Trei răspunsuri despre tine Înapoi la: Emisiuni

Dialog cu dirijorul de cor Andrei Stănculescu

Publicat: Marți, 4 Februarie 2020 , ora 8.45

În rubrica de astăzi îl descoperim prin imprimări, dar și prin obișnuita noastră discuție pe dirijorul de cor Andrei Stănculescu.


Când te-ai îndreptat înspre muzică și de ce?

Au existat mai multe persoane care m-au susținut, dar prima persoană care și-a dat seama de abilitățile mele muzicale a fost educatoarea mea de la Râmnicu Vâlcea, sora Julia. Am făcut grădinița catolică eu fiind ortodox, dar grădinița catolică era cea mai aproape de unde locuiam cu părinții mei. La serbările de final de an mă punea să cânt diverse cântecele în italiană, în română și, pe la finalul grădiniței, i-a spus mamei mele că mi-aș rata cu totul viața dacă dacă nu aș continua cu muzica.


Uau, a fost așa de dramatică?

Da, a fost absolut dramatică.


Și după aceea ai studiat vioara, am înțeles.

Da, din rațiuni cât se poate de obiective. Am ajuns la Liceul de artă din Râmnicu Vâlcea, unde singurele opțiuni pe atunci erau vioara sau pianul. Pianul era mult prea scump pentru posibilitățile familiei mele la momentul respectiv, așa că alegerea a fost simplă.


Și ai studiat 12 ani vioara?

12 ani vioară plus doi ani de Conservator... și m-am decis să-mi schimb complet parcursul profesional.


De ce?

În primul rând, cred că pentru că l-am cunoscut pe maestrul Voicu Enăchescu. Ăsta ar fi un lucru foarte important în viața mea. Și-n al doilea rând, m-am simțit mult mai capabil să mă exprim prin dirijat decât mă simțeam cântând la vioară.


E important de spus asta. Cum l-ai cunoscut pe maestrul Enăchescu?

Cânt eram la Facultatea de Interpretare Muzicală, mi-am făcut un cor în anul I cu colegii mei și am fost la Festivalul "Buna Vestire" care se desfășoară la Palatul Național al Copiilor, iar maestrul Enăchescu este președintele juriului la acest festival. După ce am cântat cu corul meu, care se numea la vremea respectivă Rubato, maestrul Enăchescu, nu rețin exact cum a făcut rost de contactul meu, în orice caz, am ajuns la Tinerimea Română și am asistat la câteva repetiții de-ale Corului Preludiu. Și, în foarte scurt timp, mi-a fost pusă pe masă o partitură care-mi provoacă și acum emoții - Messiah de Handel. Corul Preludiu urma să pregătească Messiah de Handel alături de Cristian Măcelaru pe scena Ateneului Român și alături de Orchestra Națională de Tineret, iar maestrul Enăchescu, în ceea ce eu consider acum o alegere plină de curaj, m-a întrebat dacă aș vrea să lucrez eu această partitură cu Corul Preludiu. Deci, primul meu contact cu Corul Preludiu a fost deopotrivă din postura mea de artist liric, cât și de dirijor.


Mi-ai trimis, între altele, și un Tatăl Nostru pe care înțeleg că l-ai compus chiar tu? Deci, te preocupă și partea asta? Ce altceva ai mai scris până acum?

În general, am scris lucrări de factură religioasă, fiindcă la începutul activității mele ca dirijor eram la Râmnicu Vâlcea și îl asistam pe maestrul Gelu Stratulat la Corul Seminarului Teologic din Rm. Vâlcea, iar mai apoi am cântat în Corul Arhiepiscopiei Rm. Vâlcea și acum dirijez Corul Catedralei Sf. Iosif din București. Ca atare, nu am scris niciodată lucrări de sertar. Nu am ajuns încă la nivelul în care să scot foaia de muzică și să compun ceva fiindcă inspirația m-a lovit.


Deci, au fost toate partituri ocazionale.

Au fost partituri ocazionale și special scrise pentru mai multe contexte.


Asta e minunat, pentru că ai putut să le și auzi, practic! Și eventual să intervii asupra lor. Ai pe cineva care te îndrumă pe partea asta de compoziție?

Da, am avut sprijinul maestrului Gelu Stratulat de la Rm. Vâlcea care, din punctul meu de vedere, este unul dintre cei mai mari compozitori români de secol XX, chiar XXI. Am interpretat de-a lungul timpului multe lucrări de-ale dumnealui în primă audiție și, când eram în liceu, pe lângă faptul că-mi compunea solfegii fiindcă eu mă pregăteam și la Teorie muzicală cu dumnealui, mă încuraja să compun și eu și să fac aranjamente pentru cor bărbătesc, pentru cor mixt, să descopăr un pic corul din interiorul lui.


Practic, scrii doar partituri corale, înțeleg.

Da. Și cu acompaniament uneori de pian sau...


Nu te tentează să scrii și pentru altfel de ansamblu? Instrumental de vreun fel, cameral sau poate chiar simfonic la un un moment dat.

La un moment dat, poate. Deocamdată, singurul domeniu pe care simt că-l stăpânesc suficient de mult încât să scriu este cel vocal.


Eu simt că relația unui dirijor de cor cu muzicienii pe care-i are-n față este mai intimă decât cea dintre un șef de orchestră și instrumentiști pentru că nu există un instrument intermediar între cei doi, lucrezi direct cu vocea umană, cu personalitatea fiecăruia ș.a.m.d. Care sunt provocările cele mai mari pe care le-ai întâlnit până acum în lucrul cu oamenii?

