Europa muzicală azi Înapoi la: Emisiuni

Lunchtime Concerts - Transmisiune directă de la Wigmore Hall

Publicat: Luni, 22 Martie 2010 , ora 15.00
„O artistă care te farmecă, are un sunet delicios, o tehnică superbă, care este întotdeauna în interesul muzicii” scria Nigel Simeone, în revista „International Record” din februarie 2007 despre Janine Jansen, iar cei de la „The Times” spuneau că: „ea face muzică cu inimă și cântă precum un copil al naturii”.

După debutul pe scena de la Concertgebouw, în 1997, Janine Jansen a devenit o vedetă în Olanda natală, iar după evoluția londoneză de la „Royal Festival Hall”, din noiembrie 2002, în compania Orchestrei ”Philharmonia” dirijate de maestrul Vladimir Ashkenazy, a atras atenția întregii lumi muzicale internaționale.

La scurt timp după acest debut, au urmat solicitări pentru a evolua în compania celor mai bune orchestre din lume, „Royal Concertgebouw” Amsterdam, Orchestra Filarmonicii din Berlin, London Symphony Orchestra, New York Philharmonic, Philadelphia Orchestra, Orchestrele din Cleveland și a Radiodifuziunii din Tokyo.

Printre dirijorii cu care artista a lucrat au fost Lorin Maazel, Valeri Gergiev, Riccardo Chailly, Neeme Järvi, Paavo Järvi, Esa-Pekka Salonen, Daniel Harding, Mark Elder, Edo de Waart, Sir Roger Norrington și Sir Neville Marriner.

În plus față de performanțele sale concertistice și de proiectele pe care le derulează, Janine este o artistă pasionată de muzica de cameră. Ea a fondat și gestionează Festivalul Internațional de Muzică de Cameră de la Utrecht, și din 1998 este membră în cadrul Proiectului „Spectrum Concerts Berlin”, o serie importantă de concerte de muzică de cameră, susținute la Filarmonica din Berlin.

În recitalul de la „Wigmore Hall” din Londra, din 22 martie 2010– violonista Janine Jansen face echipă cu pianistul Itamar Golan, renumit pentru evoluțiile ca muzician de cameră în care i-a avut ca parteneri pe Barbara Hendricks, Maxim Vengerov, Shlomo Mintz, Mischa Maisky, Matt Haimovitz, Tabea Zimmermann, Ida Haendel, Julian Rachlin și alții.

Cei doi vor interpreta Sonata nr.10 în Sol major – selectată din creația „Titanului de la Bonn” - o piesă plină de lirism și virtuozitate, Sonata a II-a și Rapsodia nr.1 op.87 de Bela Bartok - lucrări de căpătâi ale repertoriului cameral modern.

Așadar, luni 22 martie, de la ora 15, la Radio România Muzical,
transmisiunea directă a concertului cameral de prânz de la „Wigmore Hall” din Londra, susținut de violonista Janine Jansen și de pianistul Itamar Golan.
Mihai Stănescu