârtie. Nu, nu, n-am ținut foarte mult inspirația, fiindcă am lucrat și am terminat în '60. În '61 deja a avut prina audiție, cu maestrul George Georgescu care a fost drăguț și m-a dirijat chiar la concertul inaugural al festivalului de atunci, din 1961; a fost un concert cu prezentare din partea maestrului Jora, care mi-a fost profesor, și după care s-a cântat concertul meu și Rapsodia I de Enescu la Sala Palatului… îmi amintesc și acum. A fost bine primit de public. Am avut și satisfacții, în sensul că Academia Română mi-a dat Premiul Academiei. A fost pentru mine un concert care m-a binedispus din punctul meu de vedere al compoziției fiindcă sunt destul de dur cu persoana mea. Ce e interesant, e că după atâția ani compozitorul mai trăiește și va fi în sală la concertul lui. Deci, este un eveniment pentru mine, după atâția ani!

Între timp, am cântat mai puțin la pian, deși nu pot să mă despart fiindcă la pian mă simt minunat. Am pus în ordine lucrări începând de la 17 ani și s-au strâns câteva, nu suficiente, dar eu zic… două-trei sunt bune. Am scris și acum doi ani o lucrare - Eminesciana se cheamă; se va cânta probabil. E o lucrare cam de 10-15 minute. În continuare muzica mă atrage și o simt încă nedespărțită.


Noi vă dorim mult succes și așteptăm să reveniți pe scena de concert, Maestre.

Eee… mai greu, fiindcă, vă dați seama, e o vârstă… mi-e și greu să pronunț numărul anilor. Eu vă mulțumesc foarte mult și dumneavoastră pentru cuvintele frumoase pe care le-ați spus și, repet, sunt foarte fericit că am rămas în țară și că sunt în continuare printre prietenii mei pe care-i știu, la Ateneu, și-n decursul anilor au fost lângă mine mereu.

Interviu realizat de Monica Cengher