Pe Florin Iliescu nu-l cunosc personal. Mi-a vorbit despre el o fostă colegă de școală de-ale lui și m-am bucurat să îl aud la telefon. Florin are 34 de ani, s-a născut în București într-o familie de muzicieni și a început să cânte la vioară la cinci ani. A plecat în adolescență în Germania, unde a studiat cu profesori de renume internațional ca Zakhar Bron, Christiane Edinger, Leonidas Kavakos, Frank Peter Zimmermann, Augustin Dumay, după ce acasă lucrase cu maestrul Ștefan Gheorghiu. În perioada studenției de la Universitatea din Lübeck, Florin Iliescu și-a cunoscut soția - de asemenea, violonistă - și a cântat prima dată în calitate de concertmaestru al unei orchestre. Era vorba despre Filarmonica locală, iar Florin avea doar 19 ani. În anii care au urmat, a câștigat experiență de concertmaestru la Orchestra Radiodifuziunii din Hamburg, la Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, la Opera din Frankfurt și la Orchestra Beethoven din Bonn. Iar începând din 2018 este concertmaestru al Orchestrei Radiodifuziunii din Frankfurt.

De ce ai ales vioara? Ai ales-o tu sau te-au îndrumat părinții spre acest instrument?

Părinții m-au îndrumat spre vioară. La cinci ani am început studiul viorii. Fratele meu, cu patru ani mai mare decât mine, a început mai întâi el cu vioara și apoi am început și eu... așa, un fel de automatism la început. Părinții mei au fost ambii muzicieni. Tatăl meu a fost trompetist, a cântat în Big Band-ul Radio timp de 35 de ani în București, sub bagheta diijorului Sile Dinicu. Mama mea a fost cântăreață, soprană; a cântat chiar la înființarea Corului Madrigal, la început, prin anii '60.

Deci, practic, se asculta și jazz la voi în casă.

Sigur, s-a ascultat și mult jazz și încă mai ascult jazz. Jazzul mă ajută foarte mult în a simți ritmul muzicii mai bine.

Și tu și fratele tău ați studiat muzică clasică și știu că ați plecat amândoi la un moment dat, în adolescență, la studii în Germania. Ai plecat și tu, ca majoritatea muzicienilor, pentru a studia cu un profesor anume?

Am plecat mai întâi la 17 ani să dau examenul la Conservatorul din Lübeck, în nordul Germaniei. Acolo m-am înscris la o profesoară care era foarte cunoscută - Christiane Edinger; a fost eleva renumitului violonist Nathan Milstein - și mi-am dorit foarte mult să studiez la ea. Fratele meu începuse deja să studieze cu ea, dar mai târziu drumurile s-au mai despărțit puțin. Eu, în ultimii cinci ani am început să iau ore private de la profesorul Zakhar Bron și, de trei ani, de la violonistul Leonidas Kavakos. Am avut mai mulți profesori. În România, am lucrat mai întâi la Şcoala de muzică "George Enescu" cu profesoara Ioana Croitoru și, mai târziu, cu profesorul Ștefan Gheorghiu timp de patru, cinci ani, înainte să plec în Germania.

Am înțeles că ai relații speciale și de prietenie cu Leonidas Kavakos și cu Zakhar Bron. În ce context i-ai întâlnit?

M-am înscris mai întâi la cursurile lor de măiestrie. Nu este ușor pentru că, de exemplu, în cazul profesorului Zakhar Bron, care are sute de studenți, este greu să dai de el mai întâi; dar m-am înscris și mi-a luat ceva timp până i-am cântat prima oară. După ce i-am cântat prima oară, lucrurile au devenit foarte ușor de abordat, am putut să-l sun mereu în privat, pe telefonul lui și m-am putut duce la el de fiecare dată când am avut nevoie, de fiecare dată când m-am pregătit pentru un concert și acest lucru m-a ajutat enorm. Mulți mă întreabă oare de ce mai iau ore?! Vioara este un instrument atât de complex... chiar și prin felul în care este construit, instrumentul ne obligă să-l studiem foarte mult, neoprit aproape.

Tu însuți predai cuiva?

Da, predau și privat și predau și împreună cu soția mea. Este și ea violonistă și am făcut un canal pe Youtube unde predăm tehnica viorii, analizăm și dăm tot felul de exemple în aceste video-uri. Și am atras foarte mulți violoniști de pretutindeni. Ne-am dorit foarte mult să dăm informațiile pe care le-am adunat noi, să le dăm mai departe printr-un canal youtube, ca să răspândim informațiile cu viteza internetului.

Am citit că încă din studenția ta de la Lubeck ai cântat la primul pupitru în calitate de concertmaestru al orchestrei locale. Aveai doar 19 ani. Cum ai ajuns acolo?

