Tim Benjamin, anul acesta sunteți invitat să participați la Forumul Internațional al Compozitorilor, în cadrul Festivalului George Enescu. Va fi prima dumneavoastră vizită în țara noastră?

Da, vin pentru prima dată și sunt foarte entuziasmat.

În 16 septembrie, veți susține o conferință despre aventurile prin care trece un compozitor când scrie o operă într-un act. Aveți deja foarte multe experiențe în acest domeniu, împreună cu ansamblul dumneavoastră Radius, ați produs multe asemenea opere. Care vor fi principalele idei ale conferinței de la București?

Da, până în acest moment am produs împreună cu Radius 10 opere scrise de mine, așa că, e drept, am ceva experiență. Cred că voi vorbi despre o pereche de opere pe care le-am adus pe scenă anul trecut, într-un turneu amplu, derulat în Anglia. Este vorba despre două piese a căror acțiune se petrece la 300 de ani distanță una față de cealaltă. Sunt opere într-un act, cu un singur interpret. Subiectele însă sunt oarecum înrudite, așa că noi le-am prezentat în cadrul aceluiași spectacol, intitulat "Life stories", deoarece fiecare dintre cele două opere spune povestea vieții personajului respectiv. O să vorbesc deci, despre asemănările dintre cele două și despre felul în care am abordat subiectele. Sunt două povești foarte interesante. Una dintre ele este bazată pe o povestire de Cehov, iar a doua este o poveste originală, bazată pe o legendă englezească despre o high-woman, o femeie bandit, care ataca trăsurile de pe drum. Asta se întâmpla în secolul al XVIII-lea, iar noi am scris povestea bazată pe această legendă, în care protagonista este o femeie și încă una foarte tânără, și nu un bărbat. Iar povestea despre cum a devenit bandită și ce s-a întâmplat apoi cu ea este foarte interesantă. Cam asta ar fi deci, povestea de secol XVIII, iar cea de-a doua operă are acțiunea plasată undeva în viitor, în jurul anului 2050, în Rusia, la Moscova. E vorba despre un bărbat care nu are casă, dar trăiește pe străzile unui cartier de oameni bogați. Aici ne uităm la trecutul lui, la cum a ajuns el în această situație, iar felul în care cele două povești se aseamănă este foarte interesant, ca și soarta pe care o au cele două personaje. Pentru că operele urmăresc ultimii ani de viață ai protagoniștilor, cu trimiteri la trecut însă. În conferința mea voi mai vorbi și despre modalitatea în care muzica descrie aceste două povești.

Am observat această tendință în ultimii ani. Se scriu foarte multe opere într-un act. Care sunt motivele principale pentru care compozitorii zilelor noastre preferă această condensare?

Cred că motivul principal este unul de natură practică. Este foarte dificil să convingi instituțiile importante de operă să preia ceva nou, deoarece costurile sunt foarte mari. De asemenea, sunt numeroase oportunități. În Marea Britanie cu siguranță și cred că și în alte locuri de a prezenta creații de mici dimensiuni. Cred că este același fenomen pe care îl observăm în domeniul filmelor scurte, care sunt foarte căutate acum. Mulți regizori produc filme scurte. Există festivaluri dedicate filmului scurt, așa cum există festivaluri dedicate operelor scurte. La fel ca în lumea filmului și în cea a operei, costurile sunt astfel mult reduse. Cred însă că și forma în sine este foarte atrăgătoare. Te poți concentra în felul acesta pe un singur subiect într-o perioadă scurtă de timp, poți explora o idee unică și este, de fapt, mai greu să faci acest lucru. Deci, acestea cred că sunt rațiunile principale pentru a crea acest gen de muzică.

La București veți discuta împreună cu alți compozitori despre echilibru și exces în muzică. Este o temă generală a forumului și aș fi vrut să știu cum anume se regăsesc aceste două componente în partiturile dumneavoastră care sunt în mare parte minimaliste?

Nu mă regăsesc în muzica excesiv de modernă sau de atonală, așa că echilibrul vine din încercarea mea de a găsi aspecte ce vor fi familiare oricărui ascultător, nu numai celor obișnuiți cu muzica nouă. Așa că de multe ori, încep prin a avea la bază muzică tonală sau chiar muzică foarte veche. De exemplu, într-una dintre cele două opere despre care vă vorbeam, cea plasată în secolul al XVIII-lea, am început cu un menuet pe care l-am adaptat puțin vremurile noastre. Iar felul în care a fost schimbat și adaptat l-a făcut să devină ceva nou. Așa încât, în privința echilibrului eu procedez astfel: iau lucruri familiare și apoi construiesc pe ele pentru a putea stabili o punte de comunicare cu ascultătorul. Partea de exces poate veni tot de aici. Poți repeta de exemplu, la nesfârșit acest ceva familiar. Ar fi sigur în regulă, dar cam plictisitor, așa că mai bine renunț la elementul cunoscut pentru a crea o piesă interesantă. Din punctul meu de vedere deci, aceste două aspecte trebuie gândite împreună. Cred că dacă recurgi doar la exces și totul este necunoscut, extrem de avangardist, muzica devine greu de ascultat, devine o provocare. Sigur că există persoane care savurează această provocare, însă dacă eu încerc să comunic cu oameni, cărora muzica de avangardă le este necunoscută aș vrea să am un punct de plecare, astfel încât ei să înțeleagă și aspectele excesive de mai târziu.