Primii ani ai regimului Nicolae Ceaușescu sunt ani de consolidare a puterii acestuia în cadrul partidului comunist. După vehementa atitudine anti-sovietică a lui Ceaușescu privind înăbușirea reformelor mișcării Primăverii de la Praga, politica externă românească va obține victorie după victorie în Occident între 1968-1970, inclusiv favoruri importante de la organismele economice internaționale.

Această perioadă între 1965-1971 a fost numită perioada "dezghețului" ideologic. Tinerii compozitori au acces la informație, ascultă noile compoziții ale colegilor din occident, discută despre diversele opțiuni estetice și își definesc stilul propriu. În muzica ușoară are loc un eveniment fondator: în 1968 se organizează prima ediție a festivalului și concursului "Cerbul de Aur" de la Brașov, de unde, pe parcursul anilor, vor fi propulsate talente componistice și interpretative excepționale, iar publicul autohton va asista la o desfășurare internațională de forță: marile vedete ale actualității vin la București.

Atitudinea avangardistă își găsește și ea drumul, mai cu opintiri și piedici, în cadrul muzicii simfonice. În aceeași epocă, creatori de forță teoretizează cu aplomb noi tehnici și estetici sonore: Tiberiu Olah, Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Miriam Marbe, Anatol Vieru. O nouă generație de compozitori răsare la finalul anilor '60, cu o "voce" creatoare proprie. Este vorba de pleiada Liviu Glodeanu, Mihai Moldovan, Corneliu Cezar, Corneliu Dan Georgescu, Nicolae Brînduș, Octavian Nemescu.

Încet-încet, nu fără opoziții din partea intelectualilor, mai ales a scriitorilor, "mini-revoluția" culturală ceaușistă a reușit să impună protocronismul ca ideologie culturală dominantă. Un moment de vârf al acestei ideologii va fi atins în 1977, odată cu demararea primei ediții a festivalului național "Cântarea României".

Bilanțul acestei perioade - între 1965-1977 - este unul impresionant, atât sub raportul calității, cât și sub cel al cantității lucrărilor compuse. Valul avangardist dintre anii 1962-1977 este și el unul foarte viguros, împărțit în patru zone distincte: 1. zona bruitist-texturistă; 2. zona serial-dodecafonică; 3. zona postmodernistă; 4. zona arhetipală.