Au fost două provocări mari în parcursul meu profesional de până acum. Prima, faptul că a trebuit să încep lucrând cu prietenii mei. Te pune într-o postură ușor bizară să fii în același timp prieten cu niște oameni, să ieși la o cafea după sau înainte de repetiții și, în același timp, să dictezi mersul lucrurilor în repetiție. A fost un lucru cu care a trebuit să mă obișnuiesc, a trebuit să învăț să-l gestionez. Iar a doua situație dificilă a fost când am ajuns pentru prima dată în fața Corului Preludiu și în fața mea erau oameni pe care-i admiram de ani de zile, fusesem la concertele Corului Preludiu din momentul în care ajunsesem în București și m-am simțit un pic copleșit. Dar cunoașterea profundă a partiturii te scoate din orice impas.


Cred că naște și respectul celor din fața ta pentru tine, când ei văd că tu ești foarte bine pregătit. Revenim, pentru că simt că am sărit peste ceva foarte important, esențial în discuția noastră de astăzi, și anume momentul în care tu - student la Facultatea de Interpretare Muzicală fiind, la clasa de vioară - ai pus bazele unui ansamblu coral.

Da.


De ce? Era în perioada colindelor, spune drept!? Sigur era ceva mai profund de atât!

Prima dată când mi-am făcut un cor - și asta înseamnă în clasa a X-a... cor, mult spus... 12 oameni pe care i-am adunat de prin clasele de liceu - a fost pentru ocazia colindelor. Și am continuat să pregătesc acest cor până am terminat liceul. Apoi, am avut activitate la Seminarul teologic și, pur și simplu, când am ajuns în București, mi s-a părut un parcurs firesc. Am simțit că îmi lipsește coeziunea cu oamenii. Cred că am simțit nevoia să fiu înconjurat de oameni și mi-am dat seama, de la un punct, că așa funcționez cel mai bine. Nu funcționez foarte bine singur.


Dar, totuși, ești singur acolo, în fața colegilor tăi, să spunem!

E drept, dar sunt mai mult singur cu partitura.


Ai enumerat deja diverse colaborări pe care le-ai avut de-a lungul timpului. În momentul de față, unde ești, pe cine dirijezi, unde cânți?

O să încep cu cântatul. Sunt artist liric în cadrul Corului de Cameră Preludiu, dirijat de maestrul Voicu Enăchescu. Și sunt dirijorul Corului Catedralei Sf. Iosif din București și al unui cor extrem de inedit în România și nu numai - Corul BRD, deci un cor amator de bancheri. Și am o colaborare în această stagiune cu Corul Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea. Am fost invitat de mai multe ori la mine acasă să lucrez cu Corul Filarmonicii și sunt foarte încântat de această viitoare experiență.


Deci colaborarea ta cu Corul Operei Române din Iași nu mai este de actualitate.

Este de actualitate în cazul în care doamna Beatrice Rancea mă va solicita. Eu am fost consultant pe ceea ce înseamnă muzică veche când s-au făcut Indiile galante de Rameau. Dat fiind faptul că lucrasem Messiah de Handel și Matthaus passion alături de maestrul Măcelaru, cred că a determinat-o pe doamna Beatrice Rancea la sugestia maestrului Enăchescu să mă cheme în momentul în care au reluat Indiile galante pe scena Operei din Iași.


Te pasionează o anumită perioadă muzicală istorică? De exemplu, perioada asta a barocului?

Mă pasionează mai degrabă perioada renașterii decât perioada barocului, dar n-aș putea spune că am o perioadă muzicală preferată și nici n-ar fi just la vârsta mea să am o perioadă muzicală preferată. Eu acum trebuie să acumulez și, probabil, cândva...


Pentru că sunt diferențe foarte mari între a pregăti - pentru că vorbim de corul de operă nu poți să spui că-l și dirijezi, apoi, în spectacol - un ansamblu coral cameral și un cor de operă... Îți place lumea asta a operei, așa, în general? Te atrage?

Da. Mă atrage foarte tare, în sensul în care sunt un obișnuit al Operei Naționale din București, spectator fidel. Nu știu dacă m-aș vedea dirijor de cor de operă.


De ce nu?

În operă, corul e tratat ca un personaj colectiv, lucru care pentru mine, un împătimit al lucrărilor camerale, e ca și cum îl treci într-un plan secund. Treci corul în planul secund al soliștilor. E deranjant!


Pentru că faci atât de multe lucruri diverse... ești și violonist, ești și bariton, dirijor de cor, dirijor de cor de operă din când în când, compozitor... Dacă te gândești acum, la cei 24 de ani, la viitorul tău profesional, crezi că te vei specializa, concentra pe una dintre direcțiile astea? Crezi că vor merge în continuare împreună sau vor crește chiar? Nu știu, poate te vezi dirijând și orchestre pe viitor. Cam cum arată lucrurile în momentul ăsta în imaginația ta?

În ultimul an am dirijat și orchestre - pe scena Filarmonicii din Rm. Vâlcea și pe scena Filarmonicii din Pitești, Missa Încoronării de Mozart - și a fost o ipostază care mi-a plăcut foarte tare. Iar referitor la multiplele mele vocații, cred că se contopesc într-una care va crește cu siguranță. Și acel lucru pe care mi-l doresc foarte tare este să cresc ca muzician. N-aș vrea vreodată să mă limitez la un singur lucru.

Transcrierea interviului: Gina Macsențian