Povestea noastră începe într-o dimineaţă în care fiecare dintre cele două zâne făcea ce ştia mai bine: Pocchettina citea şi asculta muzică iar Arietta se studia în oglindă, trîdând cu urechea la muzica plăcută pe care prietena ei o savura. De bună seamă că cele două se aflau în grădina castelului lor din Împărăţia Sunetelor.

Arietta nu are ce face la un moment dat şi întreabă ce muzică se aude. Nefericită mişcare! Pocchettina se lansează în explicaţii nesfârşite care, probabil, ar fi distrus-o pe superficiala Arietta dacă.....dacă nu a fi fi apărut pe cărare prietenul Ton Piticoton.

Din momentul în care acesta se apropie, apare şi încurcătura. Poate că nu o să fiţi de acord cu acestă idee dar Ton Piticoton nu ar fi venit din proprie iniţiativă la castel dacă nu ar fi avut nevoie de cele două Zâne. Ce se întâmplase? Motănelul lui scump, stiţi voi, Motănel cu bretonel şi-a pierdut umbra. Cum fusese posibil să se întâmple asta? Ton Piticoton ştia, desigur dar acum nu asta era important ci cum putea recupera umbra lui Motănel. Trebuia să ajungă neîntârziat la Crăiasa Zânelor.

De aceea venise de fapt la Zâne. Trebuia să le convingă să meargă cu el. Ştia, desigur, că va trebui să suporte explicaţiile Pocchettinei, utile uneori, plictisitoare de cele mai multe ori. Ştia şi că Arietta îi va sări în ajutor. Ceea ce nu ştia era că Pocchettina avea nevoie să ajungă chiar la Crăiasă. Ea trebuia să completeze pagina albă pe care o găsise în Cartea Muzicii şi numai Crăiasa o putea ajuta. Aşa că...au pornit în cele din urmă cu toţii spre tărâmul Crăiesei Zânelor.

Mai întâi au ajuns în Deşertul Marilor Uşi. Nu era tocmai destinaţia celor trei dar...era un punvct de pornire. Aici existau o mulţime de uşi mari, înalte până la cer care aveau ...buzunare. Un lucru neobişnuit, o să spuneţi. Neobişnuit, dar util pentru că în fiecare buzunar se afla câte o cheie şi câte o scrisoare care dădea indicii. Tot râspunzând la întrebările din scrisori, au descoperit că cel care a scris lucrarea Crăiasa Zânelor era compozitorul englez Henry Purcell. Cunoştinţele Pocchetinei s-au dovedit foarte utile în această călătorie. Cu ajutorul lor, au apărut uşi cu buzunare.

După un timp au ajuns pe un Curcubeu. Cum o fi asta, să stai pe un curcubeu? Trebuie să fie minunat, numai că acesta pe care au aujns cei trei avea o mică problemă: pe el trecea şi un tren. Un tren pe curcubeu?Unde mai pui că în tren, în momentul în care a oprit în faţa lor, nu era nici un pasager. S-au urcat însă. Poate că trenul venise tocmai pentru ca să-i ducă pe ei la Crăiasa Zânelor...Aici au găsit un alt buzunar cu un nou indiciu. Întrebări fără răspuns, uimire, acuzaţii prin toate au trecut bieţii eroi. Prin câte încercări mai trebuiau să treacă pentru ca Ton Piticoton să-i recupereze lui Motănel umbra iar Pocchettina să umple pagina albă din Cartea muzicii?

Doar dacă veţi asculta Lecţia micului meloman din 19 decembrie 2009, veţi putea afla!