Arhivă : 2015 |

Cu 'Wozzeck', înainte spre… muzica secolului XX

Marți, 15 Septembrie 2015 , ora 13.47
 
"Wozzeck"-ul de aseară (luni, 14 septembrie) de la Sala Mare a Palatului, cu foarte puține observații, a fost pentru mine desăvârșit. O versiune concertantă ce m-a surprins, nu atât prin reprezentarea de ordin tehnic a muzicii lui Alban Berg - partitură extrem de dificilă atât sub aspect vocal, cât și orchestral! - ci, mai ales prin capacitatea tuturor artiștilor de pe scenă de a reda emoțional intensitatea acestei drame; un regal - oferit unui public ce a ocupat mai puțin de jumătate de sală - ce păcat! - conștient însă că asistă la un moment istoric: "Wozzeck", în primă audiție românească, după 90 de ani de la premiera lui absolută de la Berlin...

Un "Wozzeck", sub conducerea unui dirijor ce pare să aibă neuroni în plus pentru înțelegerea limbajului componistic contemporan, cea a britanicului Leo Hussain (care ne va oferi versiunea sa și pentru "Oedip"-ul enescian de vineri) și, câțiva soliști germani, într-adevăr de categorie grea: dintre care îl evidențiez în primul rând pe baritonul Michael Volle - voce puternică și artist care a satisfăcut toate așteptările, prin uriașa cantitate de expresie și sugestie fizică investite de el rolului titular.

Un "Wozzeck", cu o spectaculoasă Marie - în interpretarea sopranei Evelyn Herlitzius, a cărei substanță vocală nu s-a lăsat destabilizată de nimic din ceea ce avea să trăiască soprana, ca personaj; cu un doctor... "suculent" - în interpretarea bas-baritonului Martin Winkler; un căpitan de garnizoană, savuros interpretat de tenorul Arnold Bezuyen; un tambur-major, foarte bine "încondeiat" de tenorul Marius Vlad Budoiu; doi ucenici ...simpatici - în interpretarea baritonului Șerban Vasile și a basului Valentin Vasiliu; cu un Cosmin Ifrim - convingător în dublul rol Andres și Nebunul; și, nu în ultimul rând, cu mezzosoprana Maria Jinga - foarte bine distribuită în rolul stridentei vecine, Margret. Pentru ca, la final, timbrul de o ireală puritate a băiatului solist din grupul de copii pregătit de Voicu Popescu să se ridice deasupra tuturor și, pur și simplu, să ne încânte...

Ce final vocal aerat a suspendat Leo Hussain peste tensiunea unui concert pe care Corul - pregătit de Iosif Ion Prunner și Orchestra Filarmonicii "George Enescu" l-au arcuit complet abandonate sub gesturile lui precise! Ce abandon expresiv - minunat și atât de rar întâlnit în concertele noastre de muzică modernă/contemporană ... Pentru că da, a fost un "Wozzeck" cu mici observații (de la care mă abțin) desăvârșit. Și, în orice caz, un pas mare înainte spre... muzica secolului XX, pe care l-am făcut cu toții, aseară.

Luminița Arvunescu