O invitaţie ce merită răsplătită cu vreo două ceasuri de ... trăire artistică din partea unui meloman: un program evident romantic, dar cu amprente expresive atât de diferite.

O întâlnire cu măreţia eroică a scriiturii wagneriene, dar "turnată" într-o manieră apropiată de ceea ce istoria muzicii a numit "Grand Opera" (acea structură de proporţii vaste, cu o "hartă" destul de precisă a desfăşurării pe parcursul celor 5 acte) - iată cum se doreşte deschiderea concertului dirijat de Paavo Järvi la Frankfurt pe Main, în fruntea colectivului ale cărui coordonate artistice le jalonează deja de câţiva ani.

După Uvertura "Rienzi" o trimitere spre estetica şcolilor naţionale ale Romantismului, cu acea expresivitate sinceră dar interiorizată a Concertului pentru vioară de Antonin Dvořák, iar în final o întoarcere cu câteva decenii în urmă în peisajul componistic al veacului XIX, din 1880 (anul finalizării opusului concertant care îl anunţă ca solist pe Frank Peter Zimmermann) către 1833, când Felix Mendelssohn a încheiat a patra sa simfonie, cunoscută ca "Italiana".

Faţete distincte ale discursului orchestral romantic sub semnul unităţii profesionalismului interpretativ - aşa cum ne-au obişnuit transmisiunile directe de la Alte Oper din Frankfurt.