Ca să poți cânta într-o orchestră în Germania - și pretutindeni este cam la fel - trebuie să dai un examen, unde sunt în general două-trei runde. Pentru acest concurs m-am pregătit și am luat mai întâi acel post. A fost primul meu post de concertmaestru... și au urmat mai multe posturi până acum, când sunt concertmaestru în Orchestra Radio din Frankfurt.

Ai câștigat multă experiență cântând în orchestre germane importante - Hamburg, Berlin, Frankfurt, Orchestra Beethoven din Bonn. Ce te făcea de fiecare dată să părăsești o anumită orchestră și să dai audiție pentru o alta?

Orchestrele în Germania, în general, au un nivel foarte înalt... din mai multe motive. Mai întâi, în Lübeck, am început acolo unde studiam. După aceea m-am înscris pentru că era un post liber în Orchestra din Berlin; am cântat acolo doi ani... am crescut și în plan profesional pentru că posturile erau din ce în ce mai bune. Și acest post pe care l-am luat acum doi ani, în Frankfurt, este un post de care sunt foarte mândru și mă bucur pentru că acest post de concertmaestru îmi dă posibilitatea să lucrez cu cei mai mari muzicieni ai lumii. Este un lucru care mă propulsează, din punct de vedere artistic, enorm și, totodată, multe prietenii se leagă între noi, între dirijori și soliști.

Majoritatea instrumentiștilor, mai puțin pianiștii, care schimbă în mod constant instrumentul, dezvoltă o relație foarte specială cu instrumentul pe care cântă. Pe ce vioară cânți tu acum și cum v-ați apropiat când v-ați întâlnit? Cât a durat să vă împrieteniți?

Am avut, în timp, mai multe viori, pe care le-am schimbat așa cum am schimbat și orchestrele. Acum cânt pe o vioară italiană, construită de lutierul Gioffredo Cappa, din anul 1716. Este cam în aceeași perioadă cu lutierul Stradivarius. Vioara am primit-o foarte de curând. Am și cântat-o în ultimele două-trei luni și sunt foarte mulțumit de ea. Este o vioară care are un sunet foarte dulce și îi mulțumesc orchestrei mele foarte mult că mi-a dat posibilitatea să cânt pe această vioară.

Tu ai și apariții solistice programate?

Da, am și activități solistice, chiar și în ultima perioadă. De aceea, încă mă duc la tot felul de profesori. Pot învăța de la ei repertoriul solistic și mă ajută foarte mult. Am concert în Germania; am avut acum câteva luni în Berlin când am cântat Concertul nr. 9 de Wieniawski, un concert foarte dificil, dar foarte frumos.

Ești și membru al vreunei formații camerale?

Acum nu mai sunt. Am cântat înainte. Când eram student, aveam un cvartet de coarde. Nu am o formație fixă, dar cunoscând muzicieni de pretutindeni deseori ne întâlnim și facem muzică împreună.

Viața competițională, viața de concurs a jucat un rol important în cariera ta de până acum?

Da, sigur. A avut un rol foarte important mai mult în perioada în care am fost în România; până la 17 ani am participat la foarte multe concursuri. Mai târziu, m-am detașat puțin de concursuri. M-am axat foarte mult pe activitățile solistice și de a ocupa un post de concertmaestru bun.

Apropo de asta... În momentul în care te duci să dai o audiție pentru ocuparea unui post într-o orchestră foarte bună - în Germania, să zicem, pentru că tu ești legat de spațiul ăsta - sunt convinsă că primează audiția pe care o susții în fața unei comisii, dar are vreo pondere și palmaresul tău de până atunci?

Da, desigur. Este important ce palmares am pentru invitație mai întâi, ca să pot fi invitat. Trebuie să trimit un CV și, în funcție de CV, sunt sau nu sunt invitat. Iar apoi, în Germania, calitatea examenului este foarte importantă. Fără să cunoști pe absolut nimeni... de exemplu, cum am fost aici, în Frankfurt, pentru prima oară m-am cunoscut cu colegii după ce am reușit examenul și a fost un lucru extraordinar. Deci, ei se concentrează 100% pe calitatea cântatului în momentul respectiv.

Cum arată viitorul tău ideal? Ce ți-ai dori pentru următoarea perioadă?

Încerc să nu-mi limitez visele. Și acest lucru cred că este foarte important. Această idee mi-a demonstrat că nelimitându-mă pot avea acces la absolut tot ce-mi doresc mai târziu. Este un orizont deschis. Sunt deschis pentru idei noi și mă gândesc des la vorba marelul Benjamin Franklin, care spunea că mulți mor la 25 de ani, dar își fac înmormântarea la 75 de ani. Încerc să evit acest lucru și de aceea las acest orizont deschis.

Transcrierea interviului; Gina Macsenţian.