Cine este el?

Cel mai neştiutor dintre cei locuitorii Pădurii Fermecate, leneş, mâncăcios, mincinos, încurcă-lume şi cu o părere foarte bună despre el. Dacă îi intră în cap o idee nu o mai scapă sub nici o formă. De exemplu, atunci când am mers împreună în povestea lui Petrică şi a lupului, a reţinut că răţoiul e oboiul. Acum, de câte ori ne aude pe noi că pomenim de oboi, imediat ţine să completeze: „oboiul e răţoiul”. O dată la mulţi ani vede şi el cum este cu adevărat , aşa cum s-a întâmplat când şi-a dat seama că planul Pocchettinei de a mă lăsa fără memorie a eşuat. Dacă nu mă credeţi puteţi asculta şi voi Seherazada şi veţi descoperi când spune” Ce prost sunt! Extraordinar, ce prost sunt!”


Cu ce se ocupă?

În general nu se prea omoară cu treaba dar din când în când se agită să îi facă plăcinţele motanului lui: Motănel cu bretonel, între noi fie vorba , cel mai leneş motan care a fost vreodată. Dar să ne întoarcem la activităţile lui Piticoton: în fiecare zi îşi mai cumpără câte o scufie ( le iubeşte foarte tare şi de aceea uneori are puse una peste alta 2, 3 sau chiar mai multe scufii) şi este mereu în căutarea unui obiect care l-ar putea ajuta să nu facă nimic.


Hobby-urile lui Ton Piticoton

Îi place tot ceea ce ţine de mâncare: să primească în dar dulciuri, să fie invitat la masă şi să nu plece până nu mănâncă tot de pe masă, din cămară.....tot. Îi mai place foarte tare să se laude că ştie o mulţime de lucruri din Împărăţia sunetelor dar în realitate nu ştie nimic şi chiar şi ceea ce i-a mai rămas prin cap fie este stâlcit de nu mai recunoşti despre ce vorbeşte, fie se bâlbâie de uiţi despre ce a fost vorba. Ştiţi ce mi-a spus odată? Că finalul Simfoniei Fantastica este „ apotetotic”. Auziţi voi, apotetotic. A fost imposibil să-l fac să înţeleagă că termenul corect despre un final în plină forţă, aşa cum este momentul de încheiere al simfoniei lui Hector Berlioz , este apoteotic.